Nu cu mult timp in urma, regizoarea Catalina Buzoianu a primit un semn al pretuirii profunde, acordat pentru tot ceea ce a realizat de-a lungul carierei, titlul de Doctor Honoris Causa. Fragilitatea sa aparenta a indus in eroare de multe ori. De ce? Pentru ca sub acest invelis se ascunde o femeie puternica, a carei experienta de viata este coplesitoare. Este un artist ale carui realizari izbesc sufletul cu frumusetea lor, nu poti trece cu vederea peste ele, sunt ceva ce trebuie si chiar este obligatoriu sa asezi deoparte pentru zile grele. A ales sa-si puna in slujba teatrului in urma cu multa vreme forta si sufletul. De ceva timp insa cercul s-a inchis si bagheta de regizor a fost asezata undeva deoparte. Locul ei a fost luat de mainile nepotilor pe care a decis sa-i plimbe si carora sa le stea alaturi, fara grija teatrului…La spectacolele pe care le-a pus de-a lungul vremii in scena se rupeau usile, si nu este o figura de stil. Oamenii erau atinsi de febra teatrului, de bucuria de a vedea actorii acolo unde se incadrau atat de frumos: pe scena. Studentii care au iesit din mainile ei au ajuns acolo unde profesoara lor i-a condus, spre inaltimi. A fost decan al Facultatii de Teatru (UNATC) dupa 1990. A descoperit si a lansat actori. A scris carti despre teatru, despre oamenii de teatru, despre personaje de teatru. Catalina Buzoianu este iubita de spectatori, de oameni de teatru. Dupa o cariera si o recunoastere internationala de peste 40 de ani, cu peste 100 de mari spectacole puse in scena, cu premii importante acordate in tara si in strainatate, regizoarea a renuntat la teatru imediat dupa premiera cu Scamatorul din Lublin, de la Teatrul Evreiesc. De multa vreme spun ca am terminat cu teatrul. Nu am avut de ales. Am onorat partea aceasta a profesiunii cat am putut. Nu inseamna ca nu ma gandesc la trecut cu pasiune chiar, dar acum s-a terminat si trebuie sa inteleg asta. Am nepoti, o sa stau mai mult in casa, o sa vad cat mai putina lume. Am pus punct. Sunt detasata de tot, nu ma mai intereseaza nimic. Am facut in viata tot ce am putut, am facut poate prea mult, poate am stat prea mult in aceasta profesie. Trebuia poate sa plec mai devreme, asa cum am plecat si de la Institutul de Teatru... Am lucrat mult cu studentii, nu numai din alte tari, dar si de pe alte continente la masterate si la Centrul UNESCO, unde am facut spectacole si workshopuri. Cred mult in tinerii talentati si in sansele lor. Nu i-am invatat, i-am rugat pe studentii mei sa fie ei insisi. I-am invatat sa nu ma copieze pe mine sau pe altcineva, sa faca ce cred ei ca e bine. Lucrurile se fac pana la capat sau nu se fac deloc. Putini tineri reusesc sa iasa la suprafata, sa se faca vazuti. Unii dintre fostii mei studenti sunt printre cei mai buni regizori din tara. Am trait o viata din plin si am facut din teatru exact viata. Cred ca in teatru am facut tot ce trebuia sa fac. Am primit tot ce mi s-a oferit. Am facut ce am crezut, afirma regizoarea Catalina Buzoianu.Credinta in Dumnezeu a fost tot timpul prezenta in viata Catalinei Buzoianu, in inima si constiinta sa, pana astazi. Fara credinta nu putem face acel pas spre inainte. Ne izolam de rest si ramanem sub acest clopot. Aceasta credinta pentru teatru a fost integrata in cea mai importanta credinta: pentru Dumnezeu. Am avut mereu credinta in profesiunea mea. Am facut tot ce am putut cu cea mai mare credinta. Am avut credinta in familia mea, in nepotii mei. Am mai multe feluri de credinta. Inca din copilarie am simtit si s-a sedimentat aceasta credinta, aceasta iubire pentru teatru si mai departe nu am facut altceva, si dragostea pentru copii si familia mea, tot ce am facut a fost in interiorul acestei credinte, spune regizoarea Catalina Buzoianu. Am avut mereu bucuria de a ma intoarce acasaDe-a lungul timpului, a calatorit mult, in toata lumea, dar mereu gandul i se indrepta catre casa. Catre tara… Am avut intotdeauna credinta si bucuria de a ma intoarce acasa. Aveam credinta ca numai aici sunt necesara, numai aici pot sa spun ce vreau. Poate unora nu le pasa de pamantul acesta romanesc, dar nu ma gandesc la asta des. Mie mi-a pasat tot timpul. Nu am avut sincope in aceasta credinta. Am reusit, pentru ca am luptat singura, prin meseria mea. Viata mea a fost o succesiune de sanse, care mi-au atras foarte multe animozitati. Am lucrat cu actori pe care i-am iubit si ii iubesc. Cei care nu mai sunt raman in constiinta mea, in adevarul meu. Raman cu mine. Cei care sunt, cu atat mai mult. Nu m-am gandit ca este un secret anume in privinta prieteniei. S-a intamplat ca am muncit impreuna, am crezut impreuna, am fost impreuna. Şi astazi suntem aceiasi. In plus, s-au adunat foarte multi cei care au venit rand pe rand alaturi de noi. Au fost cativa pe care i-am iubit mai mult, cei cu care am lucrat au fost cei mai aproape de sufletul meu. Nu numai faptul ca i-am iubit pe ei, ci faptul ca i-am iubit pe toti a contat si ca am fost impreuna in tot ce am facut. Nu am iubit pe nimeni decat daca am simtit si am mers dupa ce am simtit. Nu stiu daca ma interesa ceva anume, simteam ca actorul la care ma gandesc e pentru rolul acela. Nu era o chestie de interes, ci tot una de credinta. Nu era o chestie de nimerit, ci una de siguranta. Ştiam, sustine regizoarea.Nu a avut o copilarie prea fericita, dar a fost una in care si-a sedimentat certitudinile. A mers dupa si prin aceste certitudini. A fost premiata de nenumarate ori pentru multe si memorabile spectacole create in tara sau in strainatate, ceea ce inseamna ca regizoarea Catalina Buzoianu a avut aprecierea specialistilor, nu doar a spectatorilor. Pentru mine, Israelul a fost o experienta existentialaA fost de trei ori in Israel, unde a montat mai multe spectacole in ivrit. Pentru mine Pastele a fost o sarbatoare importanta mereu, am lucrat de trei ori in Israel si am fost la Ierusalim, imi amintesc Drumul Crucii, Golgota. Ce m-a impresionat pe mine acolo a fost ca totul era istorie, nu era doar poveste. Pentru mine se leaga ce a fost in copilarie si cu ce este acum. Pastele inseamna ce inseamna in Biblie, faptul ca un Om Şi-a dat viata si a suferit pentru noi, ceilalti. Ce trebuie sa ne ramana asta este! Pentru mine, Israelul a fost o experienta existentiala, ca si Polonia, si Spania, si Mexic, ca si tarile din jurul Mediteranei, care m-au pasionat atunci cand am facut «Odiseea». Am facut «Don Quijote», chiar in La Mancha, in Castilia, iar cu «Romeo si Julieta», montat la Institutul de Teatru, am mers in Anglia si am luat premiu acolo. Pentru spectacolele dupa Pirandello, am obtinut un premiu important la Agrigento, in Sicilia, acolo unde dramaturgul s-a nascut. A fost foarte apreciata munca mea in strainatate. Cu «Cantarea cantarilor», versiunea rock, montata in Franta, am mers in Corsica, in Grecia, in tara spectacolul s-a jucat mai putin. Am mai dramatizat si «Levantul» si «Visul», dupa Cartarescu, a mai spus Catalina Buzoianu. (Reportaj realizat de Loreta Popa si publicat in "Ziarul Lumina" din data de 10 mai 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 505

Id: 30710

Data: May 10, 2013

Imagine: