Cea de-a IX-a ediţie a Taberei de creaţie "Aripi de înger" organizată în Parohia "Sfinţii Voievozi" - Săvineşti din Protopopiatul Roznov, judeţul Neamţ a adunat în acest an 160 de copii, activităţile având loc la Centrul de Servicii Sociale ”Samariteanul milostiv” din Săvinești şi la Centrul social-educativ „Popasul iubirii milostive“. Despre obiectivele principale ale taberei ne-a vorbit părintele paroh Petru Munteanu: "Tabăra şi-a propus mai multe obiective. Ca prim obiectiv, ne-am propus ca tinerii participanți să descopere frumusețea prieteniei, dezvoltând activități creative cu alți copii. Al doilea obiectiv al taberei de creație a fost cel artistic. Noi considerăm că arta este un limbaj, iar acest limbaj se învață. La tabără am avut profesori învățători, cadre didactice, care şi-au dorit să împărtășească o serie de cunoștințe de literatură, de pictură și de artă tinerilor participanți. Al treilea obiectiv al taberei de creație a fost cel catehetic". După cum ne-a relatat înv. Ana Tofan, directorul taberei, copii au desfăşurat în fiecare zi activităţi de creaţie, au învăţat dansuri, au mers în drumeţii, au participat la diferite ateliere, s.a. Copiii participanţi la tabăra de creaţie de la Săvineşti s-au bucurat de activităţile organizate, o parte dintre ei fiind prezenţi şi la ediţiile din anii precedenţi. Ciprian Coldovan, voluntar în cadrul taberei de creaţie a cules câteva impresii de la copii şi tinerii implicaţi în activităţi. Petre Enzo, 9 ani, din Almași: "Mă bucur nespus de existența taberei de creație de la Săvineşti. Am fost plăcut impresionat de activitățile care s-au desfășurat şi sunt dornic de noi provocări, jocuri și concursuri, alături de prietenii pe care tocmai i-am cunoscut. Această tabără m-a ajutat să înțeleg ce importanță are prietenia în viața de zi cu zi". Melania Gervescu, 8 ani, din Roznov: "Tabăra de creație «Aripi de înger» este locul meu preferat pentru activități. Cred că se pot lega prietenii îndelungate și să ne descoperim talente. Jocurile care s-au desfășurat m-au făcut să mă simt puternică și capabilă de a trece peste anumite etape din copilărie". Cătălin Blaga, 15 ani, din Ruseni: "Faptul că anul trecut am participat la tabără m-a făcut să revin cu mare drag, cu gândul că-mi voi reîntâlni prietenii. Activitățile pe care le-am desfășurat împreună cu ceilalți participanți la tabără, precum pictatul, cântatul, jocurile sportive și de societate, mi-au îmbogățit cunoștințele și mi-au ocupat timpul liber din vacanță într-un mod plăcut și productiv. Prezenţa mea la această tabără a devenit o obișnuință".
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 559
Id: 43524
Data: Aug 27, 2014
Imagine:
În Biserica "Sfântul Simion" din Suceava a avut loc miercuri o conferinţă în cadrul căreia s-a anunţat faptul că, în urma eforturilor factorilor responsabili, s-a reuşit găsirea unor fonduri pentru reabilitarea .....
Data: Aug 27, 2014
În perioada 24-25 august 2014, la Mănăstirea Dragomirna s-a desfăşurat un simpozion naţional, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi cu ajutorul financiar al Secretariatului de Stat .....
Data: Aug 27, 2014
Proiectul a fost demarat la sfârşitul lunii iulie 2014, fiind finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5, domeniul major de intervenţie 5.1. "Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, .....
Data: Aug 27, 2014

Data: Aug 28, 2014

Data: Aug 28, 2014

Data: Aug 28, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).