Folosinte duhovnicesti la Manastirea Pojorata

Manastirea Pojorata, cu hramurile Sfanta Treime si Sfantul Cuvios Ioan Iacob din judetul Suceava, a cunoscut trei momente istorice definitorii: intemeierea pe locul unde Constantin Corlateanu a auzit, in 1917, o voce nelumeasca spunandu-i ca fiul sau Ştefan, plecat la razboi, de la care nu mai avea nici o veste, traieste; demolarea din 1962 si reintemeierea, care a fost o etapa lunga, incepand cu rezidirea din 1970, de catre Ilie Ţampau, pe locul capelei pe care cativa sateni inimosi, necajiti ca nu mai au schit, o ridicasera inca din 1966, si incheind cu sfintirea bisericii si reinfiintarea schitului, la 15 iunie 1990, apoi intemeierea lui duhovniceasca dupa randuiala pe care egumenul Visarion Breaban a adus-o de la Muntele Athos, principii dupa care manastirea functioneaza si acum.Dupa ce am trecut pe la mormantul bunicutei mele Garofina, aflat chiar in satul de care tine manastirea, la Pojorata, urc catre culmea Obcinei Floreasca. Un drum abrupt, prin padure, care se strabate la pas in jumatate de ora. Se poate urca si cu o masina mai puternica. Nu am avut nevoie sa incerc asta, pentru ca drumul forestier are doar un kilometru, dar am gasit sus cateva masini care urcasera. Drumul se poticneste intr-o poienita, si ea abrupta, care deschide perspective deosebit de frumoase asupra muntilor din jur. Aici sunt manastirea si acareturile ei.Suntem la 1.100 de metri deasupra nivelului marii, in inima impadurita a Ţarii Fagilor, Bucovina. Vad muntii din jur, doi dintre ei invaluiti in fumurile norilor. Intr-unul dintre ei imi pare ca recunosc Giumalaul.Sunt doua biserici in poiana manastirii. Cea de mai jos e din lemn pictat in albastru, cu geamuri mari de sticla obisnuita. Cealalta pare mai moderna, cimentata si cu geamuri termopane. Nu gasesc intrarea in prima, de fapt gasesc o intrare gresita, inchisa, care, aflu mai apoi, duce in altar. Asa ca ma indrept spre cea de-a doua biserica. Acolo ma descalt, dupa cum vad ca se procedeaza, pentru ca sunt cateva incaltari lasate la intrare, si ma duc sa ma inchin. In biserica noua e un calugar tanar care curata niste lighene. Tanarul calugar imi taie de la bun inceput pofta de senzational. Aici s-au petrecut minuni mari, dupa cum stiu de la un prieten, palimar la Gura Humorului, dar calugarul cel tanar se fereste sa-mi spuna ce anume. De la el aflu cateva lucruri mai generale. Sunt aici douazeci de calugari, majoritatea tineri. Ştiu din Pateric ca unii calugari se fereau de peisaje atat de frumoase cum e acesta. De asta se si duceau in desert..., il ispitesc oleaca pe acest tanar. Dupa o vreme te obisnuiesti cu el si nici nu iti mai dai seama ca e frumos, imi raspunde el. Imi spune apoi si cum se fac slujbele aici. Este vineri seara, iar de la ora 17 se vor face Utrenia si Vecernia, iar apoi, de la 19, Maslu. In fiecare noapte, de la ora doua, se fac Ceasurile, iar apoi Sfanta Liturghie. Exceptie fac doar duminicile si zilele de sarbatoare, cand, pentru satenii din Pojorata, slujbele se tin dupa orarul bisericilor de mir.Cum e abia ora 15, tanarul calugar imi spune sa vizitez si cealalta biserica, intrand pe usa din fata, pentru ca si acolo am ce vedea. E o biserica unicat, construita in jurul unei cruci, imi spune el. Cobor la biserica din vale, iar acolo Dumnezeu imi scoate in cale tocmai ce imi trebuia. Un calugar batran care intovaraseste un grup de turisti. Din experienta de jurnalist am invatat ca afli mult mai multe lucruri daca nu spui cu ce te ocupi, asa ca ma alipesc acestui grup ca un oarecare. Mai sunt si alti cativa oameni care fac ca mine.Parintele se numeste Nicolae Paun si e din partile Buzaului. O sa aflu acestea pe masura ce el deapana povestea schitului, parca potrivind piesele unui puzzle. Ca sa ma impaunez si eu un pic, ca tot ma cheama Paun, va spun acestea..., ne zice el cand ne vorbeste despre cele cinci pelerinaje pe care le-a facut la Sfantul Munte.Parintele Nicolae Paun te cucereste de la bun inceput. Zambeste adesea, iar atunci chipul lui capata nuante strengaresti, din pricina labelor de gasca ce i se desfac in colturile ochilor. Nu stiu exact care e sensul expresiei a rade manzeste, dar, instinctiv, as asocia aceasta expresie (su)rasului sau. Dar, pe de alta parte, ochii lui verzi-cenusii, mari, exprima si foarte multa suferinta. Iar parul si barba albe ii dau un aer induhovnicit.Inauntrul povestii schitului ne spune si de ce anume a venit el aici. Isi cauta o manastire si se dusese la parintele Iustin Parvu sa ii ceara sfat. Ii spunea ca ii place la Putna si aici, dar ca la Putna nu stie cum s-ar integra intre tinereii de acolo, pe cand aici s-ar vedea mai la locul sau si mai ferit de turisti. Ei... turistii au sa vina, stai linistit, i-a raspuns. Şi iata ca acum parintele Nicolae Paun se ocupa tocmai de turisti. Iar cealalta ascultare a lui este de a culege flori si plante medicinale, ne spune el. Dar aveam sa-l vad inainte de plecare si la munca grea, la turnat beton, alaturi de calugarii mai tineri ai manastirii. Şi nu cred sa fi fost vreo iluzie, pentru ca, lasandu-ne la masa, parintele avea sa zica: Ma duc sa vad ce fac fratii la betoane.Parintele Nicolae Paun ne-a povestit pe indelete istoria manastirii. In 1917, primul dintre ctitorii Corlateni, Constantin, era tare mahnit ca nu mai avea nici o veste de la fiul sau Ştefan, plecat pe front. A postit patruzeci de zile, iar la capatul lor, trecand prin poiana unde se afla azi manastirea, in drum catre tarla, a auzit o voce care i-a spus: Nu fi suparat, ca Ştefan traieste. Şi chiar a doua zi a primit o scrisoare de la fiul sau. Ştefan se va intoarce si va deveni chiar primar al comunei Pojorata.Pe locul unde a auzit acel glas dumnezeiesc, Constantin Corlateanu a ridicat, la 1925, o cruce de fier prinsa intr-un postament de beton. Apoi, ajutat de fiul sau Ştefan si de alti credinciosi din sat, construieste acolo un schit, sfintit la anul 1934 de mitropolitul Nectarie al Cernautilor.Locul este cu adevarat minunat. La 1.100 de metri inaltime, aproape de culmea obcinii in care se afla, manastirea e invelita intr-o padure de brazi, ca intr-o haina vesnic verde. La picioarele manastirii se gaseste un izvor, lucru nu tocmai comun la asemenea inaltime.In anul 1962, schitul a fost desfiintat de comunisti. Dar cu o asemenea ura, incat acestia nu au vrut sa mai lase nici o urma din el. Probabil ca amintirea rezistentei din munti, a sumanelor negre era inca vie si le dadea frisoane autoritatilor. Schitul a fost demolat, iar biserica, demontata si mutata in satul Voronet, ca biserica de obste. Obiectele de cult au fost duse la Manastirea Putna, singura icoana ramasa este cea a Maicii Domnului, pe care cei ocupati cu stersul urmelor acestui schit au uitat-o langa un perete. Aceasta icoana este unica, ne spune parintele - si ii dau dreptate. Este cea mai senina infatisare a Maicii Domnului care se poate vedea intr-o icoana romaneasca. Şi intr-adevar, incadrata in toate nuantele cerului, Maica Domnului ne priveste din aceasta icoana cu o blandete fara margini. Ca si pruncul Iisus din bratele ei, al carui chip rotund este incadrat de carlionti castaniu-rosietici. Heruvimii dispusi in cerc in jur accentueaza impresia de seninatate si blandete.Parintele Nicolae Paun nu se fereste sa ne spuna cele petrecute cu autoritatile care au aprobat demolarea schitului. Au fost trei semnatari ai acelei hotarari. Unul dintre ei s-a impotrivit la inceput, iar apoi, dupa ce a acceptat sa semneze, s-a cait amarnic si s-a spovedit. Acela nu a murit. Ceilalti doi au murit amandoi, in doua luni de la demolarea schitului.Parintele ne spune si de ce in Pojorata nu se mai fura. Poti sa lasi masina deschisa la marginea drumului si nu iti ia nimeni nimic. In anii a70, cand satenii incepusera reconstructia bisericii, oamenii veneau acolo sa se roage si incepusera sa lase bani la crucea in jurul careia se zidea, cruce care apartinuse capelei ridicate la 1966. Atunci, doi oameni au inceput sa fure din acei bani. Şi odata, vrand unul dintre ei sa ia bani de la cruce, mana cu care voia sa ia i-a ramas intepenita. Fa-ti semnul crucii!, i-a strigat celalalt inspaimantat. Nu vezi ca nu mai pot?! Fa-mi tu semnul crucii! Şi au plans acolo, s-au rugat, s-au cait si Dumnezeu l-a dezlegat pe acel om, dupa ce a promis ca va marturisi ce a facut si ca nu va mai fura.Pictura bisericii din lemn, deosebit de frumoasa si tradand un bun cunoscator al Bibliei, a fost facuta de un satean fara studii de specialitate si fara vreo experienta profesionala in domeniu. Sunt picturi naive, deosebit de frumoase, pentru ca poarta insemnul credintei pictorului in Dumnezeu.Despre actuala obste a manastirii, parintele Nicolae Paun are numai cuvinte de lauda. A venit aici si pentru ca stia randuiala pe care o impusese parintele Visarion, primul staret de dupa rezidire. Acesta a fost la Muntele Athos vreme de trei ani. Şi, ca o albina care se duce si culege mierea florilor, ne-a spus parintele, a adus aici tot ce a gasit mai bun acolo. In afara slujbelor de noapte, despre care am vorbit, care ajung sa tina, in zilele de post, si pana la ora 10 dimineata, exista o randuiala foarte stricta si in privinta comportamentului vizitatorilor ajunsi la manastire. Barbatii si femeile dorm separat, chiar daca sunt sot si sotie. Şi orice mirean, indiferent daca ii e mama, tata, sora sau frate vreunuia dintre frati, nu are voie sa intre in chiliile fratilor. Aici masa e obligatorie, pentru ca e considerata un bun prilej de comuniune frateasca. E singura data cand ne strangem toti. Stam toti unul in fata altuia. Unul are doua facultati, altul are doua clase, dar suntem frati. Il vezi pe cel din fata ta si il iubesti, pentru ca e fratele tau. In zilele de post se mananca o singura data, la ora 15. Am visat si eu sa ma duc la Athos, ne marturiseste parintele. Dar aici e aproape ca la Athos si e in tara mea. Ce era sa caut acolo, cand am asa ceva aici?!Ne este zugravit, in culori foarte frumoase, si actualul staret: E tanar, dar e foarte induhovnicit. Şi e un duhovnic foarte bun. El ii spovedeste si impartaseste si pe pustnicii care sunt in acesti munti. Pentru ca sunt pustnici aici. M-a luat si pe mine la ei, chiar daca eu, nevrednicul, sunt abia de sase luni la manastirea sa. Am vazut cum traiesc pustnicii, in bordeie mici sapate in pamant. Aceia se roaga mereu si ne cuprind si pe noi in rugaciunile lor.Apoi parintele ne vorbeste despre credinta tare a oamenilor din zona, care tin sarbatorile cu buna randuiala, si despre faptul ca aici nu sunt calamitati. Cand nu vine ploaia la vremea ei, facem un arc de rugaciune impreuna cu ceilalti nevoitori de la manastirile din jur. Cum am facut si anul asta. Daa un frate mai induhovnicit ne-a spus: «Voi v-ati apucat sa cereti ploaie, daa s-a pus tot ce era de pus in pamant? Ca asa o sa vina o ploaie...» Şi asa a fost, ca a venit o ploaie de ne-am rugat pe urma sa opreasca Dumnezeu ploaia.Mergem catre biserica cea noua, unde incepe slujba. Pe drum parintele Nicolae ne spune ceva foarte frumos, in duhul parintelui Arsenie Boca: Sunt multe de invatat de aici. Folositi-va.Slujbele se tin la biserica de sus, cu hramul Sfanta Treime, de la Sfantul Ioan Iacob Hozevitul (5 august) pana la Sfanta Treime (a doua zi dupa Rusalii), si in biserica de jos, de la Sfanta Treime pana la Sfantul Ioan Iacob. Aici jos e duhul Parintelui nostru Ioan Iacob, care ne ajuta tare mult, ne spune parintele Nicolae, iar sus e duhul celorlalti sfinti.Cand plec, cum va spuneam, imi pare ca il vad pe parintele Nicolae intre tinerii calugari care ridica un zid menit sa tina stancile in loc, pentru ca la vreo suta de metri de manastire o coasta a obcinei s-a surpat.Aproape de sosea ma opresc sa imi fac niste lemne. Am brichete de rumegus la Humor, dar nimic nu se compara cu un foc facut cu vreascurile padurii. Pe langa mine coboara un excavator gol cu un calugar la volan. Cand ajung langa masina, excavatorul se intoarce, cu cuva plina de nisip. La volan este chiar calugarul cel tanar, pe care il intalnisem la biserica cea noua. Raman mut de uimire. Il vazusem curatand acele lighene, apoi cantand la strana la vremea Vecerniei, iar acum il vad repezindu-se cu o cuva de nisip in inaltul muntelui. N-as fi in stare sa fac atatea lucruri...Nu pot sa va spun decat ce le-am spus drumetilor pe care i-am intalnit pe drumul de intoarcere, care m-au intrebat toti acelasi lucru, daca mai e mult?. Drumul e abrupt, dar nu e lung. Şi odata ajuns sus intelegi ca merita toata osteneala. Sa ne folosim de acest loc plin de duhovnicie. (Articol publicat in Ziarul Lumina din 27 august 2013, semnat de Marius Ianuș )

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 3288

Id: 33378

Data: Aug 27, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei