]]>Trecutul îndepărtat este relativ sărac în privinţa detaliilor despre viaţa oamenilor de atunci. De aceea, istoria nu este doar o ştiinţă empirică, ci mai degrabă arta de a pune împreună date fragmentare şi de a însufleţi o lume dispărută. O ruină de zid, o inscripţie funerară sau câteva suluri de pergament descoperite de arheologi în tainiţa vreunui templu antic pot îndreptăţi redesenarea firului istoriei. De cealaltă parte, prezentul este marcat de supra‑abundenţa informaţiilor. Producerea şi consumul de informaţie au devenit prioritare în societatea noastră, iar mediul informaţional ne este tot atât de familiar şi de necesar în activităţile curente ca şi aerul, apa sau hrana cea de toate zilele. „Puterea informaţiei”, „Informaţia la putere”, „Fii informat ca să fii puternic” nu sunt doar simple sloganuri publicitare, ci reflectă o stare de fapt. Dacă bunurile materiale sunt perisabile şi epuizabile, informaţia are nişte calităţi care o ridică deasupra şabloanelor industriale: nu se pierde prin distribuire, ci mai degrabă se amplifică, circulă cu investiţii minime şi se îmbogăţeşte prin diseminarea în medii diferite. Mai multe detalii în "Ziarul Lumina".
Download: Click for download attached file: Fatete ale realitatii mediatice
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 588
Id: 53936
Data: Jul 19, 2015
Imagine:
]]>Duminica a 7-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi şi a unui mut din Capernaum) Matei 9, 27-35 În vremea aceea, pe când trecea Iisus, doi .....
Data: Jul 19, 2015
]]>Există clipe (rare) în viață când o lumină nevăzută, țâșnită tainic direct din inima celui din fața ta, te îmbracă instantaneu în... har! Și tot ce simți că ești, tot ce există în jurul .....
Data: Jul 19, 2015
]]>Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei s-a aflat, vineri, în mijlocul copiilor ocrotiţi în cadrul Aşezământului social-filantropic .....
Data: Jul 19, 2015
]]>Astăzi, duminică 19 iulie 2015, activitatea copiilor de la grupul catehetic al Parohiei Teşila I, din cadrul Protoieriei Câmpina, a fost răsplătită şi apreciată. Este vorba de .....
Data: Jul 19, 2015
]]>Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române la Sărbătoarea Sfântului slăvit Proroc Ilie Tesviteanul membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc .....
Data: Jul 19, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).