Duminica a 2-a după Rusalii mai este numită şi Duminica Sfinţilor Români.
În această duminică, Părintele Patriarh Daniel a transmis că „Dumnezeu este aproape de oameni. S-a făcut Om printre oameni pentru ca pe oameni să-i apropie de Dumnezeu”.
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a transmis un mesaj cu privire la ideologia de gen, pe care a catalogat-o drept „o …(im)pură ideologie”.
„Adică o artificială construcție ideatică, așa-zis culturală, orientată în răspăr cu realitatea, .....
În Duminica a doua după Rusalii, numită şi a Sfinţilor Români, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a liturghisit la baldachinul din apropierea Catedralei Patriarhale din Bucureşti.
În predica sa, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a precizat care .....
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, moaștele Sfântului Ierarh Grigorie Dascălu și ale Sfântului Mare Mucenic Artemie au fost purtate sâmbătă în procesiune în Protopopiatul Ilfov Nord. A fost prima dată când moaștele marelui ierarh au ieșit din mănăstire.
Românii nu au uitat de poetul naţional Mihai Eminescu, de la a cărui trecere în veşnicie s-au împlinit 131 de ani, şi s-au rugat pentru sufletul său. Vă prezentăm selecția noastră de fotografii din lumea ortodoxă din perioada 15 -21 iunie 2020.
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010