]]>Şi în acest an sărbătoarea Sfântului Nicolae patronul Catedralei episcopale din Tulcea a fost sărbătorit cu aleasă bucurie şi în prezenţa unei mari mulţimi de credincioşi. Sărbătoarea a început din ajun cu săvârşirea Vecerniei arhiereşti împreunată cu Litia. În ziua prăznuirii a fost săvârşită Sfânta Liturghie arhierească urmată de o slujbă de pomenire a ctitorilor şi binefăcătorilor acestui sfânt locaş zidit în urmă cu aproape 155 de ani, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Tulcii. Un moment emoţionant a fost şi resfinţirea celor trei icoane împărăteşti de la vechea biserică de lemn aflată pe locul actualei catedralei episcopale, icoane care au fost restaurate recent în atelierele Sfintei Patriarhii. Catedrala a împărţit peste 600 de pachete cu alimente celor prezenţi la slujbă, iar o acţiune filantropică a avut loc cu două zile înainte de hram şi la Căminul de bătrâni Sfântul Nectarie din Tulcea.
Download: Click for download attached file: Hramul Catedralei episcopale din Tulcea
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 601
Id: 59284
Data: Dec 11, 2015
Imagine:
]]>Din dorința de a oferi o viziune integrală a actului vindecării, la Spitalul Providența se organizează în săptămâna 06-11 decembrie 2015 Serile Providența, eveniment care .....
Data: Dec 11, 2015
]]>Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, duminică, 06 decembrie .....
Data: Dec 11, 2015
]]>Credincioșii și preoții din Arhiepiscopia Clujului au ales să fie aproape de victimele incendiului din Clubul Colectiv și a familiilor acestora. După cum informează .....
Data: Dec 11, 2015
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, cu acordul Inspectoratului Şcolar Judeţean, şi având colaborarea Părinţilor Protopopi şi a .....
Data: Dec 11, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).