Ziua de praznuire a Sfintilor Apostoli Petru si Pavel are o importanta deosebita pentru comunitatea credinciosilor Parohiei ortodoxe Borza, cei doi corifei ai Bisericii Primare fiind patronii spirituali ai bisericii de zid din aceasta parohie, informeaza Ziarul Lumina , Editia de Transilvania. Sarbatoarea bisericii, care este si sarbatoarea satului, a fost incununata de prezenta Preasfintitului Petroniu, Episcopul Salajului, care a revenit in mijlocul credinciosilor acestei parohii. Amplasata intr-un loc deosebit, pe un perete de stanca de gresie ce flancheaza satul inspre rasarit, sub streasina bisericii de lemn, acest lacas de cult a fost zidit la propriu pe piatra, fapt ce a condus la alegerea ca patroni spirituali a Sfintilor Apostoli Petru si Pavel.Preasfintitul Parinte Petroniu a rostit un cuvant de invatatura credinciosilor, prezentand, printre altele, viata celor doi Apostoli, sfarsitul lor mucenicesc, importanta acestora in Istoria Bisericii Universale si a indemnat la evlavie pentru Sfintii Apostoli Petru si Pavel, evlavie ce se poate concretiza si prin folosirea la botez a numelor acestora si alegerea lor ca patroni spirituali personali sau ai familiilor crestine de azi.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 714
Id: 14871
Data: Jul 1, 2011
Imagine:
La sediul 'Diaconia' al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei a avut loc ieri, 30 iunie 2011, reuniunea finala la nivel eparhial in cadrul proiectului 'Retea teritoriala de furnizori de servicii crestine sociale', informeaza Ziarul Lumina , Editia de Moldova. In urma acestei intruniri s-au .....
Data: Jul 1, 2011
Asezamantul social-filantropic 'Sfantul Voievod Ştefan cel Mare' al parohiei Harja isi cinsteste maine ocrotitorul, informeaza Ziarul Lumina , Editia de Moldova. 'In cadrul Sfintei Liturghii, care va fi oficiata in mijlocul celor 48 de persoane aflate in ingrijirea asezamantului, batranii vor .....
Data: Jul 1, 2011
Biserica din incinta Maternităţii "Cuza Vodă" din Iaşi, ocrotită de Sfinţii Mucenici Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, şi-a serbat ieri hramul. Programul liturgic a început ieri-dimineaţă cu slujba Aghezmei mici şi a continuat cu Acatistul .....
Data: Jul 2, 2011
Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va resfinţi astăzi Biserica "Sfinţii Arhangheli" din parohia Rotăria-Ciorteşti, Protopopiatul Iaşi 2, iar mâine va sfinţi biserica parohiei Cerneşti, .....
Data: Jul 2, 2011
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sfinţi mâine Biserica "Înălţarea Domnului" din parohia Mălini, Protopopiatul Fălticeni. Sfântul lăcaş a fost ridicat în anul 1998, pe locul unei .....
Data: Jul 2, 2011
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi format din profesorii de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, va oficia luni Sfânta Liturghie .....
Data: Jul 2, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).