]]>Sfântul Mucenic Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești, a fost cinstit duminică, 27 septembrie 2015, şi la Parohia Sfânta Vineri – Drumul Taberei care şi-a sărbătorit cel de-al doilea hram. Sărbătoarea hramului a început sâmbătă seara prin oficierea Slujbei Vecerniei unită cu Litia și citirea Acatistului Sfântului. La final, părintele paroh Nicolae Burlan a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a prezentat viaţa şi activitatea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, informează site-ul oficial al Protoieriei Sector 6 Bucureşti. În ziua sărbătorii, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Pr. Mihai Aurel, Vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegat al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Din sobor a făcut parte şi Pr. Costel Burlacu, Protoiereu al Protopopiatului Sector 6 Capitală. La sfârșitul slujbei, Pr. Mihai Aurel a ținut un cuvânt de învățătură în care a explicat pericopa evanghelică rânduită a se citi la Sfânta Liturghie şi a evidenţiat contribuția adusă limbii române de către Sfântul Mucenic Antim Ivireanul. Preacucernicia sa a felicitat pe Pr. Paroh Nicolae Burlan pentru inițiativa și efortul de a ridica o adevărată catedrală în Sectorul 6 și a transmis preoților și credincioșilor acestei parohii înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Download: Click for download attached file: Hram la Parohia Sfanta Vineri â Drumul Taberei
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 628
Id: 56508
Data: Sep 30, 2015
Imagine:
]]>Arhiepiscopia Râmnicului și Asociația Liga Femeilor Creștine Ortodoxe organizează joi, 1 octombrie 2015, de la orele 17.00, în Sala Iosif Episcopul din cadrul Așezământului Cultural .....
Data: Sep 30, 2015
]]>Episcopia Severinului şi Strehaiei a implementat în perioada 31 martie 2014 - 29 septembrie 2015 proiectul „SPUNE STOP INACTIVITĂŢII!” (P.O.S.D.R.U./125-/5.1./S/131155. Axa .....
Data: Sep 30, 2015
]]>La sediul Protopopiatului Iaşi 2 a avut loc luni, 28 septembrie 2015, întâlnirea lunară cu preoţii din cadrul acestui protopopiat, după cum informează doxologia.ro. Educaţia .....
Data: Sep 30, 2015
]]>Complexul parohial, format din casa parohială şi aşezământul social, din Parohia Galu, comuna Poiana Teiului, Protopopiatul Ceahlău, județul Neamț a fost sfinţit în 27 .....
Data: Sep 30, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).