]]>Şi în acest an, cu prilejul sărbătoririi hramului, Mănăstirea Copou din Iaşi a devenit loc de pelerinaj pentru credincioşi din întreg municipiul, veniţi în număr foarte mare să-i cinstească pe Sfinţii Atanasie şi Chiril. Urmând tradiţiei ultimilor ani, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în sobor numeros de preoţi şi diaconi, informează Ziarul Lumina. Ieri, 18 ianuarie 2015, în ziua când Biserica Ortodoxă Română i-a prăznuit pe Sfinţii Atanasie şi Chiril, Mănăstirea Copou din Iaşi şi-a serbat principalul hram. Sutele de credincioşi prezenţi la sărbătoarea aşezării monahale, veniţi din întreg municipiul, au participat cu evlavie la Sfânta Liturghie oficiată în ctitoria domnitorului Vasile Lupu de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Alături de înaltul ierarh, a slujit şi un numeros sobor de preoţi şi diaconi din care a făcut parte şi arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, arhim. Amfian Ragoşcă, stareţul Mănăstirii Stavnic, protos. Gavriil Alexa, stareţul Mănăstirii Sângeap-Basaraba, protos. Arsenie Hanganu, egumenul Mănăstirii Cetăţuia, ierom. Ambrozie Ghinescu, egumenul Schitului Pocrov. Răspunsurile la strană au fost date de monahiile de la Mănăstirea Copou, însoţite de maica stareţă Maria Magdalena Vrânceanu, iar slujba Sfintei Liturghii a debutat cu citirea rugăciunii arhiereşti de dezlegare. De ce Dumnezeu s-a făcut Om În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Teofan a subliniat care este fundamentul întâlnirii omului cu Dumnezeu: „Sfinţii Atanasie şi Chiril au propovăduit marele adevăr care a definit trecerea creştinismului în viaţa lumii şi sălăşluirea lui pentru veşnicie, anume credinţa că Hristos este Om adevărat şi Dumnezeu adevărat. Pentru această mărturisire a credinţei, Sfinţii Atanasie şi Chiril au luptat întreaga lor viaţă. De ce? Pentru că acesta este fundamentul întâlnirii omului cu Dumnezeu: Hristos- Om adevărat şi Dumnezeu adevărat într-o singură Persoană a venit în lume ca să se împlinească în viaţa creştinilor, care se deschid prin credinţă, îndumnezeirea. Căci pentru aceasta Dumnezeu s-a făcut Om, ca omul să devină îndumnezeit. Nu există un deziderat mai înalt în viaţa şi învăţătura Sfinţilor Părinţi, de la Sfinţii Atanasie şi Chiril şi până la cei din vremuri apropiate, decât apărarea credinţei în Hristos Dumnezeu-Omul şi consecinţa acestei credinţe pentru viaţa omului: «Fiţi sfinţi, căci Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt»“. La finalul Sfintei Liturghii, credincioşii care s-au mărturisit, primind dezlegare de la duhovnic, au primit Sfânta Împărtăşanie de la IPS Părinte Mitropolit Teofan, protos. Hrisostom Andrioaia, duhovnicul Mănăstirii Copou, a rostit un scurt cuvânt de mulţumire, iar Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a dăruit pentru biblioteca mănăstirii mai multe cărţi duhovniceşti. Ctitorie a domnitorului Vasile Lupu Biserica „Sfinţii Atanasie şi Chiril“ a fost ridicată de domnitorul Vasile Lupu şi de familia sa (doamna Teodosia/Tudosca, fiul Ioan, fiicele Maria şi Ruxandra) în 1638, pe una din moşiile lui. Pisania care atestă acest lucru se află deasupra uşii de intrare în pronaos. Ctitorul a înzestrat-o cu toate cele necesare şi a închinat-o apoi Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“, cu tot cu moşia din jur. În anii următori, biserica a fost în repetate rânduri distrusă şi apoi iar reparată. La 1702 a fost refăcută şi înfrumuseţată de Constantin Duca Vodă, aşa cum precizeză şi inscripţia montată pe peretele sudic al bisericii. În 1809 a fost refăcută de Serafim, egumenul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“. Despre aceste lucrări stă mărturie o altă pisanie, în limba greacă, fixată în peretele nordic al mănăstirii. Cutremurul din 1940 a afectat grav biserica, la fel şi războiul care a urmat. În 1959 s-au făcut din nou reparaţii. Ultima restaurare datează din anii 1983-1986 şi a fost marcată printr-o altă inscripţie, montată în interior, în pronaos. Cu acest prilej s-au pictat pereţii interiori, în tehnică fresco, de către Vasile şi Violeta Carp. A fost metoc al Mănăstirii Caracalu, de la Muntele Athos, de unde provenea şi egumenul Serafim, iar din 1863, când s-a promulgat legea secularizării averilor mănăstireşti, a devenit biserică de mir. Din 2001 a revenit la statutul de mănăstire, de această dată pentru maici, prilej cu care a primit şi cel de-al doilea hram, „Duminica Mironosiţelor“. Astăzi se află în incinta Grădinii Botanice din Copou, înfiinţată în 1960. În jurul bisericii se află un cimitir, unde au fost înhumaţi intelectuali cunoscuţi ai oraşului şi unii refugiaţi din Basarabia, după 1941, printre care şi Bogdan Sadoveanu, fiul lui Mihail Sadoveanu.
Download: Click for download attached file: Hram la Manastirea Copou
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 848
Id: 47761
Data: Jan 19, 2015
Imagine:
]]>După instalarea regimului „democrat-popular” în România, urmată de adoptarea Constituţiei şi a legislaţiei privind cultele în vara lui 1948, autorităţile comuniste au trecut la o .....
Data: Jan 19, 2015
]]>Sute de credincioşi mehedințeni s-au împărtășit duminică, 18 ianuarie 2015, de alese bucurii duhovnicești. În biserica parohiei “Sf. Cuv. Parascheva” din orașul Strehaia, ierarhul .....
Data: Jan 19, 2015
]]>20 ianuarie 1818 - A trecut la cele veșnice preotul fabulist și traducător Dimitrie Țichindeal din Becicherecul Mic, jud. Timiș, militant pentru drepturile românilor .....
Data: Jan 19, 2015
]]>Duminică, 18 ianuarie 2015, a fost zi de sărbătoare pentru credincioşii Parohiei „Sfântul Dumitru“ – Bahne din Focşani. Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi .....
Data: Jan 19, 2015
]]>Joi, 22 ianuarie, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, se vor desfăşura lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor. În această .....
Data: Jan 19, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Dialogurile Trinitas - 2014-10-27 - Pr Mihai Hau - Sfintii modele de urmat si Sfantul Dimitrie cel Nou
Dialogurile Trinitas - 2015-05-05 - Roxana Sorescu si Liliana Ursu - Vasile Voiculescu p1
Dialogurile Trinitas - 2014-02-17 - Pr Mosoiu - Sfanta Treime si relatia omului cu D-zeu in Treime slavit
Dialogurile Trinitas - 2014-11-20 - Pr Alexandru Motoc - Intrarea Maicii Domnului in biserica
Dialogurile Trinitas - 2014-09-03 - Pr Alexandru Motoc - Despre inceputul anului bisericesc
Dialogurile Trinitas - 2016-03-01 - Pr Alexandru Mihail Nita - Intamplator vs providential p1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).