]]>La Catedrala episcopală „Înălţarea Domnului” din municipiul Zalău a fost organizată marţi, 16 iunie 2015, festivitatea de premiere a elevilor și profesorilor din Episcopia Sălajului. La acest eveniment au participat alături de elevi, profesori, preoți, părinți, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Sălaj și ai Asociației Părinți pentru ora de Religie, a precizat Pr. Silviu Boha, Inspector pentru catehizare parohială. Cu această ocazie a fost vernisată expoziția de pictură, colaj și fotografie realizată în cadrul Concursului național Biserica locaș de închinare”, aflat la a V-a Ediție. La acest concurs, singurul înscris de către Ministerul Educației și Cercetării Științifice în calendarul concursurilor școlare la disciplina religie, au participat 3688 elevi din 37 de județe. În cuvântul său, Preasfinția Sa, Părintele Episcop Petroniu a apreciat activitatea desfășurată de profesorii de religie, i-a felicitat pe premianți și și-a manifestat speranța că activitatea din anul școlar viitor va fi cel puțin la fel de dinamică. Doamna Inspector Școlar General prof. Maria Pop a mulțumit Preasfințitului Petroniu și Episcopiei Sălajului pentru grija constantă pe care o manifestă față de elevi și profesori, dar și pentru acțiunile organizate în acest sens. Au fost premiaţi elevii care au participat la Olimpiada de religie faza județeană și națională şi la următoarele concursuri: „În lumina lui Hristos” - concurs judeţean de cunoştinţe religioase; „Cultură şi spiritualitate”, Concursul naţional „Biserica locaş de închinare” și Concursul naţional de miniproiecte cu caracter misionar-filantropic „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu”. Preasfinţitul Părinte Episcop Petroniu a acordat diplome de excelenţă pentru implicarea şi susţinerea învățământului religios și a activităţilor catehetice din Episcopia Sălajului, doamnei Inspector Școlar General Prof. Maria Pop, doamnei Inspector Școlar General Adjunct Prof. Mioara Gudea, doamnei Inspector Școlar - la disciplina Religie, Prof. Claudia Boha și doamnei Monica Băgărean, președinta „Asociației Părinți pentru Ora de Religie” filiala Zalău. De asemenea, Preasfinţia Sa a acordat diplome de merit şi premii profesorilor de religie şi preoţilor care i-au pregătit pe elevi la aceste concursuri. În acelaşi cadru, domnului profesor Ioan Ciocmărean i-a fost acordat, pentru activitatea didactică şi misionară desfăşurată în anul şcolar 2014-2015, titlul de „Profesorul anului”.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 581
Id: 52828
Data: Jun 16, 2015
Imagine:
]]>Marţea aceasta, la Bruxelles, a avut loc cea de-a zecea întâlnire a liderilor religioşi din Europa. Întâlnirea a avut ca scop găsireade soluţii .....
Data: Jun 17, 2015
]]>Marţea aceasta, la Centrul Eparhial din Timişoara, a avut loc examenul de selecţie pentru ocuparea posturilor vacante de preot paroh şi de preot coslujitor pentru Parohia .....
Data: Jun 17, 2015
]]>Arhiepiscopia Sibiului, în parteneriat cu Asociatia „React”şi cu Centrul Regional de Transfuzie SanguinăTârgu Mureş, a organizat marţea aceasta o acţiune de donare de sânge în .....
Data: Jun 17, 2015
]]>În Duminica Sfinţilor Români (14 iunie 2015), a II-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, a săvârşit Sfânta Liturghie .....
Data: Jun 17, 2015
]]>Marţi, 16 iunie, la Catedrala episcopală „Înălţarea Domnului”din municipiul Zalău a fost organizată festivitatea de premiere a elevilor şi .....
Data: Jun 17, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul (partea I) (18 martie 2013)
Sfanta Liturghie la praznicul Bunei Vestiri (25 martie 2013)
Priveghere la praznicul Bunei Vestiri (24 martie 2013)
Sfanta Liturghie in Duminica Samarinencei (a V-a dupa Pasti) (2 iunie 2013)
Sfanta Liturghie la praznicul Intampinarii Domnului (2 februarie 2013)
Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul (partea a IV-a) (21 martie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).