]]>Am arătat, frații mei, câte taine și câte minuni sunt în zidiri. Zidirea mărturisește despre slava lui Dumnezeu, căci a spus Duhul Sfânt: "Cerurile spun slava lui Dumnezeu..." Ele vorbesc cu imensitatea lor, cu lărgimea lor, cu miliardele de corpuri cerești și minunile dintre ele. Sfântul Vasile cel Mare o ia de la păianjen, de la furnică, de la albină și merge până la astrele cerești, descriind minunile lui Dumnezeu din zidiri. Și cu cât cunoști mai mult minunile lui Dumnezeu din zidiri, cu atât mai mult te aprinzi de dragostea față de Ziditorul lor și te unești cu El. Auzi ce teologie face el, ce filosofie, ce artă în cuvânt la păianjen. Zice: "Mare filosof este păianjenul!" Noi nici nu-l băgăm în seamă. Vine femeia: "Dă-l la boala de păianjen!"" Ehei! Dacă ai ști ce ai de învățat de la păianjen! Vezi păianjenul. Dacă-i micuț, își face și el o pânzișoară acolo, după puterea lui. Dacă-i mare, face una mai mare. Cum se întinde pronia lui Dumnezeu, adică purtarea de grijă, până la păianjen? Păienjenelul cel mic, după ce a făcut o plăsuță, se retrage: "Dă-mi, Doamne, mâncare! Eu mi-am făcut datoria!". Cel mai mare, tot așa. Când îl vezi că stă, tace. L-ai auzit grăind? O muscă o auzi bâzâind; un țânțar îl auzi, dar ai auzit păianjenul vreodată? Nu, el este filosof. El stă grămădit acolo și așteaptă ca Dumnezeu să-i trimită mâncare. Și pronia lui Dumnezeu, la cel mic, nu-i trimite o muscă mare, Doamne ferește! Dar de ce? Dac-a fi mai mare, cum pânzuța lui e prea subtire, i-o strică și n-o poate prinde, și el moare de foame. Dumnezeu, Care l-a făcut, spune la Ecclesiast: "Câte a făcut Dumnezeu, pe toate le iubește și de toate poartă grijă". La cel mic îi dă o muscuță mică. Și el, stând ascuns, când vede că s-o încurcat, o prinde, o suge; daâ mai are treabă până a doua zi, să repare înapoi acolo unde s-a rupt pânzișoara, pentru că-i trebuie și mâine mâncare. La acel mare Dumnezeu îi trimite o muscă mai mare, că are pântecele mai mare. Și acela, după ce-o prins-o, iar se apucă de treabă. Dar nu zice nimic. L-ai auzit vorbind pe păianjen? Bâzâind? Nu. Tace. Numai ce-l vezi că-i arhitect. Întinde de colo, leagă de colo și face. Nu zice nimic. Își caută de treabă. Preasfântul Dumnezeu, care l-a făcut și pe el, are grijă în toată ziua și-i trimite o musculiță mică la acel mic; la acel mare, una mai mare. Dacă-s mai mulți, mai multe muște. Că Dumnezeu, dacă-i al Lui, îl hrănește, că el n-ar putea trăi. Dar zice cel necredincios: "Da... Eu nu-s păianjen, să trăiesc c-o musculiță mică, sau c-o muscă. Eu am femeie, eu am copii, eu am dări la stat, eu trebuie să mănânc mult, să fac...!" "O, răutatea ta, necredinciosule! zice Marele Vasile în Hexaimeron. Dumnezeu, Care hrănește pe păianjenul cel mic cu o muscă mică și pe cel mare cu o muscă mare, Acela hrănește și pe carida și verida - cei mai mari chiți ai lumii care trăiesc în oceane (azi le spune balene albastre), și care unul din ei mănâncă într-o zi cât două sate -, ca să-ți arate ție că El poartă grijă și de cel ce mănâncă o muscă și de cel ce mănâncă cât două sate într-o zi - asta-i din Cuvânt pentru pronie al Marelui Vasile. Și acestea când le înțelegi și când le vezi în zidire, nu se poate să nu te aprinzi cu dragoste de Dumnezeu, când vezi atâta minune! (Arhim. Ioanichie Bălan, "Ne vorbește Părintele Cleopa" - Articol publicat în Ziarul Lumina din 19 octombrie 2007)

Download: Click for download attached file: Filosofia paianjenului

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 619

Id: 46018

Data: Dec 3, 2014

Imagine: