Cu acest prilej va avea loc hirotesia părintelui Adrian Chirvasă în funcţia de protopop al Protopopiatului Vaslui. Răspunsurile la strană vor fi oferite de Corul „Dignus est“ al Episcopiei Huşilor. După cum ne-a relatat pr. Cosmin Gubernat, consilier al Sectorului social-misionar al Episcopiei Huşilor, la acest eveniment vor participa părinţii consilieri din cadrul Eparhiei Huşilor, părinţi protopopi şi slujitori ai sfintelor altare din Protopopiatul Vaslui şi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Amintim că în cadrul Permanenţei Consiliului eparhial al Episcopiei Huşilor întrunit pe 4 martie 2014, Preasfinţitul Corneliu a numit în funcţia de protopop al Protopopiatului Vaslui pe preacucernicul părinte Adrian Chirvasă de la Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Vaslui.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 542
Id: 40123
Data: Apr 24, 2014
Imagine:
După întâmpinarea raclei, adusă de protos. Iorest Matei, exarhul administrativ al mănăstirilor din Episcopia Huşilor, a fost oficiată slujba Privegherii de către un sobor de preoţi. Privegherea a fost urmată de Sfânta Liturghie de .....
Data: Apr 24, 2014
Astfel, această zi, Mănăstirea „Sf. Elisabeta” din Cluj-Napoca şi-a serbat hramul. Sărbătoarea a fost marcată prin oficierea Sf. Liturghii într-un cadru cu totul special, dat de prezenţa celor doi ierarhi ai Clujului, IPS Arhiepiscop .....
Data: Apr 24, 2014
Ajuns nu departe de oraşul Calafat, virez la dreapta spre Turnu Severin şi apoi, la intrarea în satul Maglavit, mă opresc pentru a întreba unde este mănăstirea. O bătrânică îmi arată un drum îngust, de curând .....
Data: Apr 24, 2014
Clerul şi credincioşii prezenţi, alături de Preasfinţitul Părinte Episcop Nicodim au întâmpinat cu emoţie racla cu Sfintele Moaşte aduse la Drobeta Turnu Severin aduse de o delegaţie a Înaltpeasfinţitului Părinte Mitropolit .....
Data: Apr 24, 2014
Înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu protosinghelul Matei Buliga, stareţul mănăstirii, şi pr. Ioan Cerbu, Protopopul Lugojului, Preasfinţia Sa a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica .....
Data: Apr 24, 2014

Data: Apr 25, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfantul Ioan Scararul - 00 Introducere - Filocalia - volumul 9
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 raspunsuri catre Talasie - Filocalia - volumul 2
Sfantul Maxim Marturisitorul - 12 scurta talcuire a rugaciunii Tatal nostru - Filocalia - volumul 2
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 cuvant ascetic - Filocalia - volumul 2
Sf. Grigorie Palama, viata si scrierile - Filocalia - volumul 7
Evagrie Ponticul - 5 despre rugaciune - Filocalia - volumul 1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).