]]>Sărbătoarea Sfinților Mucenici Ciprian și Iustina (02 octombrie 2015) a fost și în acest an un prilej de rugăciune și comuniune frățească pentru comunitatea Bisericii Zlătari ocrotită de cei doi sfinți și de Maica Domnului. Și în acest an, evenimentele duhovnicești dedicate hramului au debutat pe 1 octombrie, când a fost sărbătorit Acoperământul Maicii Domnului, și s-au încheiat ieri, în ziua de prăznuire a celor doi sfinți mucenici, informează Ziarul Lumina. Joi, 1 octombrie, în ziua sărbătorii Acoperământul Maicii Domnului, a fost săvârșită Sfânta Liturghie, iar după-amiază a fost scoasă în procesiune, din biserică, racla cu mâna Sfântului Ciprian și așezată sub un baldachin special amenajat în curtea lăcaşului de cult, spre mângâierea tuturor celor care vin cu evlavie la cei doi sfinți mucenici. Au urmat Vecernia, Litia și Acatistul Sfinților Mucenici Ciprian și Iustina, săvârșite de un sobor de preoți și diaconi (între care părinții consilieri patriarhali Mihai Hau şi Ciprian Apetrei împreună cu alți slujitori de la Centrul de Presă BASILICA, părinții slujitori de la biserică și alți apropiați ai sfântului locaș). A doua zi au fost săvârșite Utrenia și Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți și diaconi, delegaţi ai Preafericitului Părinte Patriarh Daniel fiind părintele Aurel Mihai, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și părintele Florin Busuioc, protoiereul Protopopiatului Sector 3 Capitală. Din sobor au făcut parte numeroși preoți de la parohiile învecinate, dar și alți preoți și diaconi apropiați de biserică. Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele vicar administrativ Aurel Mihai, care a vorbit despre viața pilduitoare a celor doi sfinți, îndemnând pe toți să le urmeze exemplul de credință și evlavie. După Sfânta Liturghie a fost săvârșită slujba Parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii trecuți la Domnul. La finalul slujbei, părintele paroh Nicolae Dascălu a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru purtarea de grijă părintească, părintelui Aurel Mihai și părintelui protoiereu Florin Busuioc pentru bucuria slujirii, precum și celorlalți preoți slujitori și credincioșilor care s-au mobilizat pentru organizarea acestui frumos eveniment. În această perioadă, sfântul locaș se află în plin proces de înnoire, până în prezent fiindu-i restaurată pictura. A fost înlocuită pardoseala cu una nouă din marmură, a fost restaurat mobilierul bisericesc și a fost înlocuit Sfântul Chivot cu unul nou, din argint, lucrat la Atelierele Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă. În perioada următoare va fi restaurată catapeteasma sfântului locaș.
Download: Click for download attached file: Hramul Bisericii Zlatari din Capitala
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 638
Id: 56658
Data: Oct 4, 2015
Imagine:
]]>La Centrul Social-Pastoral Sfânta Cruce de la Mănăstirea Caraiman, jud. Prahova va avea loc, în perioada 05-06 octombrie 2015, sinaxa monahală a Arhiepiscopiei Bucureștilor. Vor .....
Data: Oct 4, 2015
]]>Credincioşii parohiei timişene Folea, din Protopopiatul Deta, au îmbrăcat duminică, 04 octombrie 2015, straie de sărbătoare. Aceştia au primit vizita Înalpreasfinţitului Părinte Ioan, .....
Data: Oct 4, 2015
]]>Mii de credincioşi au participat duminică, 4 octombrie 2015, la sfinţirea Catedralei ortodoxe Naşterea Domnului din Suceava. Slujba de sfinţire a fost oficiată de către .....
Data: Oct 4, 2015
]]>Credincioşii ortodocşi s-au aflat astăzi, 04 octombrie 2015, în Duminica a 19‑a după Rusalii. Biserica a rânduit ca la Sfânta Liturghie să fie citită pericopa evanghelică de la .....
Data: Oct 4, 2015
]]>Biserica Schitului Cărbuna din judeţul Neamţ, cu hramurile Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt și Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan, a fost târnosită, .....
Data: Oct 4, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).