Ieri, 28 septembrie, în Duminica a 18-a dupa Rusalii, la Sfânta Liturghie s-a citit pericopa evanghelica de la Sfântul Evanghelist Luca care face referire la pescuirea minunata. Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat la Sfânta Liturghie savârsita în paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Resedinta Patriarhala si a rostit un cuvânt de învatatura, informeaza Ziarul Lumina.Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a aratat, la finalul Sfintei Liturghii, ca Evanghelia citita ieri în toate bisericile evidentiaza taina Bisericii si viata crestinului în general, întrucât numai prin împlinirea si ascultarea cuvintelor Mântuitorului Iisus Hristos omul poate simti sfintenia lui Dumnezeu si starea sa de pacatosenie. „Învatatura principala pe care o primim din Evanghelie este ca lucrarea de pescuire sau de adunare a oamenilor din marea vietii pamântesti în corabia mântuirii, adica în Biserica, se realizeaza prin harul lui Dumnezeu. Ceea ce ne învata Sfântul Apostol Petru prin pescuirea minunata în largul marii este un capitol de teologie referitor la taina Bisericii si a pastorului în Biserica. În lucrarea bisericeasca mai întâi conteaza harul sau ajutorul lui Dumnezeu si apoi priceperea omeneasca. Cât timp Sfântul Petru a contat doar pe meseria sa, pe forta sa fizica si pe priceperea sa de a pescui, nu a prins nimic. Cuvintele sale: «Toata noaptea ne-am trudit si nimic nu am prins» (Lc. 5, 5) sunt de fapt constatarea trista al unui esec total, însotit de o stare de oboseala, resemnare si smerenie. Dar, pe neasteptate, la capatul puterilor omenesti limitate începe lucrarea tainica a lui Dumnezeu. Când Petru nu mai avea nici o speranta de reusita, atunci a venit ajutorul lui Dumnezeu si s-a savârsit minunea. Dupa ce a împlinit ceea ce i-a spus Iisus Hristos Învatatorul, ucenicul Petru a vazut cum s-a schimbat esecul în izbânda si neputinta în minune. Aceasta putere care face minuni, schimba situatii si rezolva probleme dificile este harul lui Dumnezeu“, a spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.Harul lui Dumnezeu, a mai subliniat Preafericirea Sa, se daruieste nu celor lenesi, ci doar celor care sunt harnici, pentru ca Dumnezeu vrea ca omul sa ceara ajutorul Lui, „sa lucreze împreuna cu El, sa se bucure de iubirea Lui milostiva în smerenie si recunostinta“.„Sfântul Isaac Sirul spune: «Dumnezeu ne daruieste harul Sau pentru smerenia care vine din multe osteneli». Asadar, harul îmbelsugat se daruieste celor ce au privegheat mult si s-au ostenit mult. Chiar daca nu s-a împlinit speranta ucenicilor când se asteptau ei, ea s-a împlinit mai târziu într-un mod mai frumos si mai avantajos, tocmai pe când ei nu mai asteptau nimic. Asa se întâmpla de multe ori si în viata Bisericii sau a crestinului. Foarte adesea ne straduim sa facem ceva bun, dar nu reusim când si cum dorim noi. Apoi ne întrebam cu întristare si cu nedumerire de ce nu am reusit. Ceea ce nu poate fi înteles la un moment dat se va lumina mai târziu când si cum voieste Dumnezeu“, a mai explicat Preafericitul Parinte Patriarh Daniel.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 706
Id: 44369
Data: Sep 29, 2014
Imagine:

Data: Sep 29, 2014

Data: Sep 29, 2014

Data: Sep 29, 2014

Data: Sep 29, 2014

Data: Sep 29, 2014

Data: Sep 29, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Parintele Coman despre Invierea Domnului, Universul Credintei, TVR 1
Pr Hrisostom Filipescu
De la stiinta la Dumnezeu - Interviu cu fizicianul Andrei Dorobantu
Icoana Bunei Vestiri - Marturiile icoanei - Universul Credintei
Pustnici la schitul Sf Antonie Neamt
Parohia Sfanta Treime - Tei - Pr Alexandru Motoc - Universul Credintei
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).