Cel de-al doilea hram al Mănăstirii Secu, pomenirea Sfântului Varlaam, Mitropolitul Moldovei, şi a Sfântului Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu, s-a bucurat de prezenţa a sute de pelerini, veniţi din toate colţurile ţării. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de un numeros sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de corul mănăstirii şi de un grup de elevi de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare“ din Iaşi. Credincioşii prezenţi la hram s-au închinat la moaştele Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, dar şi la mormântul Sfântului Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu, Episcopul Romanului, aflat în absida din dreapta mănăstirii. În cadrul Sfintei Liturghii arhierești săvârșite, au fost pomeniți în rugăciune și ctitorii Mănăstirii Secu.
În cuvântul de învățătură, IPS Părinte Teodosie le-a vorbit credincioșilor despre viața și nevoințele sfinților prăznuiți, subliniind de ce aceștia se bucură de o cinste atât de mare: „În această zi noi prăznuim păstorii cei buni ai Moldovei, pe Sfântul și Marele Mitropolit Varlaam, și pe episcopul Ioan de la Râșca, arhiepiscop de Roman, care a fost și ucenic al Mitropolitului Varlaam. De aceea am venit astăzi la această venerabilă mănăstire, pentru a primi din nou oblăduirea acestor părinți, care au vegheat asupra turmei lor cuvântătoare în vremea păstoririi lor, dar care veghează și acum asupra noastră, pentru că sfinții nu se despart niciodată de locurile în care au petrecut. Atunci când sunt chemați în ajutor și rugăciune, sfinții vin fără de preget. Iată, și acești doi sfinți părinți pomeniți astăzi, sunt cu adevărat luminători ai Moldovei, iar pentru Mănăstirea Secu, sunt cei care strălucesc în această veche așezare, străjuind-o și purtându-i de grijă, ca unii care au viețuit în ea”.
La finalul slujbei, arhim. Vichentie Amariei, stareţul Mănăstirii Secu, a mulţumit Arhiepiscopului Tomisului, părinţilor slujitori şi credincioşilor, pentru prezenţă şi pentru împreuna-rugăciune, după care a urmat tradiționala agapă.
Sărbătoare și la Fundația „Varlaam Mitropolitul”
Printre cei prezenți la slujba celui de-al doilea hram al Mănăstirii Secu, s-au numărat și cei din conducerea și personalul Fundației „Varlaam Mitropolitul” a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, care, alături de arhim. Hrisostom Rădășanu, consilierul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor, au dorit să aducă mulțumire Sfântului ocrotitor al instituției din care fac parte, tocmai în locul în care se află sfintele lui moaște. Pelerinajul la Mănăstirea Secu a celor de la Fundația „Varlaam Mitropolitul”, precum și la alte mănăstiri din ținutul Neamțului, a făcut parte dintr-o serie mai amplă de activități, desfășurate cu ocazia sărbătoririi Sfântului Mitropolit Varlaam, prin care s-au numărat rugăciuni în comun, participare la sfintele slujbe, vizionare de filme și ateliere formative, oferirea de daruri reciproce, etc.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 628
Id: 33508
Data: Sep 2, 2013
Imagine:
Manifestările dedicate hramului Bisericii din Sasca Mică au început joi seara cu slujba Vecerniei, ce a fost oficiată de un sobor de preoţi. În cadrul slujbei, părintele Ioan Guşă de la parohia Baia III,a rostit un cuvânt .....
Data: Sep 2, 2013

Data: Sep 2, 2013
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unui număr mare de credincioşi, mai ales că sfântul lăcaş este cea mai impresionantă biserică din mediul rural în Eparhia Romanului și Bacăului de după 1990. Oamenii au trecut prin sfântul altar şi .....
Data: Sep 2, 2013
După cum a relatat pr. Vasile Cozma, protopop al Protopopitului Buhuşi, procesiunea organizată a reprezentat o mare bucurie pentru clericii şi credincioşii din oraşul Buhuşi. Manifestarea s-a bucurat de prezenţa Înalt Preasfinţitului Calinic, .....
Data: Sep 2, 2013
În aceeaşi zi, PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Preasfinția Sa l-a hirotonit .....
Data: Sep 2, 2013
Credincioşii din parohiile aflate la poalele Muntelui Ceahlău au participat în prima zi a lunii septembrie la slujba de binecuvântare a lucrărilor bisericii din localitatea Bradu-Grinţieş. Sfinţirea lăcaşului de închinăciune şi .....
Data: Sep 3, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
07. Indrumator liturgic - Diac Marian Gigina - 30.06.2011 - Sarbatorile
45. Indrumator liturgic - Arhid Marian Gigina - 08.11.2012 - Explicarea Tainei Botezului la Sfantul Ioan Gura de Aur
25. Indrumator liturgic - Diac Marian Gigina - 15.03.2012 - Despre post - Posturile de mai multe zile - Postul Paresimilor
16. Indrumator liturgic - Diac Marian Gigina - 12.01.2012 - Despre Sfanta Cruce
17. Indrumator liturgic - Diac Marian Gigina - 19.01.2012 - Scurt istoric liturghiilor ortodoxe I
11. Indrumator liturgic - Diac Marian Gigina - 28.07.2011 - Praznicele imparatesti cu data schimbatoare - Partea I
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).