În perioada 9-13 iulie, Parcul Rozelor din Timisoara este gazda unuia dintre cele mai mari festivaluri internationale de folclor de la noi din tara, cunoscut ca „Festivalul inimilor“, informeaza „Ziarul Lumina”.Editia din acest an reuneste în orasul de pe Bega ansambluri artistice din Mexic, India, Ucraina, Turcia, Bosnia Hertegovina, SUA, Republica Moldova, Georgia, Serbia, Taiwan, Ungaria si România. Aflat la editia a XXV-a si devenit traditie, de mai bine de 20 de ani, „Festivalul inimilor“ reuneste la Timisoara portul traditional, dansul si cântecul folcloric din toate colturile lumii, fiind cel mai asteptat si apreciat eveniment de publicul timisorean. De asemenea, de la prima editie, care a avut loc în anul 1990, în prezenta lui Henry Coursaget, pe atunci presedinte UNESCO, festivalul a fost înscris în calendarul CIOFF - Comitetul International de Organizare a Festivalurilor Folclorice, primind numele de „Festivalul inimilor“. Acesta este primul festival din România introdus în circuitul UNESCO. Deschiderea festivalului a avut loc miercuri, 9 iulie, la Teatrul de Vara din Parcul Rozelor, cu sustinerea unui spectacol prezentat de Ansamblul folcloric „Timisul“ si de interpreti de renume din Banat, precum Nicoleta Voica, Andreea Voica, Carmen Popovici-Dumbrava, Vasile Conea, Adrian Stanca, Dumitru Stoicanescu, Dumitru Teleaga. Joi seara, timisorenii au putut admira grupurile folclorice „Maria Tanase“ - Craiova; „Semenicul“ - Resita; „Bihorul“ - Oradea; „Dragan Muntean“ - Deva; „Panghat Performing Arts Group“ - India „Bârzava“ - Resita; „Mladost“ - Timisoara; „Banater Rosmarein“ - Timisoara s.a. Vineri, festivalul a pus în scena spectacole sustinute de ansamblurile „Cindrelul - Junii Sibiului“ - Sibiu, „Pastratorii traditiei“ si „Spicul“ - Arad, „Clog America“ - SUA, „Aboriginal Dance Culture & Arts Group“ - Taiwan, „University 2“ - Georgia, „Arcanul“ - Suceava, „Doina Timisului“ - Timisoara, „Lozioara“ si „Cavalerii Armoniei“ - Republica Moldova s.a. „Festivalul inimilor“ este organizat de Primaria Timisoara, Consiliul Local al Municipiului Timisoara si Casa de Cultura a Municipiului Timisoara. Spectacolele vor continua astazi si duminica, cu începere de la ora 19:30, în Parcul Rozelor, iar accesul publicului la întreg programul festivalului este liber.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 541
Id: 42354
Data: Jul 12, 2014
Imagine:

Data: Jul 12, 2014

Data: Jul 12, 2014

Data: Jul 12, 2014

Data: Jul 12, 2014

Data: Jul 12, 2014

Data: Jul 12, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).