Centrul Cultural Bucovina, prin secţia Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale al Consiliului Judeţean Suceava, în colaborare cu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Primăria Fundu Moldovei şi Societatea de Cultură "Dimitrie Gusti" Fundu Moldovei, a organizat pe 27 martie, la Căminul Cultural din comuna Fundu Moldovei, cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului-concurs Naţional de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă "Buna Vestire". La eveniment a participat Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, autorităţi locale şi iubitori ai muzicii religioase bisericeşi. Manifestarea a fost completată de prezenţa meşterilor populari din judeţele Suceava, Iaşi, Neamţ şi Galaţi, care au expus ouă încondeiate, obiecte de cult şi ceramică. Juriul celei de-a XXI-a ediţii a Festivalului-concurs Naţional de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă "Buna Vestire" a fost alcătuit din prof. univ. dr. Viorel Munteanu, rectorul Universităţii de Arte "George Enescu" Iaşi, pr. conf. dr. Florin Bucescu de la Universitatea de Arte "George Enescu" Iaşi, prof. Sever Dumitrache, manager Centrul Cultural "Bucovina", prof. Emil Forfotă, dirijor din Câmpulung Moldovenesc, şi prof. Viorel Bârleanu, etnomuzicolog la Universitatea de Arte "George Enescu" Iaşi.
"Cântarea aparţine omului cu inima bună"
Înalt Preasfinţitul Pimen a rămas plăcut impresionat de corurile prezente la festival, făcând referire, în cuvântul rostit, la cântecul patriotic şi la tradiţiile noastre româneşti. "La acest festival, cântării religioase i se adaugă cântarea patriotică. Ea scoate în evidenţă dragostea de patrie, vitejia celor care au apărat patria, cultivând îmbărbătarea noastră pentru a ne strădui şi a birui orice rău. O cântare patriotică este binecuvântată de Dumnezeu. În zilele noastre este mai puţin cultivată. În credinţa noastră ortodoxă şi în trăirea noastră românească se înscrie şi costumul naţional sau portul popular care întrece multe frumuseţi în ceea ce priveşte îmbrăcămintea omului. Portul naţional arată bogăţia şi simţirile curate şi frumoase ale omului. În toate tradiţiile noastre se arată bogăţia sufletească şi mai ales duhul de comuniune între oameni şi Dumnezeu. Cei care au organizat an de an acest festival au un mare merit care va fi răsplătit de Bunul Dumnezeu. Cântarea aparţine omului cu inima bună. Rog pe Dumnezeu să vă păstreze în această stăruinţă sfântă, în această osteneală", a spus IPS Pimen.
"Acest premiu înseamnă încununarea muncii din ultimele două luni"
Pentru corul mixt al Bisericii "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" - Bărboi din Iaşi, dirijat de Ramona Mirabela Castillo Osuna, premiul obţinut la Fundu Moldovei reprezintă o recunoaştere a muncii pe care a depus-o în ultimele două luni.
"Acest premiu înseamnă încununarea muncii din ultimele două luni, dar şi din ultimii doi ani şi jumătate de când sunt dirijorul acestui cor. În tot acest timp am susţinut trei concerte. Marele premiu al Festivalului-concurs Naţional de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă "Buna Vestire" arată evoluţia noastră. În prezent ne pregătim să susţinem de sărbătoarea Floriilor cel de-al patrulea concert din ultimii doi ani", a spus dirijorul Ramona Mirabela Castillo Osuna. Corul semi-preofesionist al Bisericii Bărboi din Iaşi este format din 28 de amatori şi profesionişti cu vârste variate. Activitatea corului constă în oferirea răspunsurilor liturgice la Sfânta Liturghie în Biserica Bărboi. În fiecare an se organizează concerte dedicate marilor sărbători sau de caritate. Participarea la Festivalul-concurs "Buna Vestire" a fost posibilă cu sprijinul părintelui paroh Constantin Andrei, protoiereul Protopopiatului Iaşi 1, şi al Societăţii Antibiotice SA Iaşi, care a pus la dispoziţie transportul.
Premii pe cinci secţiuni
Marele premiu a fost acordat de juriu corului mixt al Bisericii "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" - Bărboi din Iaşi, dirijor Ramona Mirabela Castillo Osuna. Celelalte coruri înscrise la cinci secţiuni au fost premiate astfel:
Secţiunea Licee cu alt profil:
Premiul al II-lea: corul mixt al Colegiului Naţional "Ştefan cel Mare" Suceava, dirijor pr. prof. Lucian Tablan Popescu. Premiul al III-lea: Corul "Primavera" al Colegiului "Alexandru cel Bun" Gura Humorului, dirijor prof. Lenuţa Beleca.
Secţiunea Licee cu profil muzical şi teologic:
Premiul I: corul bărbătesc al Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Mitropolit Dosoftei" Suceava, dirijor pr. prof. Lucian Tablan Popescu.
Secţiunea Coruri aşezăminte culturale:
Premiul I: corul mixt al Asociaţiei Culturale "Voces Cristianu" Suceava, dirijor prof. Sânziana Sofa. Premiul al II-lea: corul mixt al Asociaţiei Culturale "Pro Bucovina", dirijor pr. prof. Lucian Tablan Popescu. Premiul al III-lea: corul mixt "Osana Bucovinei" al Căminului Cultural Vicovu de Jos (Remezău), dirijor Ana Maria Cenuşă Apetroae. Menţiuni: Corul "Vânătorii lui Ştefan cel Mare" al Căminului Cultural Vânători - Neamţ, dirijor prof. Cristina Elena Petrariu, şi Corul bărbătesc "Flori de Măr" al Căminului Cultural Râşca, dirijor prof. Mihaela Grădinariu.
Secţiunea Coruri parohiale mixte:
Premiul I: corul mixt al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, dirijor pr. prof. Lucian Tablan Popescu. Premiul al II-lea: Corul mixt "Leon Băncilă" al Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" Fălticeni, dirijor prof. Angela Focşa. Menţiune: Corul mixt pe trei voci "Buciumenii Chioarului" Buciu, Baia Mare, jud. Maramureş, dirijor prof. Ion Gabriela.
Secţiunea Coruri parohiale bărbăteşti:
Premiul I: corul bărbătesc al preoţilor Protopopiatului Suceava 1, dirijor preot Ionel Doru Budeanu. Premiul al III-lea - corul bărbătesc "Gheorghe Cucu" al Protopopiatului Bârlad, dirijor pr. Ungurean Brânduş, şi corul bărbătesc al parohiei Salcea, dirijor pr. Ionel Doru Budeanu. Menţiune: corul bărbătesc al parohiei Bosanci, dirijor Ioan Barbă. Corul "Byzantion" din Iaşi, care a câştigat la ediţia de anul trecut marele premiu al festivalului, a susţinut un recital în afara concursului.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 747
Id: 12717
Data: Apr 2, 2011
Imagine:
Emisiunea „Biserica azi” de vineri, 25 februarie 2011, îl va avea ca invitat pe Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Emisiunea va avea ca subiect: Retrocedarea Fondului Bisericesc - un act de dreptate într-un .....
Data: Apr 2, 2011
La Muzeul de Istorie din Roman au fost marcaţi pe 30 martie 619 ani de la prima atestare documentară a Romanului, semnată de domnitorul Roman Muşat. A fost organizată o sesiune de comunicări ştiinţifice din viaţa şi din activitatea celor mai importanţi exponenţi ai .....
Data: Apr 2, 2011
La Centrul eparhial Roman s-a desfăşurat ieri examenul de capacitate preoţească pentru tinerii teologi, absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior. Examenul s-a derulat sub coordonarea directă a Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al .....
Data: Apr 2, 2011
La târg sunt prezenţi reprezentanţi ai mai multor firme de specialitate din ţară şi străinătate care expun spre vânzare obiecte religioase şi de cult destinate desfăşurării slujbelor religioase. Evenimentul este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie .....
Data: Apr 2, 2011
Târgul de obiecte bisericeşti de la Central Plaza Bacău a fost inaugurat ieri, 30 martie, la orele 11.00, în prezenţa PS Episcop Ioachim Băcăuanul, a lui Constantin Scripăţ, prefectul Bacăului, şi a directorului Camerei de Comerţ şi Industrie Bacău. .....
Data: Apr 2, 2011
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul s-a născut la 29 martie 1954, la Stăniţa, judeţul Neamţ. La vârsta de 14 ani a intrat ca frate la Mănăstirea Sihăstria, iar între 1972-1980 s-a nevoit la Schitul Tarcău. După absolvirea seminarului şi a facultăţii de teologie, .....
Data: Apr 2, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).