]]>Sâmbătă, 07 noiembrie 2015, la Centrul de zi Dănuţ, din Parohia Broşteni I, judeţul Vrancea, cu binecuvântarea şi sprijinul Înaltpreasfinţitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, şi cu susţinerea Pr. Prof. Cristian Marius Dima, Consilier Eparhial al Sectorului Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul, a avut loc cea de a VI-a ediţie a Festivalului-Concurs Interjudeţean Maica Domnului – Împărăteasa Cerului şi a Pământului, după cum ne-a transmis Daniel Bahnea. Festivalul-concurs face parte din Proiectul Educaţional Interdisciplinar CU NOI ESTE DUMNEZEU şi are drept scop cunoaşterea învăţăturii Sfintelor Scripturi, prin intermediul povestirilor biblice, accesibile vârstei copiilor, precum şi prin piese de teatru, poezii, muzică psaltică şi pricesne, pentru formarea şi dezvoltarea virtuţilor creştine şi a consolidării deprinderilor de comportament moral-religios. Obiectivele vizate sunt: stimularea creativităţii elevilor în scop duhovnicesc; crearea unui cadru competiţional, care să încurajeze participarea tinerilor la viaţa Bisericii; cunoaşterea şi actualizarea modelului de vieţuire a Maicii Domnului, far călăuzitor al existenţei umane, indiferent de perioada istorică; promovarea interdisciplinarităţii şi a unei atitudini deschise şi constructive în abordarea educaţiei religioase în context european şi în motivarea elevilor pentru actul de învăţare. Festivalul s-a desfăşurat pe patru secţiuni: artă plastică, creaţie literară, fotografie şi muzică religioasă. Fiecare secţiune a fost jurizată de un juriu de specialitate, format din profesionişti, precum Prof. Virginia Hossu, Prof. Ştefana Popa, Prof. Jana Ţigăeru, Prof. Mihaela Cârjan, Prof. Ecaterina Galoiu, Prof. Simona Safta, Prof. Ionuţ Drilia, Prof. Mihaela Enache – Inspector şcolar pentru disciplina Religie la ISJ Vrancea, iar din partea Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei: Dna Raluca Trocaru – Inspector pentru Tineret, în cadrul Sectorului Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul, Pr. Prof. Dr. Marius-Daniel Ciobotă – Inspector pentru catehizare, în cadrul aceluiaşi sector, şi Dl Ionuţ Vuţă – Inspector social-misionar la Sectorul omonim al Arhiepiscopiei. Într-o atmosferă duhovnicească, grupuri vocale şi solişti au urcat pe scenă şi, rând pe rând, au interpretat cântece religioase, prin care au mulţumit lui Dumnezeu şi Fecioarei Maria pentru binefacerile primite, au cerut darul păcii în lumea întreagă, binecuvântare asupra tuturor copiilor şi familiilor, exprimându-şi nădejdea că Maica Domnului va fi pururea ocrotitoare şi ajutătoare. Au fost acordate distincţii profesorilor coordonatori la toate secţiunile concursului, însă bucuria cea mai mare a fost a celor aproape 300 de elevi înscrişi la cele patru secţiuni ale festivalului, care au primit distincţii şi premii (diplome, medalii, carte religioasă, dulciuri etc.), prin contribuţia Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, a Protoieriei Focşani I, dar şi prin amabilitatea mai multor sponsori, care apreciază activitatea Centrului de zi Dănuţ şi răspund prompt de fiecare dată când li se solicită ajutorul. Surpriza acestei ediţii a venit din partea dlui Cezar Milea, originar din Vrancea, absolvent al Seminarului Teologic Ortodox Chestie Episcopul din Buzău, acum stabilit la Londra. Domnia sa şi-a amintit cu mare emoţie şi plăcere de profesorii care i-au marcat traseul educaţional şi personalitatea şi a dorit să le aducă un omagiu mentorilor, dar şi să-şi serbeze ziua de naştere într-un mod inedit, oferind premii în bani tuturor participanţilor de la secţiunea muzică religioasă. Preotul Dorel Norocea, coordonatorul Centrului de zi Dănuţ, doreşte să mulţumească tuturor colaboratorilor, partenerilor şi binefăcătorilor care au conlucrat la realizarea acestui eveniment devenit deja tradiţie, precum şi tuturor copiilor şi profesorilor lor, pentru aprecieri şi încredere.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 521
Id: 58062
Data: Nov 12, 2015
Imagine:
]]>Duminica a XXIV-a după Rusalii a fost o zi de dublă sărbătoare pentru credincioșii Parohiei Ortodoxe cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil – Bonțești, .....
Data: Nov 12, 2015
]]>Preoți din Sectorul 3 al Capitalei, împreună cu membrii Asociației Părinți pentru Ora de Religie, s-au întrunit, marți seară, 10 noiembrie 2015, la Colegiul Matei Basarab din .....
Data: Nov 12, 2015
]]>Luni, 09 noiembrie 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a efectuat o serie de vizite canonice în zece parohii din cadrul .....
Data: Nov 12, 2015
]]>Preoţii şi delegaţii parohiilor din Protopopiatul pentru Centrul S.U.A. al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi s-au întâlnit în perioada 06-07 .....
Data: Nov 12, 2015
]]>Schitul Sfântul Mina din localitatea Borleşti, judeţul Neamţ, ce aparţine de Mănăstirea Nechit, şi-a serbat astăzi, 11 noiembrie 2015, hramul. Sfânta Liturghie a fost .....
Data: Nov 12, 2015
]]>Episcopia Sălajului, în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, organizează o nouă întâlnire în cadrul seriei de conferințe Glasul .....
Data: Nov 12, 2015
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).