]]>La slăvitul praznic al Soborului Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan, biserica severineană Grecescu a îmbrăcat straie de sărbătoare. La hramul de tradiţie al sfântului lăcaş de închinare a luat parte şi ierarhul mehedinţean, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Chiriarhul a fost primit cu aleasă bucurie de către credincioşii prezenţi, fiind prima vizită arhierească din acest nou an calendaristic. Alături de Părintele Episcop, la ceremonia religioasă a slujit un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic “Sf. Nicodim” de la Catedrala episcopală din municipiu, după cum ne-a precizat Cătălin Cernătescu. Câteva zeci de credincioşi au petrecut două ceasuri în rugăciune şi comuniune, o parte dintre ei împărtăşindu-se la momentul potrivit cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Foarte mulţi creştini şi-au serbat şi onomastica, ocazie cu care au fost felicitaţi de Arhipăstorul lor. Gândurile bunilor rugători s-au îndreptat şi către cei mutaţi la Domnul, pentru care au pregătit parastase, după rânduiala Bisericii. La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop a adresat celor prezenţi cuvânt de învăţătură şi binecuvântare. Preasfinţia Sa le-a vorbit credincioşilor despre viaţa plină de sfinţenie pe care a dus-o Sf. Proroc Ioan în pustiul Iordanului, în aşteptarea Botezului Mântuitorului Iisus Hristos. În urma răbdării, ascezei şi nevoinţelor sale, Ioan a dobândit har de la Dumnezeu, Care i-a descoperit venirea la Iordan al lui Hristos şi arătarea Sfintei Treimi. Glasul său a lucrat numai spre vestirea apropierii Împărăţiei Cerurilor, pregătind poporul prin botezul cu apă. Preasfinţitul Părinte a încheiat cuvântul pastoral cu îndemn la rugăciune, la frecventarea bisericii şi la urmarea poruncilor Evangheliei. Ziua de praznic s-a încheiat cu un parastas săvârşit de soborul de preoţi slujitori spre veşnica pomenire a ctitorilor lăcaşului de închinare severinean, Ioan şi Ioana Grecescu.
Download: Click for download attached file: Hram de traditie la biserica Grecescu din Turnu Severin
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 617
Id: 47315
Data: Jan 8, 2015
Imagine:
]]>Sute de credincioşi din părţile Aradului şi Timişoarei au participat marţi, 6 ianuarie, la Sfânta Liturghie săvârşită la străvechea Mănăstire Hodoş-Bodrog, .....
Data: Jan 8, 2015
]]>În Parohia ortodoxă românească ”Sfântul Nicolae” din Castellon - Spania Praznicul Bobotezei a fost un prilej de întâlnire și comuniune pentru românii din Peninsula Iberică. După Sfânta Liturghie, .....
Data: Jan 8, 2015
]]>Patriarhia Română condamnă atacul terorist de la Paris, din 7 ianuarie 2015, care a cauzat moartea a douăsprezece persoane şi rănirea altor .....
Data: Jan 8, 2015
]]>Ziua Botezului Domnului a fost prilej de bucurie pentru localnicii din Andrieşeni, Buhăieni şi Drăgăneşti. Ei au participat la Sfinţirea celei mari a apei oficiată la fântâna .....
Data: Jan 8, 2015
]]>În Vechiul Testament regăsim multe pasaje care fac referire la misiunea care trebuie îndeplinită de păstorii de suflete. O mare parte dintre acestea constituie texte .....
Data: Jan 8, 2015
]]>Moartea martirică a voievodului Mihai Viteazul avea să-i împrăştie trupul sfârtecat prin locuri neaflate încă. Doar capul i-a fost aşezat în taină, cu respect şi evlavie, într-o criptă .....
Data: Jan 8, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).