Festivalul de datini si obiceiuri Marmatia 2011

La Sighetu Marmatiei are loc, in aceste zile, cea de-a 43-a editie a Festivalului de datini si obiceiuri de Iarna Marmatia 2011 . Incepand din 1968, an de an, dupa Craciun, la Sighetu Marmatiei se pune in scena o sinteza a obiceiurilor de iarna romanesti. Strazile orasului sunt pline de maramureseni imbracati in costume traditionale. Calareti, carute cu colindatori, viflaimuri, mascati, capre, obiceiuri si datini din Maramures, dar si din alte judete din tara, incanta ochii privitorilor. Festivalul a inceput pe 17 decembrie cu o serie de concerte de colinde, organizate de Protopopiatul Sighet. Organizatorii au pregatit momente artistice, concursuri, expozitii, un alai al colindatorilor si spectacole in aer liber. Au participat oficialitati locale si de Stat si o multime de curiosi, dornici sa vada parada grupurilor de colindatori si a corurilor, costumele si datinile acestora. Parada a avut loc in fata primariei din oras. Toate formatiile artistice din judet dar si din tara incearca sa ne prezinte generatiilor de azi tot ce are mai reprezentativ ca element de identitate si valoare proprie neamul nostru romanesc , a precizat Eugenia Godja primar, Municipiul Sighetu Marmatiei, dupa cum ne informeaza TRINITAS TV. Festivalul este organizat anual de Ministerul Culturii si Patrimoniului National, Consiliul Judetean Maramures, Consiliul local si Primaria Sighetu Marmatiei, in colaborare cu alte institutii culturale din zona.Vasile Timiș, secretar de stat, Ministerul Culturii si Patrimoniului National, a numit aceasta zi drept o sarbatoare si o zi mare pentru Sighet, o sarbatoare si o zi mare pentru Maramures si o sarbatoare si o zi mare pentru spiritualitate, datinile si obiceiurile romanesti. Colindatorii au primit, dupa datina, colaci si mere.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 503

Id: 18935

Data: Dec 27, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).