Cu începuturile ascunse în negura istoriei, Manastirea Gorovei, una dintre cele mai iubite vetre de sihastrie crestina româneasca, îsi pastreaza, în ciuda tuturor rautatilor vremurilor, curatia si sfintenia unui loc de rugaciune si meditatie.Manastirea Gorovei, cunoscuta ca singura manastire a fostului judet Dorohoi, este ocrotita de peste trei secole de Sfântul Ioan Botezatorul. În fiecare an, pe 24 iunie, de Nasterea Sfântului Ioan Botezatorul, hramul acestei asezari monahale, credinciosii din zona Moldovei îsi îndreapta pasii catre acest loc binecuvântat de Dumnezeu si sfintit prin nevointele si privegherile calugarilor. Şi anul acesta, credinciosii se vor putea închina icoanei facatoare de minuni a Sfântului Ioan Botezatorul, precum si sfintelor sale moaste, informeaza “Ziarul Lumina”.Slujba hramului va debuta cu Privegherea în cinstea Sfântului Ioan Botezatorul, ce va fi oficiata luni, 23 iunie, de la ora 18:00, urmând ca marti, începând cu ora 6:30, sa se continue cu Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ioan, Ceasurile I, III, VI, si Agheasma mica. Sfânta Liturghie va fi oficiata în noul agheasmatar al manastirii, începând cu ora 9:30.Manastirea Gorovei este situata într-o poiana, fiind amplasata la circa 12 km de municipiul Dorohoi. Acces: DN 29B Botosani-Dorohoi (31 km), apoi stânga DN 29A (spre Suceava) cca 11 km, apoi DL stânga 1500 m pâna la manastire; sau DN 29A Suceava (spre Dorohoi) - Vârfu Câmpului (23 km), dupa 5 km DL dreapta 1500 m pâna la manastire.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 673
Id: 41743
Data: Jun 20, 2014
Imagine:
„Ar fi mai bine si mai drept daca s-ar lua de la mine o asemenea pâine amara a iubirii de sine; mai bine sa rabd de foame împreuna cu fratii mei“, scria ..... 			
				Data: Jun 20, 2014
Sfintenia si maretia Tainei Cununiei nu poate fi exprimata mai bine decât a facut-o Sfântul Apostol Pavel, în cuvintele: „Taina aceasta mare este; iar eu zic ..... 			
				Data: Jun 20, 2014
Are 90 de ani si este din copilarie la manastire. Iubeste tacerea, smerenia si rugaciunea. Ţi-e mai mare dragul s-o privesti cum migaleste la razboi. Degetele-i dibace tes firele ..... 			
				Data: Jun 20, 2014
Ramas la vârsta frageda orfan de tata, Constantin Brâncoveanu a fost crescut de mama sa, Stanca Cantacuzino, si educat de trei dintre unchii sai: Şerban Voda, Mihai Spatarul si ..... 			
				Data: Jun 20, 2014
Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul României, a primit, astazi, 19 iunie 2014, la Reședința Patriarhala, vizita redactorilor și coordonatorilor edițiilor naționale și regionale ..... 			
				Data: Jun 20, 2014
Data: Jun 20, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Philotheos - j. Camara Ta Mantuitorule (glas III)
Philotheos - m. Doxologia (glas V)
Philotheos - b. Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucura-te!...Botezatoru
Philotheos - f. La multimea faptelor...(glas VI)
Philotheos - c .La raul Babilonului (glas III)
Philotheos - a. Aliluia Iata mirele (glas VIII)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
