]]>Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, sâmbătă, 07 martie 2014, la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” din Oradea s-a desfăşurat etapa județeană a olimpiadei de Religie Ortodoxă, competiţie care a adus împreună elevi de la peste 30 de unităţi de învăţământ din judeţul Bihor. „La această etapă, considerată de către majoritatea participanților o competiție altfel, au participat un număr de 142 de elevi, din clasele V-XII, calificați în urma etapei locale desfășurată la nivelul a șase centre, respectiv primii 5 elevi pe nivel de clasă de la fiecare centru din judeţ (Marghita, Aleşd, Ştei, Salonta) și primii 15 elevi pe nivel de clasă de la centrul organizat la nivelul Municipiului Oradea, care au obținut cel puțin 85 de puncte”, ne-a transmis Pr. Prof. Florin Negruţiu. În deschiderea olimpiadei, Părintele Profesor Radu Rus, consilier pentru învăţământ şi activităţi cu tineretul al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, a transmis elevilor participanţi un cuvânt de binecuvântare din partea Preasfinţitului Părinte Sofronie, episcopul Oradiei, felicitându-i pentru participarea la olimpiada disciplinei care se doreşte a fi cea mai apropiată de sufletul copiilor şi tinerilor. Pentru etapa judeţeană, conform metodologiei specifice, subiectele au fost elaborate de un colectiv de cadre didactice constituit din metodişti, responsabili de cerc pedagogic sau membri ai Consiliului Consultativ al disciplinei, pe baza unei structuri unitare propuse la nivel național, fiind apreciate de către elevi ca având un grad mediu de dificultate. Elevii participanţi s-au dovedit a fi foarte bine pregătiţi, elaborând lucrări foarte frumoase şi complexe, care le-au adus şi rezultate foarte bune. Pentru clasele VII-XII, primul clasat care obţine cel puţi 90 de puncte, va participa la etapa națională a olimpiadei, care se va desfășura la Pitești, în perioada 06–10 aprilie 2015. Numărul reprezentativ de elevi participanți la această etapă a olimpiadei demonstrează interesul acestora pentru disciplina Religie și preocuparea de a-și verifica noțiunile însușite, în cadrul unei competiții, cu atât mai mult cu cât elevii aveau posibilitatea să opteze pentru alte olimpiade desfășurate la nivel județean în aceeași zi. De asemenea, apreciem numărul mare de școli de la care provin elevii, acestea fiind distribuite în mod unitar la nivelul județului Bihor, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, dovadă a faptului că ora de religie este predată cu responsabilitate de către cadrele didactice de specialitate, care au în vedere și stimularea performanței în rândul elevilor oferind elevilor posibilitatea de a se familiariza cu atmosefera de competiție.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 622
Id: 49602
Data: Mar 10, 2015
Imagine:
]]>La 8 martie 2015, în a doua duminică a Postului Mare, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească, înconjurat de un ales sobor de .....
Data: Mar 10, 2015
]]>Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj informează printr-un comunicat de presă că la nivelul judeţului Dolj un procent de 94,74 % din elevi au depus cereri pentru a participa .....
Data: Mar 10, 2015
]]>În cadrul proiectului „Alege Școala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia și Nord-Vest” derulat de Fundația World Vision România și Patriarhia .....
Data: Mar 10, 2015
]]>Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în data de 7 martie 2015 a fost semnat la CANELLI, intre parohul .....
Data: Mar 10, 2015
]]>La Roma, la Senatul Republicii Italiene, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii 2015, luni, 9 martie 2015, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a semnat un .....
Data: Mar 10, 2015
]]>În ziua de 9 martie, membrii Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic şi Deportaţi în Bărăgan, filiala Mehedinţi, au organizat la Drobeta Turnu Severin un ceremonial de comemorare a .....
Data: Mar 10, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).