Hramul Bisericii Centrului medical de diagnostic si tratament Dr. Victor Babes din Capitala

Biserica Centrului medical de diagnostic si tratament Dr. Victor Babes si-a sarbatorit astazi, 1 iulie, ocrotitorii, Sfintii Doctori fara de arginti Cosma si Damian. Sfanta Liturghie a fost oficiata de Preasfintitul Parinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor. Este pentru prima oara cand Biserica isi sarbatoreste hramul, lacasul fiind tarnosit anul trecut, in luna noiembrie, informeaza TRINITAS TV. Praznuim astazi pe Sfintii doctori fara de arginti Cosma si Damian, stiind faptul ca sunt mai multi sfinti doctori tamaduitori. Noi i-am ales pe primii din toti doctorii tamaduitori. Cosma si Damian sunt ocrotitorii Bisericii noastre, ai Spitalului nostru, ai celor bolnavi care se roaga la sfinti ca mijlocitori la Dumnezeu pentru sanatate. Fiecare persoana, care ajunge intr-o stare de neputinta trupeasca, sau unele persoane bolnave din punct de vedere sufletesc sau intr-o stare de apasare, de mustrare a constiintei, au nevoie sa se reculeaga. Iar Biserica este modul cel mai bine-venit in care aceste persoane se regasesc , a spus parintele Valentin Manaila, parohul Bisericii Spitalului Dr. Victor Babes din Bucuresti.Piatra de temelie a sfantului lacas a fost asezata in anul 2001, lucrarile de construire incepand abia in 2008.La slujba Sfintei Liturghii au participat astazi zeci de credinciosi, pacienti ai institutiei sanitare si rude ale acestora. Biserica il mai are ca ocrotitor si pe Sfantul Valentin.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 2428

Id: 7540

Data: Jul 1, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).