Fundaţia „Anastasie Crimca” a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor s-a alăturat Federaţiei Filantropia a Patriarhiei Române.
Aderarea s-a produs în timpul Adunării Generale organizate în perioada 13-14 decembrie 2021 la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” – Mănăstirea Caraiman.
„Din vară, la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, a luat fiinţă Fundaţia Anastasie Crimca. La 1 august am demarat programul de îngrijire la domiciliu, care în momentul de faţă are sedii în Suceava, Rădăuţi şi Gura Humorului”.
„Încercăm să dezvoltăm programe sociale pentru credincioşi şi avem în vedere ca pe viitor să dezvoltăm Departamentul ProVita Suceava, un departament de adicţii, unul de psihologie şi psihoterapie ortodoxă şi multe alte servicii, precum cantine sociale, centre de zi şi de noapte”, a declarat la Trinitas TV Părintele Tiberiu Bardan, preşedintele Fundaţiei „Anastasie Crimca”.
Pe ordinea de zi s-au mai aflat aspecte privind implicarea ONG-urilor membre în proiecte cofinanţate din fonduri europene, stadiul implementării proiectului CRESC – „Capacitate, Responsabilitate, Eficiență, Sustenabilitate și Calitate prin dezvoltare organizațională”.
Au fost analizate şi posibile surse de finanțare pentru următorul exercițiu financiar 2021-2027.
Federaţia Filantropia
Federația Filantropia este o organizație nonguvernamentală, care funcţionează cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, începând cu anul 2007, fiind singura organizație de tip federativ din Patriarhia Română.
Această formă de organizare, asemănătoare celei a Patriarhiei Române, conferă unitate de acțiune membrilor, la nivel național, dar, în acelaşi timp, le permite acestora să-şi păstreze propria identitate şi propriul program de acțiuni la nivel local.
Sub umbrela Federației, peste 20 dintre cele mai active Asociații si Fundații din Patriarhia Română conlucrează în sprijinirea Bisericii, în lucrarea ei social-filantropică pentru oameni și comunitățile lor, în spiritul învățăturii creștine.
Foto credit: Federaţia Filantropia
Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 311
Id: 75632
Data: Dec 15, 2021
Imagine:
Comunitatea parohială din Cucoara, raionul Cahul, și-a sărbătorit unul dintre ocrotitori, luni, 13 decembrie, potrivit calendarului nerevizuit, pe Sfântul Ierarh Andrei Șaguna. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de .....
Data: Dec 15, 2021
Solicitarea Departamentului Carte de cult al Editurii Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă (EIBMO) cu privire la înscrierea în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române a Sfântului Ierarh Diadoh, Episcopul Foticeei (29 martie), precum și aprobarea textelor .....
Data: Dec 15, 2021
Alegerea noului Episcop al Devei și Hunedoarei, stabilierea tematicii omagiale și comemorative ale anului 2023 și înscrierea Sfântului Diadoh al Foticeii în calendar sunt printre temele aflate pe ordinea de zi a ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit la .....
Data: Dec 16, 2021
Concertul caritabil de colinde „După datini colindăm”, susținut miercuri seară la Biserica „Sfântul Elefterie”- Nou din Capitală, a reușit să adune 27.100 de lei, doar din donațiile fizice, informează Asociația Studenților Teologi Ortodocși (ASTO), organizatorul .....
Data: Dec 16, 2021
Chiar dacă obiceiul este ca gazdele să ofere mici daruri pentru colindători, Părintele Episcop Lucian al Caransebeșului
Data: Dec 16, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Lumina Sfintelor Scripturi - Sfintii Trei Ierarhi - modele de Sfintenie
Lumina Sfintelor Scripturi - Sfantul Ioan Gura de Aur, despre preotie (24 10 2015)
Lumina Sfintelor Scripturi - Personalitatea si teologia Sfantului Ioan Gura de Aur
Lumina Sfintelor Scripturi - Dumnezeu cu firea si Tata cu bunatatea
Lumina Sfintelor Scripturi - Monahism si ascetism in epoca Sf Ioan Gura de Aur (03 10 2015)
Lumina Sfintelor Scripturi - Dumnezeu cu firea si Tata cu bunatatea (14 02 2015)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).