]]>La Biserica Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din Aleşd, judeţul Bihor, a avut loc duminică, 06 decembrie 2015, cea de-a şasea ediţie a Festivalului de Colinde şi Tradiţii Creştine. Evenimentul s-a desfăşurat, cu binecuvâtarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Bihor, cu Primăria oraşului Aleşd, după cum ne-a precizat Pr. Silviu Dobai. Cuvântul de deschidere l-a avut Pr. Protoiereu Dorel Octavian Rus, Protopopul Oradiei,Pestișului si Aleşdului care a adresat cuvântul de mulţumire şi apreciere al Chiriarhului Oradiei, felicitându-i pe toţi participanții pentru efortul depus de a lua parte la festival. Scopul acestui festival este de a reînvia şi promova străvechile tradiţii şi datini creştine legate de praznicul Naşterii Domnului. „Colindele au fost şi au rămas mijloacele populare cele mai eficiente pentru apărarea ortodoxiei strămoşeşti, pe întreg cuprinsul patriei. Din nefericire, în decursul istoriei, cu precădere în epoca contemporană, unele colinde creştine s-au laicizat, la fel ca tradiţiile vechi, care fie au fost uitate, fie au îmbrăcat mai mult haine comerciale“, a spus Parohul Ovidiu Bocşan. La festival au răspuns invitaţiei 18 grupuri de colindători şi 5 solişti vocali. Cei 400 de colindători, dintre care peste 200 au fost copii, au creat prin colindele străbune o frumoasă atmosferă creştinească şi românească. Alături de corul bisericii gazdă, numit Glasul Credinţei, dirijat de prof. Matei Şunea, au cântat grupuri de colindători din Bălnaca, Luncşoara, Tilecuş, Hotar, Subpiatră, Bulz, Vadu Crişului, Colegiul Tehnic Alexandru Roman din Aleşd, Liceul Teoretic Constantin Şerban Aleşd, Şcoala Peştiş, Fundaţia Copiii Dragostei, Colegiul Tehnic Bratca şi Şcoala din Lugaşul de Sus. Surpriza evenimentului a fost corul Psalmodia Varadiensis al Facultăţii de Teologie Ortodoxă Episcop Dr. Vasile Coman din Oradea. Au participat şi cunoscuţii interpreţi de folclor Lele Ionescu, Nicoleta Ştef, Mădălina Ile, Adelina Teuşdea şi Radu Ile din Lugaşul de Sus. La final, toate grupurile de colindători au fost răsplătiţi cu daruri, diplome de participate, iar CJCPCT Bihor a oferit şi premii în bani.
Download: Click for download attached file: Festival de colinde crestine si traditionale la Alesd
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 670
Id: 59160
Data: Dec 8, 2015
Imagine:
]]>Luni, 07 decembrie 2015, preșcolarii de la Grădinița Sfânta Muceniță Filofteia a Episcopiei Caransebeșului și-au cinstit ocrotitoarea. Astfel că la Catedrala istorică .....
Data: Dec 8, 2015
]]>La Centrul eparhial din Caransebeș s-a desfășurat luni, 7 decembrie, premierea elevilor ce au avut rezultate bune și foarte bune la Olimpiada de Religie, după cum .....
Data: Dec 8, 2015
]]>Credincioșii Parohiei ortodoxe româneşti Sfântul Nicolae din Woodside, New York, Statele Unite ale Americii au prăznuit duminică, 06 decembrie 2015, hramul Bisericii, după .....
Data: Dec 8, 2015
]]>La Centrul Rezidenţial de Îngrijire şi Asistenţă CăminulVilla Orchideadin Com. Răzvad, Sat Valea Voievozilor, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte MitropolitNifon, .....
Data: Dec 8, 2015
]]>Înaltpreasfinţitul Părinte MitropolitNifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, însoţit de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 06 decembrie 2015, Sfânta Liturghie la Catedrala din .....
Data: Dec 8, 2015
]]>Ziua de 05 decembrie 2015 va rămâne o zi memorabilă în istoria Bisericii Ortodoxe din Polonia. Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, a .....
Data: Dec 8, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).