In prezenta si cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Arhiepiscop Calinic, s-a desfasurat astazi, in Arhiepiscopia Argesului si Muscelului, faza eparhiala a Concursului National  Bucuria de a fi crestin, organizat in paraclisul Sf. Ierarh Calinic de la Cernica, aflat in incinta Centrului Eparhial din municipiul Curtea de Arges, dupa cum ne-a precizat Pr. Necula Ciprian.Conform regulamentului, Concursul s-a desfasurat pe cele trei sectiuni ale proiectului:  Interpretarea unui cantec religios sau a unui cantec popular ,  Recitarea unei poezii religioase sau populare cu caracter patriotic ori religios  si Interpretarea unui text literar popular sau cu caracter religios, in proza .La aceasta etapa au participat 26 de elevi din cele sase protoierii ale Eparhiei, castigatori ai locurilor I, II si III, pe fiecare sectiune, de la faza pe protoierii. Concursul a evidentiat creativitatea, sensibilitatea artistica, dar si atasamentul elevilor participanti fata de credinta Bisericii noastre stramosesti. La final, au fost acordate premii elevilor castigatori, din partea Inaltpreasfintitului Parinte Calinic, pentru toate cele trei sectiuni. Castigatorii premiului I de la fiecare sectiune vor participa la faza nationala a concursului, ce va avea loc in ziua de 20 mai 2013, la Catedrala Patriarhala din Bucuresti. Acestia sunt: - Sturzeanu David din Parohia Corbi, protoieria Curtea de Arges, la Sectiunea Interpretarea unui cantec religios sau a unui cantec popular .- Tache Alexia Maria din parohia Sfintii Apostoli Petru si Pavel – Mioveni, la sesiunea intitulata Recitarea unei poezii religioase sau populare cu caracter patriotic ori religios.- Voica Stelian Andrei din Bascov, protoieria Pitesti, la Sectiunea Interpretarea unui text literar popular sau cu caracter religios, in proza, avand.Premierea castigatorilor de la faza nationala  se va face cu ocazia hramului Catedralei Patriarhale din Bucuresti, in ziua de 21 mai.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 627
Id: 30799
Data: May 13, 2013
Imagine:
In contextul in care stabilitatea familiilor este tot mai mult amenintata de fenomene negative, precum plecarea la munca in strainatate, abandonul copiilor, proliferarea violentei domestice, ..... 			
				Data: May 13, 2013
Data: May 13, 2013
In perioada 17 iunie – 5 iulie 2013 in cadrul Facultatii de Teologie Justinian Patriarhul din Bucuresti se vor desfasura cursuri misionar-pastorale pentru obtinerea gradelor clericale de ..... 			
				Data: May 13, 2013
Data: May 13, 2013
Data: May 13, 2013
La marele praznic al Izvorului Tamaduirii, mai multe lacasuri de cult si manastiri din cuprinsul Mitropoliei Banatului si-au serbat hramul. Sarbatoarea a reprezentat pentru toti ..... 			
				Data: May 13, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
