Biserica „Izvorul Tamaduirii“ din Izvoare, Protopopiatul Piatra Neamt, si-a celebrat ieri, 25 aprilie 2014, hramul, informeaza Ziarul Lumina.La Vecernia din ajunul praznuirii a slujit, alaturi de parintele paroh Romeo Leonte si parintele protopop Valentin Tofan, un sobor de 25 de preoti. Cuvântul de învatatura a fost rostit de parintele protopop, care a subliniat importanta praznicului Izvorul Tamaduirii în vietile crestinilor si a îndemnat credinciosii catre o traire curata si adânca a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos si a sarbatorilor din Saptamâna Luminata.Ieri, 25 aprilie, la biserica nemteana s-au savârsit Sfânta Liturghie si Sfintirea cea mica a apei, dupa care a avut loc o procesiune în curtea bisericii.Parintele paroh Romeo Leonte a multumit celor prezenti, iar dupa sfârsitul rugaciunii, parintii slujitori si credinciosii au luat parte la traditionala agapa de hram organizata de parohie si ostenitorii ei. „Ne bucuram de frumusetea duhovniceasca a sarbatorii noastre si nadajduim ca anul viitor sa finalizam lucrarile de renovare si restaurare ale bisericii, pentru a primi haina luminoasa a sfintirii ei si a noului agheasmatar din curte. Va felicitam pentru osteneala si pentru devotament si Îl rugam pe Bunul Dumnezeu sa rânduiasca sanatate si împliniri tuturor“, le-a spus pr. Romeo Leonte credinciosilor prezenti la slujba hramului.Desi vacanta de primavara tocmai s-a încheiat, Parohia Izvoare pregateste deja organizarea a doua tabere, una de creatie si una recreativa, pentru perioada vacantei de vara si continua actiunile filantropice pentru familiile nevoiase din localitate.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 825
Id: 40153
Data: Apr 26, 2014
Imagine:

Data: Apr 26, 2014

Data: Apr 26, 2014

Data: Apr 26, 2014

Data: Apr 26, 2014

Data: Apr 26, 2014
Data: Apr 26, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfantul Ioan Scararul - 00 Introducere - Filocalia - volumul 9
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 raspunsuri catre Talasie - Filocalia - volumul 2
Sfantul Maxim Marturisitorul - 12 scurta talcuire a rugaciunii Tatal nostru - Filocalia - volumul 2
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 cuvant ascetic - Filocalia - volumul 2
Sf. Grigorie Palama, viata si scrierile - Filocalia - volumul 7
Evagrie Ponticul - 5 despre rugaciune - Filocalia - volumul 1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).