]]>Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României a hirotesit întru duhovnic, astăzi, 10 noiembrie 2014, trei ieromonahi și şapte preoți din Arhiepiscopia Bucureștilor. Slujba a fost săvârșită în Paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. În cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei, Preafericirea Sa a vorbit despre responsabilitatea pe care preoţii duhovnici o au: „Este foarte mare răspunderea aceasta şi foarte grea slujirea de părinte duhovnicesc. Ca şi în calitatea de părinte în familie este mare nevoie de multă răbdare până creşti un copil, până îl educi şi îl formezi ca om. Tot aşa este şi în viaţa Bisericii, dar avem şi harul ajutorului lui Dumnezeu. Adesea simţim cum lucrează Dumnezeu în viaţa oamenilor. Cei care ascultă cuvintele Evangheliei şi le împlinesc înţeleg mai bine ce înseamnă creşterea duhovnicească prin lucrarea Duhului Sfânt comunicată prin duhovnic şi prin toate slujbele Bisericii. Alţii care sunt mai îndărătnici şi delăsători uneori în pedagogia divină sunt mustraţi pentru îndreptare şi de aceea noi nu trebuie să ne simţim singuri. Noi sfătuim, ne rugăm, dar lăsăm şi harul Mântuitorului Iisus Hristos să lucreze”. Noii duhovnici au primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel certificatul de hirotesie întru duhovnic, o cruce de binecuvântare, precum și noua ediție a Molitfenicului.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 642
Id: 45265
Data: Nov 10, 2014
Imagine:
]]>Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei și cu acordul Excelenței Sale JoaquínMaría López deAndújary Cánovas del Castillo, .....
Data: Nov 10, 2014
]]>Cea de-a XIV-a ediţie a celui mai important târg al cărţii şi publicaţiilor religioase de la Sibiu s-a încheiat duminică, 9 noiembrie, informează “Ziarul Lumina”. Preţ de patru zile, publicul .....
Data: Nov 10, 2014
]]>Biserica ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și ”Sfinții Martiri Brâncoveni” din Parohia brăileană Salcia-Tudor a fost sfințită duminica aceasta. Slujba de sfințire a fost oficiată .....
Data: Nov 10, 2014
]]>Corul ”Lumină Lină” al Catedralei episcopale din Zalău a împlinit 10 ani de activitate. Pentru a aniversa un deceniu de slujire a lui dumnezeu prin muzică, membrii corului au .....
Data: Nov 10, 2014
]]>Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, La Editura TRINITAS a Patriarhiei Române a apărut volumul La bursa adevărului, semnat de Lidia Stăniloae. .....
Data: Nov 10, 2014
]]>Biserica Ortodoxă prăznuieşte joi, 13 noiembrie, pe Sfântul Ioan Gură de Aur reprezentantul cel mai de seamă al artei oratorice şi elocinţei creştine. Fiind unul dintre cei trei .....
Data: Nov 10, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Atlas biblic - Psalmul 14 - Pr Petre Semen 21 01 2014
Atlas biblic - Sfanta Treime - Alexandru Flavian Sava - Pr Petre Semen 05-04-2016
Atlas biblic - Psalmul 13 - Pr Petre Semen 07-06-2016
Atlas biblic - Ingerii cazuti - Pr Alexandru Mihaila - 07 04 2014
Atlas biblic - Profetul Amos - Pr Alexandru Moldovan
Atlas biblic - Proorocul Ilie - Pr Remus Onisor 2013-06-28
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).