Mai multe scoli din judetul Sibiu au elaborat un proiect educativ despre viata si activitatea Sfintilor Împarati Constantin si Elena, informeaza „Ziarul Lumina”. Scopul proiectului a fost realizarea unei „Fise de Credinta“, dedicata celor doi mari sfinti ai Bisericii. Prezentarea proiectului a avut loc la Şcoala „Nicolae Iorga“ din Sibiu, urmând ca mai multe scoli din judet sa primeasca materialul si sa-l foloseasca în scop pedagogic. Proiectul educational „Viata Sfintilor Împarati Constantin si Elena în idei de acatist“ a început în anul scolar trecut si a implicat 12 scoli gimnaziale din judetul Sibiu. Proiectul se desfasoara prin Inspectoratul Şcolar Judetean, cu sprijinul centrului eparhial si al unor parohii sibiene. Elevii de clasele V-VIII au elaborat referate despre viata si activitatea celor doi mari sfinti omagiati anul acesta în Patriarhia Româna, iar cele mai bune texte au fost selectate si incluse în fisa de lectura amintita. „Proiectul nostru se afla acum la ultima etapa si multumim elevilor si profesorilor de religie implicati în aceasta activitate. Vom sprijini difuzarea «Foii de Credinta» în toate scolile implicate în proiect, dar si la alte institutii de învatamânt din judet. Recomandam profesorilor de religie sa afiseze aceasta foaie la panoul orelor sustinute în scoli“, ne-a spus inspectorul de religie al judetului Sibiu, prof. Mariuca Neagu.
Prezentarea „Fisei de Credinta“
Referatele elaborate în cadrul proiectului au fost analizate de un grup de elevi de la Şcoala nr. 1 din Sibiu, coordonati de profesoara de religie Ioana Monea, iar cele mai bune texte au fost incluse în fisa de lectura. Elevii de la scoala amintita au venit la colegii de la Şcoala Generala „Nicolae Iorga“, vineri, 12 decembrie, pentru a le prezenta fisa de lectura ce va fi prezentata la panourile de la orele de religie. Elevii au avut posibilitatea sa afle mai multe despre cei doi Sfinti Împarati, au adresat întrebari si au cântat colinde. „Compunerile despre Sfântul Împarat Constantin cel Mare au fost citite pe grupe, dupa care le-am dat note. Din cele mai bune compuneri am luat ideile principale si le-am folosit în «Fisa de Credinta». Am retinut din viata Sfintilor Împarati ca au dat libertate crestinismului si ca au descoperit Crucea Mântuitorului Iisus Hristos“, a spus unul dintre elevii implicati în proiect. La realizarea referatelor, elevii au primit din partea profesorilor surse si materiale informative, atât din mediul virtual cât si din lucrari de specialitate si carti bisericesti.Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 707
Id: 36633
Data: Dec 16, 2013
Imagine:

Data: Dec 16, 2013

Data: Dec 16, 2013

Data: Dec 16, 2013

Data: Dec 16, 2013
Data: Dec 16, 2013

Sarbatoarea Craciunului aduce în inimile noastre pace și liniște, iar pentru cei mici cadouri si fericire. Cu evlavie si credincioșie, în nenumarate seri, credinciosii .....
Data: Dec 16, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).