Fragment din Sfanta Cruce si moastele a doi sfinti, la Sibiu

Un fragment din lemnul Sfintei Cruci si particele din moastele Sfantului Nectarie Taumaturgul si ale Sfantului Mucenic Pantelimon au fost aduse astazi, 8 aprilie, la Catedrala mitropolitana din Sibiu, unde au fost asezate spre cinstire pana maine, potrivit mitropolia-ardealului.ro. Odoarele au fost aduse de la Catedrala din orasul Koropi, Grecia, respectiv din Biserica Sf. Gheorghe din orasul Nea Peramos, de o delegatie condusa de parintele Corneliu Erneanou, preot roman slujitor in Mitropolia de Megara. Lemnul Sfintei Cruci si moastele celor doi sfinti au fost aduse cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortofoxe Romane, prin bunavointa Inalt Preasfintitului Nicolae, Mitropolit de Megara si a Inalt Preasfintitului Laurentiu, Mitropolitul Ardealului. Dupa ce odoarele au fost aduse pentru cateva zile la credinciosii din Brasov, in Biserica Adormirea Maicii Domnului din centrul civic, sibienii au posibilitatea sa se inchine la ele in aceste doua zile. Primirea delegatiei a avut loc astazi, la ora 10.00, cand slujitorii din Grecia, protopopul de Brasov, parintele Danut-Gheorghe Benga si parintele Cristian Muntean de la biserica brasoveana mentionata au fost intampinati la Catedrala din Sibiu de Preasfintitul Andrei Fagarasanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului si un sobor de preoti si diaconi.Sfantul drapel al crestinilor Dupa oficierea unei slujbe de multumire, moastele si lemnul Sfintei Cruci au fost asezate intr-un baldachin spre inchinare, iar sutele de credinciosi adunate au avut posibilitatea sa le cinsteasca. Catedrala mitropolitana va fi deschisa pana la ore tarzii in aceste doua zile pentru ca toti credinciosii sa vina sa se inchine.La sfarsitul slujbei de multumire, PS Episcop Andrei Fagarasanul a vorbit credinciosilor despre bucuria duhovniceasca pe care o traiesc sibienii in aceste zile de post, prin aducerea moastelor a doi mari sfinti si a fragmentului din lemnul Sfintei Cruci.Sfantul drapel al crestinilor ortodocsi este Sfanta Cruce, lemnul de jertfa pe care S-a rastingnit Domnul si Mantuitorul Iisus Hristos. La jumatatea Postului Mare, Sfanta Cruce este pomul in jurul caruia ne strangem noi credinciosii, iar pomul din mijlocul Edenului vine prin Hristos Domul sa ne daruiasca noua mantuire , a spus PS Andrei Fagarasanul.Apoi, pr. Corneliu Erneanu le-a multumit ierarhului si soborului de preoti pentru intampinarea frumoasa si i-a indemnat pe credinciosi sa se apropie cu multa credinta de aceste daruri duhovnicesti aduse din Grecia.Slujbele religioase din aceste zile vor fi impodobite cu Acatistele celor doi sfinti si cu cel inchinat Sfintei Cruci, dupa cum ne-a spus eclesiarhul Catedralei mitropolitane din Sibiu, arhimandritul Macarie Ţutul. Sibienii si credinciosii din localitatile apropiate sunt asteptati sa vina in numar foarte mare la Catedrala mitropolitana pentru a se ruga, pentru a primi binecuvantarea si ajutorul de la Mantuitorul Iisus Hristos si sfintii Sai.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 701

Id: 29800

Data: Apr 8, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).