]]>În aceste zile, la Timișoara se desfășoară unul dintre cele mai mari festivaluri internaționale de folclor de la noi din țară, cunoscut ca „Festivalul inimilor”. Ediția din acest an se desfășoară în perioada 8-12 iulie și aduce la Timișoara 1.200 de artiști din 14 țări, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat. Aflat la ediția a XXV-a, evenimentul a devenit tradiție în orașul de pe Bega, reunind în fiecare an iubitori de folclor și artiști populari din întreaga lume. De mai bine de 20 de ani, îFestivalul Inimilor” aduce la Timișoara portul tradițional, dansul și cântecul folcloric din toate colțurile lumii, fiind cel mai așteptat eveniment de către publicul timișorean. Acesta este primul festival din România înscris în calendarul CIOFF - Comitetul Internațional de Organizare a Festivalurilor Folclorice. Festivalul a debutat miercuri, 8 iulie, în Parcul Rozelor din centrul orașului, cu un spectacol impresionant de muzică și dans, la care au luat parte sute de timișoreni, reprezentanți ai autorităților locale, dar și a numeroși invitați din țară și din străinătate.îAcest festival s-a dezvoltat de-a lungul anilor, atât din punct de vedere artistic, cât și numeric. Ediția din acest an reprezintă o mare reușită, ținând cont că sunt reprezentate 14 țări cu ansambluri folclorice reprezentative, precum și cu grupuri profesioniste din țară, și nu numai. În total, avem invitați aproximativ 40 de formații, ceea ce însumează un număr impresionant de artiști, circa 1.200, iar ca noutate față de anii trecuți, avem în premieră invitați din Rusia și Columbia. Pentru orașul nostru, acest eveniment este unul de o importanță deosebită. An de an, prin acest festival, Timișoara se înscrie pe harta marilor capitale culturale ale lumii, promovând tradiția, folclorul și buna înțelegere între etnii și popoare”, a declarat Toma Frențescu, coregraf și director artistic la Casa de Cultură a Județului Timiș. Parada portului popular internațional Cea de-a doua zi a continuat cu un moment de reculegere la monumentul din fața Catedralei Mitropolitane din Timișoara, închinat Eroilor Revoluției din Decembrie 1989, unde au fost depuse flori și coroane. A urmat tradiționala paradă a porturilor populare la care au participat sute de dansatori și cântăreți, îmbrăcați în straiele specifice zonei de proveniență. Cu steaguri și pancarte în mâini, membrii formaților invitate la eveniment au cântat și i-au încântat pe cei prezenți cu hainele lor de sărbătoare pe întreg traseul paradei, de la Catedrala Mitropolitană la Opera Națională și până la Parcul Rozelor. La eveniment au participat atât ansambluri din Banat, din orașe precum Oradea, sau din Sibiu, cât și din alte țări precum SUA, Mexic, Spania, Turcia și multe altele, în total la îFestivalul Inimilor” fiind invitați 1200 de artiști din 14 țări. Cei care vor să se bucure de îFestivalul InimilorÎ și în continuare vor putea face acest lucru până mâine, 12 iulie. Spectacolele încep la ora 19:30, în Parcul Rozelor, iar accesul publicului la întreg programul festivalului este liber. Festivalul este organizat de Primăria Timișoara, Consiliul Local al municipiului Timișoara și Casa de Cultură a municipiului Timișoara.
Download: Click for download attached file: Festivalul inimilor la Timisoara
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 657
Id: 53661
Data: Jul 12, 2015
Imagine:
]]>La Centrul eparhial din Timișoara a avut loc vineri, 10 iulie 2015, proba orală a examenului de licență al studenților teologi de la Facultatea .....
Data: Jul 12, 2015
]]>Copiii din Centrul de zi „Nașterea Maicii Domnului” al Asociației Filantropia Arad au vizitat joi, 9 iulie 2015, sediul Direcției Generale de .....
Data: Jul 12, 2015
]]>În Duminica a VI-a după Rusalii membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl .....
Data: Jul 12, 2015
]]>Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 3, din Balasan, judeţul Dolj, vor beneficia în perioada vacanței de vară de serviciile sociale, educaționale și recreative .....
Data: Jul 12, 2015
]]>În perioada următoare va avea loc admiterea la facultăţile de teologie ortodoxă din ţară, la ciclul de studii de licenţă şi de master. La Facultatea de .....
Data: Jul 12, 2015
]]>O festivitate de premiere a beneficiarilor proiectului „Alege Şcoala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest!” a avut loc miercuri, 8 .....
Data: Jul 12, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).