]]>Academia Teologică a Mănăstirii “Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, găzduieşte în perioada 20-26 iulie, cea de-a XVII-a ediţie a Forumului “Tinereţe şi speranţă”, organizat de Asociaţia Ortodoxă pentru o Lume Nouă (AOLN), potrivit mitropolia-ardealului.ro. Forumul se desfăşoară cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardelului. An de an, grupuri de tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, din ţară şi din străinătate, se întâlnesc la vechea vatră monahală de la poalele Munţilor Făgăraş pentru a trăi experienţe duhovniceşti, artistice şi recreative de o valoare inestimabilă şi chiar unice. În cele câteva zile dedicate acestor manifestări, tinerii participanţi vor găsi răspunsuri la multe dintre întrebările specifice acestei etape a vieţii lor, cu ajutorul unor invitaţi atât din cadrul mănăstirii făgărăşene, cât şi din afara acesteia. Organizatorii pregătesc an de an ateliere de grafică, bricolaj, modelaj în lut, comunicare, publicitate, teatru, pictură pe sticlă, muzică, tradiţii şi sport. Acestea au menirea să-i apropie mai mult pe tinerii participanţi, să îi ajute să-şi descopere vreun talent şi să lege prietenii. Pentru că manifestarea este pusă sub egida prieteniei, a relaţiilor ecumenice şi a iubirii faţă de semeni, toate activităţile au şi scopul de a-i determina pe tineri să înveţe să aprecieze şi să respecte pe cei din jur, în special pe cei din alte comunităţi confesionale. Ediţia din acest an a forumului are tema “Despre valori”, iar discuţiile cu invitaţii au ca scop promovarea lucrurilor folositoare pentru suflet. În debutul evenimentului, tinerii şi organizatorii au participat la un Te Deum oficiat în capela mănăstirii, după care au mers în Aula Academiei Teologice pentru a-l asculta pe primul invitat al dezbaterilor, ieromonahul Mihail Bobârnat. Pentru că în anii trecuţi, forumul se desfăşura cu binecuvântata participare a regretatului arhimandrit şi mare duhovnic Teofil Părăian, toate ediţiile evocă personalitatea acestui mare părinte spiritual al Ortodoxiei contemporane din Transilvania. Părintele Mihail Bobârnat, ucenic al părintelui Teofil Părăian, a reamintit tinerilor întâlnirile şi discuţiile de la ediţiile trecute, când marele duhovnic de la Sâmbăta de Sus îi încânta pe participanţi cu temele dezbătute, sfaturile duhovniceşti oferite şi mai ales cu spiritul său jovial. Tinerii vor avea posibilitatea să asculte şi prelegerile altor invitaţi cum ar fi părintele Cornel Ursu de la Biserica “Sfântul Ioan Botezătorul” din Făgăraş-Galaţi, regizorul Nicolae Mărginean, redactorul radio Costin Manoliu, istoricul Georgeta Filitti şi psihologul Lucian Negoiţă. Prelegerile au loc în prima parte a fiecărei zi, iar după-amiezile sunt dedicate activităţilor artistice, recreative, atelierelor de creaţie, jocurilor şi excursiilor prin împrejurimile mănăstirii.
Download: Click for download attached file: Forumul \"Tinerete si speranta\", la Sambata de Sus
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 671
Id: 54051
Data: Jul 23, 2015
Imagine:
]]>Credincioșii de pe Valea Trotușului se vor putea închina la moaștele Cuviosului Iosif de la Văratec și la moaștele Cuviosului Antipa de la Calapodești care vor fi aduse, pentru prima .....
Data: Jul 23, 2015
]]>În cadrul anului omagial 2015 dedicat „Misiunii parohiei şi mănăstirii azi” şi al „Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii”, cu .....
Data: Jul 23, 2015
]]>Credincioşii din localitatea nemţeană Ivaneș au găzduit luni, 20 iulie 2015, cel mai semnificativ eveniment religios care s-a desfăşurat vreodată în parohia lor, respectiv resfinţirea .....
Data: Jul 23, 2015
]]>La Parohia „Adormirea Maicii Domnului” - Podoleni din Protopopiatul Roznov s-a reușit, prin grija părintelui paroh Bogdan Frăsilă, ridicarea și finalizarea unui altar de vară care va fi .....
Data: Jul 23, 2015
]]>În ziua de prăznuire a Sfintei Mironosițe întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena, la 22 iulie 2015, credincioși și pelerini din zona Bacăului, împreună cu reprezentații autorităților .....
Data: Jul 23, 2015
]]>Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului a târnosit luni, 20 iulie 2015, biserica Mănăstirii Sf. Ilie – Coroieni. După slujba de .....
Data: Jul 23, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).