]]>Luna decembrie adună cinstirea a trei sfinţi cu numele Daniel. Astfel, pe 11 decembrie l-am sărbătorit pe Sfântul Daniil Stâlpnicul, pe 17 decembrie, pe Sfântul Proroc Daniel, iar astăzi îl cinstim cu laude pe Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul. Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul a trăit în timpul împăratului Leon cel Mare (457-474). Era originar din Mesopotamia, având obârşia în enoria Samosatelor, într-un sat cu numele Vitaria. A arătat multă răbdare şi a petrecut în mari nevoinţe pustniceşti, îndurând arşiţa verii şi gerul iernii şi înfruntând bătăile vânturilor, rămânând ani la rând aşezat pe un stâlp. A săvârşit numeroase minuni, ducându-i-se faima până la împăraţii acelor vremuri care au venit să îi ceară sfaturi. Sfântul Proroc Daniel a fost prin harul lui Dumnezeu important şi înţelept sfătuitor. Profeţiile sale erau rezultatul rugăciunilor şi fidelităţii credinţei în vremuri grele. A trăit în exil, iar prin înţelepciunea primită de la Dumnezeu a devenit sfătuitor a patru împăraţi. Împreună cu cei pomeniţi aducem laudă lui Dumnezeu, rugând pe sfinţi să ne ajute să fim împlinitori ai voii lui Dumnezeu, după cum au fost şi ei împlinitori în timpul lor. Pe pictura exterioară a Mănăstirii Voroneţ, vestita ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan, Cuviosul Daniil apare având un pergament în mână, pe care sunt scrise cuvintele: „Veniţi, fraţilor, de mă ascultaţi. Învăţa-vă-voi frica Domnului, cine este omul…“ În chilia lui şi-a plecat genunchii şi i-a ascultat cuvintele Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. De multe ori, Măria Sa Ştefan, însoţit de boieri şi de copiii de curte, a căutat loc de zidire pe valea pârâului Putna, îndată după bătălia de la Chilia (25 ianuarie 1465). A hotărât zidirea mănăstirii la îndemnul vestitului sihastru Daniil, înaintea căruia Vodă venea să-şi plângă păcatele şi să ceară sfat. Dincolo de omeneştile lui îndeletniciri, Sfântul Ştefan căuta iertarea duhovnicului şi împăcarea cu Dumnezeu. Sihastrul Daniil este mărturia căinţei voievodului, altfel „om cu păcate“, după spusa cronicarului. Smerenia unui voievod care aşteaptă iertare de la un călugăr solitar este, cred, un exemplu rar întâlnit în istoria capetelor încoronate. De altfel, întreaga lui viaţă, şi mai ales neţărmurita iubire faţă de pământul moldav, constituie una dintre cele mai frumoase pagini din istoria lumii. În chilia Cuviosului Daniil Sihastru şi în peştera de la Voroneţ, acest sfânt a găsit lumina lui Hristos care luminează toate şi prin aceasta el este un trăitor al Luminii din Betleem şi un Înaintevestitor al Crăciunului. În preajma sărbătorii Naşterii Domnului Hristos rânduit-a Cel de Sus ca cel de-al şaselea Patriarh al Bisericii noastre să-şi sărbătorească numele primit la tunderea în monahism, cu prilejul sărbătorii Schimbării la Faţă, din anul mântuirii 1987. Întâistătătorului Bisericii noastre i-a fost rânduit numele Prorocului Daniel, de la care a primit fidelitatea credinţei faţă de poporul încredinţat lui spre păstorire, dar şi numele Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul, care semnifică vocaţia rugătoare şi duhovnicească, dar şi misionară ce l-a caracterizat pe minunatul călugăr care, împreună cu ucenicii săi, a făcut ca pădurile moldave să foşnească de mulţimea sihaştrilor. Darurile Preasfântului Duh, revărsate peste Preafericirea Sa, au rodit bogat în toţi aceşti ani, dăruind poporului român un strălucit teolog, un tradiţionalist dinamic, un ierarh vizionar. Teolog al profunzimilor, exprimate de multe ori într-un limbaj accesibil, cu predici deodată mistice dar şi misionare, un om al vremurilor sale, care a rămas în tot acest timp discret, iubind mai mult decât orice Biserica căreia Dumnezeu a hotărât Să-i fie Întâistătător. Preafericirea Sa Îl prezintă pe Hristos lumii şi Îl reprezintă în toată lucrarea sacerdotală. Multele sale preocupări, în Ogorul Bisericii atât în Moldova, cât şi la Bucureşti, ni-l arată ca pe un următor al Sfinţilor Părinţi, faţă de care a arătat întotdeauna o autentică fidelitate pentru învăţătura Bisericii Ortodoxe, pe care a prezentat-o tuturor, în lumea cea mare şi în ţară, vorbindu-le cu multă inspiraţie despre frumuseţea netrecătoare a Ortodoxiei. Dinamismul lucrării sale pastoral-misionare, actualitatea mesajului transmis într-o lume secularizată izvorăsc din iubirea de sfinţi, strădaniile uceniciei la Părinţii cuvioşi ai pustiei, ai monahismului românesc, care l-au îndrumat să fie un ierarh misionar, un Părinte bun şi un om ales, după cum arareori se poate întâlni în lumea aceasta. Nu lipsit de importanţă este amănuntul că la începutul slujirii arhiereşti a Preafericirii Sale, în calitatea pe care o avea atunci de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Patriarhul Daniel a propus canonizarea marelui Domn al Moldovei Ştefan, ctitor de locaşuri sfinte, şi a duhovnicului Său, Cuviosul Daniil Sihastru. Prezent la aceste canonizări, în anul 1992, Patriarhul Daniel a rostit frumoase omilii, care au reliefat darurile şi calităţile de excepţie ale celor doi, unul din „armata“ Duhului şi altul din „armata“ de luptă pentru apărarea ţării, doi oameni aparent diferiţi, dar uniţi prin evlavia şi dragostea comună pentru Slava Domnului şi a Bisericii Sale. Iarăşi nu pot uita cum la sfârşitul anului 1992 am urcat împreună cu Mitropolitul Daniel al Moldovei către un schit de curând înălţat în preajma Mănăstirii Putna, ocrotit de Sfântul Cuvios Daniil Sihastru. Erau nămeţii cât casa, iar vinul din Potir era cât pe ce să îngheţe, la Liturghia Sfinţirii, într-un preafrumos sfârşit de decembrie, cu zăpezile de altădată şi cu evlavia şi entuziasmul acelor vremuri. Toate acestea se înscriu în inspirata şi neobosita trudă cu care Patriarhul Bisericii noastre a făcut ca aşezămintele monahale şi de enorie închinate sfinţilor Săi ocrotitori, precum şi toate celelalte locaşuri de neîncetată rugăciune să devină adevărate ferestre către cer, icoane de lumină duhovnicească şi cultură filocalică, dar şi locuri de slujire filantropică, după porunca Domnului. Între acestea amintesc acum, la ceas de sărbătoare, paraclisul istoric din Reşedinţa Patriarhală, acest tainic, dar frumos altar construit deodată cu Catedrala Patriarhală, între 1656 şi 1658, fiind desăvârşit mai târziu, în anul 1723, de către Nicolae Vodă Mavrocordat şi de Mitropolitul Daniil (1719-1731), când s-au realizat unele reînnoiri şi pictura murală interioară. Tot atunci, paraclisul a primit al doilea hram, al Sfântului Proroc Daniel. Loc de rugăciune şi de reculegere duhovnicească pentru ostenitorii Reşedinţei Sfintei Patriarhii, paraclisul istoric a fost restaurat şi rânduit de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în anul 2008 ca biserică de rugăciune pentru mănăstirea de maici „Sfânta Cuvioasă Parascheva“. Pe lângă slujbele zilnice, în acest loc se oficiază slujbe de Te Deum şi adeseori hirotesii. Un amplu proces de conservare şi restaurare a picturii, a catapetesmei, de înnoire şi împodobire a paraclisului a început în anul 2009, prin osârdia Preafericitului Părinte Patriarh care poartă numele Sfântului ocrotitor. Patriarhul Daniel a mai ctitorit şi alte altare întru pomenirea sfinţilor săi ocrotitori în Moldova şi în Muntenia, cinstindu-i după cuviinţă şi oferind exemplul recunoştinţei, atât de necesar în vremurile noastre. Ocrotit şi inspirat de protectorii săi spirituali, Patriarhul nostru „luptă lupta cea bună“, învaţă cuvântul adevărului, făcându-se tuturor toate, întru slava lui Dumnezeu şi slujirea Bisericii Sale. Articol semnat de † Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, publicat în Ziarul Lumina din data de 18 decembrie 2014.

Download: Click for download attached file: Fidelitatea credintei si neobosita slujire

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 451

Id: 46529

Data: Dec 18, 2014

Imagine: