]]>Vineri, 17 aprilie 2015, de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, Mănăstirea Bujoreni din cadrul Episcopiei Huşilor şi-a serbat hramul, ocazie cu care numeroşii credincioşi au avut bucuria duhovnicească de a participa la slujba Sfintei Liturghii Arhiereşti, oficiată de PS Corneliu, Episcopul Huşilor, potrivit mmb.ro. Peste 2000 de creştini din judeţele Moldovei şi nu numai au participat la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii la Mănăstirea Bujoreni, una dintre cele mai frumoase aşezări monahale din judeţul Vaslui. Programul liturgic al sărbătoririi hramului a început joi seară cu slujba Utreniei cu Canonul Paștelui, urmată de Slujba Aghezmei şi Sfântul Maslu, cu 15-20 de preoți. Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost săvârșită de Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un numeros sobor de preoţi, printre care Protosinghelul Euharist Micu, starețul Mănăstirii Bujoreni, Protosinghelul Zaharia Curteanul, starețul Mănăstirii Alexandru Vlahuță şi Protosinghelul Dominte David, starețul Schitului Botoș. Răspunsurile la strană au fost date de Corul „Dignus est”al preoților din Episcopia Hușilor. În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor,PS Corneliu a ţinut să precizeze că „Săptămâna aceasta, din noaptea Învierii până în Duminica Tomei, se numeşte Săptămâna Luminată, săptămâna plină de har, pentru că în vechime, în Biserica primelor veacuri, în această săptămână, începând din noaptea de Paşti, se boteza mulţime mare de catehumeni, cei care erau pregătiţi pentru a primi Taina Botezului şi a deveni creştini. (…) În această zi, în Vinerea Luminată, prăznuim, ne bucurăm şi retrăim o minune a Izvorului Maicii Domnului, care s-a petrecut în Constantinopol, în secolul al V-lea, pe locul unde a avut loc acea minune ridicându-se o biserică pentru că izvorul vindecător există şi astăzi la fel şi biserica, în ciuda persecuţiilor şi a temutelor urgii (din partea turcilor musulmani) abătute asupra creştinilor. Şi această mănăstire (n.r.: Mănăstirea Bujoreni) are tradiţia, începând cu veacul al XVII-lea, a hramului Izvorului Tămăduirii.” Anul acesta, creştinii prezenţi la hram şi monahii s-au bucurat şi de faptul că ierodiaconul Mănăstirii Bujoreni Evdochim Maloș Dumitru a fost hirotonit ieromonah, iar călugărul Pamvo Antohi Florin Vasile a fost hirotonit ierodiacon de PS Părinte Episcop Corneliu. La finalul slujbei PS Corneliu a vizitat biserica în lucru din incinta Mănăstirii Bujoreni, biserică ce va avea hramul Acoperamântul Maicii Domnului şi a cărei pictură se apropie de sfârșit. Mănăstirea Bujorenia fost prima oară atestată documentar în anul 1602 prin documentul semnat de Proegumenul Silvan prin care moșia cneaghinei Anghelina a fost vândută mănăstirii. Prima biserică, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a fost construită din lemn, iar la 1840 a fost reconstruită din cărămidă cu planul de construcţie în formă treflată. În cadrul mănăstirii a existat un paraclis cu hramul Izvorul Tămăduirii pe care comuniștii l-au ars într-un incendiu provocat. În amintirea acestei bisericuțe s-a construit un aghiazmatar de vară pentru sfintele slujbe de sărbători. În prezent, aici se nevoiesc 40 de vieţuitori, locaşul fiind cea mai mare mănăstire de călugări şi una dintre cele mai frumoase aşezări monahale din Episcopia Huşilor.
Download: Click for download attached file: Hram la Manastirea Bujoreni din judetul Vaslui
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 927
Id: 50948
Data: Apr 18, 2015
Imagine:
]]>Pe Șantierul Catedralei Mântuirii Neamului, după Sărbătorile Pascale, constructorul a reluat toate tipurile de lucrări. Muncitorii lucrează între cotele 18 și 27, în zona absidelor, la .....
Data: Apr 18, 2015
]]>A fost zi de sărbătoare vineri, 17 aprilie 2015, și la Mănăstirea Strâmba, din Episcopia Sălajului, cu prilejul hramului de primăvară al acestui așezământ monahal. În această zi, Sfânta .....
Data: Apr 18, 2015
]]>Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Timotei, Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei și Parohia ortodoxă română Minunea Sfântului Arhanghel Mihail în Colose .....
Data: Apr 18, 2015
]]>La marele praznic al Izvorului Tămăduirii, Mănăstirea Româneşti, una dintre cele mai reprezentative mănăstiri din Arhiepiscopia Timişoarei și-a sărbătorit cel de-al doilea hram. În .....
Data: Apr 18, 2015
]]>Sute de tineri și credincioși din întreaga țară și din diaspora s-au întâlnit sâmbătă, 18 aprilie 2015, la Cluj-Napoca, unde au luat parte la reuniunea anuală a Asociației „Oastea .....
Data: Apr 18, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Duminica dupa Botezul Domnului-2016
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Predica Duminicii a 27-a dupa Rusalii (Tamaduirea femeii garbove) - 7122014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Duminica a 24-a dupa Rusalii - 2014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Inaltarea Domnului - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Botezul Domnului - 2016
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).