]]>Biserica de lemn ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Mina din cartierul clujean Bună Ziua a fost neîncăpătoare la sărbătoarea hramului, marcată marți, 11 noiembrie 2014, în ziua de prăznuire a sfântului, prin oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Alături de ierarh a slujit un sobor de preoți și diaconi, iar în cadrul slujbei, a fost oficiată și o hirotonie întru preot. Trebuie să luptăm cu păcatul până la moarte După citirea pericopei evanghelice, potrivit Radio Renaşterea, Mitropolitul Clujului le-a adresat celor prezenți cuvântul de învățătură, în care a vorbit despre viața Sfântului Mare Mucenic Mina. Potrivit Înaltpreasfinției Sale, oamenii sunt chemați să lupte cu păcatul până la moarte, asemenea sfinților mucenici, între care se numără și Sfântul Mare Mucenic Mina: „Sfântul Mina s-a luptat cu prețul vieții sale și L-a mărturisit pe Domnul Iisus Hristos. Noi cu viața noastră creștinească, care ar trebui să fie frumoasă și plină de virtuți, trebuie să-L mărturisim pe Hristos Dumnezeu și în același timp să ne luptăm până la sânge împotriva răului, împotriva păcatului, ori de unde ar veni el”. O comunitate, ca o familie Biserica de lemn „Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Bună Ziua a fost ridicată în anul 2009, iar acum doi ani, de hram, s-a pus piatra de temelie pentru un nou locaș de cult, care să fie încăpător pentru credincioșii care participă în număr mare la slujbele din această parohie: „În jurul frumosului edificiu, credincioșii din zonă se adună la sfintele slujbe, se conturează o comunitate ca o familie, pentru a participa la slujbe și la alte activități ce se desfășoară aici. Este îmbucurător să vezi familii tinere împreună cu copii lor în curtea bisericii, cadre universitare care cântă la sfintele slujbe, căutând pacea și liniștea într-o societate tot mai agitată și secularizată”, a spus părintele paroh Dumitru Bărbos.
Download: Click for download attached file: Hramul Bisericii Sfantul Mare Mucenic Mina , din Cluj-Napoca
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 568
Id: 45337
Data: Nov 12, 2014
Imagine:
]]>Duminică, 9 noiembrie, în parohiile arădene Zimbru, Târnova şi Felnac au avut loc întâlniri ale preoţilor din cercurile pastoral-misionare de la Gurahonţ, Târnova şi .....
Data: Nov 12, 2014
]]>Vizitatorii Muzeului de artă din Timişoara pot admira în această perioadă mai multe expoziţii vernisate în cadrul Simpozionului naţional „Artă, societate şi cultură în .....
Data: Nov 12, 2014
]]>Biserica Ortodoxă îl pomeneşte, joi, 13 noiembrie 2014, pe Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului. Printre lăcașurile de cult care îl au ocrotitor .....
Data: Nov 12, 2014
]]>Asociaţia „Vasiliada“, prin intermediul campaniei „Gesturile mici fac oamenii mari!“, îşi propune să ajute cu burse lunare copiii din mediul rural care au rezultate bune la .....
Data: Nov 12, 2014
]]>Proiectul social „Sfântul Ioan cel Milostiv" prin care persoanele nevoiașe de pe raza Parohiei „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca, primesc zilnic și gratuit masa de prânz, a ajuns la un .....
Data: Nov 12, 2014
]]>„Muzee şi colecţii religioase. Tezaurul brâncovenesc şi postbrâncovenesc de la mănăstirile Hurezi şi Brâncoveni“ este denumirea proiectului cultural derulat de Institutul .....
Data: Nov 12, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).