Elevii Seminarului Teologic Ortodox din București au intrat de astazi, 20 iunie 2014, în vacanța. La final de an școlar, cei mai buni dintre ei au primit diplome și premii. Festivitatea s-a desfașurat în prezența cadrelor didactice și a parinților și a fost deschisa de Corul „Hrisostomos” care a susținut un concert de muzica bizantina. Programul a inclus și un recital la pian, susținut de unul dintre seminariști.„Consideram ca rezultatele sunt foarte bune, atât prin premiile care au fost oferite la fiecare dintre cele opt clase ale seminarului nostru, cât și prin rezultatele obținute pe parcursul acestui an școlar la fazele naționale ale olimpiadelor școlare la care elevii noștri au participat. Am oferit elevilor diplome și carți pe care le-am daruit datorita sprijinului generos oferit de catre parinții protoierei ai protoieriilor din fiecare dintre cele șase sectoare ale Bucureștiului și a Protoieriei Ploiești și totodata de Editura Istitutlui ”, a declarat pentru TRINITAS TV Pr. Prof. Ionuț Barbulescu, directorul Seminarului Teologic Ortodox din București.Festivitatea a fost emoționanta pentru toți elevii, dar în special pentru cei din clasele a XII-a.În anul școlar 2013-2014, Seminarul Teologic Ortodox din București a avut 199 de elevi.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 609
Id: 41757
Data: Jun 20, 2014
Imagine:

Data: Jun 20, 2014

Data: Jun 20, 2014
Data: Jun 20, 2014
În Duminica a II-a după Rusalii, Biserica Ortodoxă Română (BOR) îi cinsteşte în mod deosebit de Sfinţii Români. Această sărbătoare a fost instituită de Sfântul Sinod al Bisericii noastre în anul 1992, .....
Data: Jun 20, 2014
Un sobor de preoţi din Cercul pastoral-misionar Suliţa au oficiat Utrenia, Sfânta Liturghie şi slujba Parastasului pentru marele duhovnic. Părintele Ionuţ Cazaciuc, de la Parohia "Naşterea Maicii Domnului" - Talpa, a vorbit la final .....
Data: Jun 20, 2014
Întâlnirea s-a desfăşurat la sediul Protopopiatului Piatra Neamţ, în cadrul Campaniei Naționale ”Infractorii te pot cunoaște mai bine decât crezi!”. În faţa slujitorilor sfintelor altare au luat cuvântul .....
Data: Jun 20, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).