A devenit o tradiţie ca în Duminica a II-a după Rusalii, a Sfinţilor Români, oamenii să-şi îndrepte paşii spre Calapodeşti, unde de mai mulţi ani se ridică o măreaţă biserică cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, prin strădania protos. Pahomie Parfene, stareţul Mănăstirii Calapodeşti, şi a obştii pe care o păstoreşte. Programul liturgic dedicat hramului a început sâmbătă seara cu slujba Privegherii, oficiată de ieromonahul Teofan Mandache de la Mănăstirea „Cinstirea Sfintei Icoane Prodromiţa de la Muntele Athos“ - Hârşova din judeţul Constanţa, alături de un sobor numeros de preoţi. Ieri-dimineaţă, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de 12 preoţi veniţi din mai multe părţi ale Eparhiei Romanului şi Bacăului. „La Sfânta Liturghie, oficiată în paraclisul de vară închinat Sfinţilor Români, au participat foarte mulţi credincioşi. Am rămas impresionat de numărul pelerinilor care au venit să se roage împreună cu noi la acest ceas de sărbătoare. Mulţi oameni din zona Oneştiului au venit îmbrăcaţi în costume naţionale. Ei au spus că ziua României ar trebui să fie sărbătorită în Duminica Sfinţilor Români. Predica prilejuită de această sărbătoare a fost ţinută de pr. Adrian Alexandrescu de la Parohia Dealu Morii, care a menţionat că sfinţii sunt mijlocitori înaintea lui Dumnezeu“, a relatat protos. Pahomie Parfene, care a menţionat că în prezent este montată schela pentru lucrările de finisare la biserica aşezării monahale ce a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare.
Zi de sărbătoare în Parohia Sascut-Sat
Parohia Sascut-Sat, aşezată pe dealul satului Schineni, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău, şi-a serbat ieri al doilea hram. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de pr. Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut, alături de un sobor de preoţi. La final a fost oficiat Parastasul pentru ctitorii lăcaşului de închinăciune. La slujbele dedicate hramului au participat numeroşi credincioşi, mulţi dintre ei primind Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos după ce s-au spovedit.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 823
Id: 41801
Data: Jun 22, 2014
Imagine:
Data: Jun 23, 2014
Data: Jun 23, 2014
Data: Jun 23, 2014
Data: Jun 23, 2014
Data: Jun 23, 2014
Data: Jun 23, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvintele Credintei - Sfanta Liturghie - Catedrala din Chisinau - Schimbarea la Fata
Cuvintele Credintei - Grecia Ortodoxa Muntele Meteora
Cuvintele Credintei - Aparata cu credinta pentru generatiile viitoare Biserica din Ciniseuti, Rezina
Cuvintele Credintei - Catedrala Soborul Sf Ioan Botezatorul din Comrat
Cuvintele Credintei - Biserica Sf Ilie Balti - 2018
Cuvintele Credintei - indemn la pocainta Duminica Mariei Egipteanca
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).