Marţi, 18 decembrie 2012, Mănăstirea „Sfântul Daniil Sihastrul“ din Putna, judeţul Suceava, şi-a serbat hramul, cinstindu-şi în mod deosebit ocrotitorul. Programul liturgic al sărbătorii a debutat luni seară cu slujba Privegherii şi a continuat marţi, în ziua pomenirii Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul, cu slujba Sfintei Liturghii, oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi în frunte cu arhim. Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, şi cu protos. Partenie Negrean, stareţul Mănăstirii „Sfântul Daniil Sihastrul“. La finalul Sfintei Liturghii, soborul slujitor a săvârşit slujba Parastasului la mormântul fostului stareţ şi ctitor, protos. Pamvo Buhăescu.
Mănăstirea „Sfântul Daniil Sihastrul“ a fost ridicată în anul 1991 şi sfinţită la 28 decembrie 1992. Mănăstirea „Sfântul Daniil Sihastrul“ are rânduiala athonită: slujbele se fac noaptea, nu au acces femeile, iar mâncarea este foarte simplă. (T.R.)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 765
Id: 27019
Data: Dec 20, 2012
Imagine:
Episcopia Huşilor, prin Sectorul cultural şi social-misionar al eparhiei, va organiza miercuri, 26 decembrie 2012, de la ora 15:00, la Teatrul „Victor Ioan Popa“ din Bârlad, un concert de colinde. Vor susţine un repertoriu de colinde: Corul .....
Data: Dec 20, 2012
La slujba Sfintei Liturghii au asistat credincioşi din tot judeţul Suceava, dar şi obştea acestei aşezări monahale. IPS Pimen a adresat la final un cuvânt de învăţătură în care a amintit că Sfântul Daniil Sihastrul a ştiut să-l povăţuiască pe .....
Data: Dec 21, 2012

Data: Dec 21, 2012

Data: Dec 21, 2012

Data: Dec 21, 2012

Data: Dec 21, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).