]]>Biserica Ortodoxă Română a rânduit, prin hotărârea Sfântului Sinod din anul 1992, ca în a doua Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt să se sărbătorească Duminica Sfinților Români. În această duminică, la 14 iunie 2015, Mănăstirea „Duminica Sfinţilor Români“ din Bucureşti şi-a sărbătorit hramul principal închinat tuturor sfinţilor care au trăit pe pământul românesc. Slujire arhierească la hramul mănăstirii de la Popeşti Leordeni Obştea aşezământului monahal şi credincioşii prezenţi la sărbătoarea bisericii mănăstirii de la Popeşti Leordeni au fost binecuvântaţi de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, Preasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie în lăcaşul de cult aflat în haine de sărbătoare. După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinţia Sa a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre chemarea primilor Apostoli, dar şi despre sfinţii români care s-au ostenit pe teritoriul ţării noastre. Atunci când Mântuitorul ne adresează nouă o chemare trebuie să urmăm şi să răspundem imediat, a subliniat Preasfinţia Sa arătând că în comparaţie cu ucenicii Domnului care au lăsat toate şi l-au urmat pe Mântuitorul în acel moment, noi suntem atât de grăbiţi şi atât de nehotărâţi mai ales când este vorba să luăm o hotărâre în ceea ce îl priveşte pe Dumnezeu şi în ceea ce priveşte mântuirea noastră. În a doua duminică după Rusalii ne aducem aminte de toţi sfinţii odrăsliţi de către neamul românesc Preasfinţia Sa a vorbit şi despre instituirea Duminicii Sfinţilor Români. „Evanghelia a doua pe care am ascultat-o astăzi ne aminteşte de cei care au fost şi rămân lumină pentru toţi locuitorii acestui pământ românesc. Lumină care luminează în întunericul ce încearcă să ne cuprindă şi aceştia sunt sfinţii români, sfinţii pe care Biserica Ortodoxă Română îi pomeneşte începând cu anul 1992 într-o duminică specială închinată lor. Această a doua duminică după Rusalii este de fapt o duminică în care ne aducem aminte de toţi sfinţii odrăsliţi de către neamul românesc. Chiar dacă multe dintre canonizările unor sfinţi importanţi sau generalizarea unor sfinţi români, ori a unor sfinţi care au moaştele la noi s-a întâmplat încă de la jumătatea veacului al XX-lea, în timpul arhipăstoririi Patriarhului Justinian, din pricina regimului comunist potrivnic Bisericii, Sfântul Sinod al Bisericii noastre nu a putut institui o asemenea duminică închinată Sfinţilor Români, decât după momentul decembrie 1989", a spus Preasfinţitul Părinte Episcop. Calendarul Bisericii noastre este presărat cu foarte mulţi sfinţi români „În această duminică închinată tuturor sfinţilor români care sunt şi ocrotitorii bisericii mănăstirii de la Popeşti Leordeni în care ne aflăm, ne aduce aminte de marii ierarhi, de martirii, de călugării râvnitori şi evlavioşi, dar şi de binecredincioşi români care în decursul vremurilor, în decursul veacurilor l-au iubit pe Dumnezeu mai mult decât s-au iubit pe sine. Despre toţi aceşti sfinţi români ar trebui să vorbim ceasuri la rând despre ei, despre cei din primele veacuri care au strălucit în primele centre eparhiale din apropierea Mării Negre şi a Dunării, de episcopii care au participat la soboarele ecumenice reprezentând acest ţinut de lângă mare, sau ar trebui să amintim de martirii care au pecetlui cu sângele lor credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos în primele veacuri şi care au sfinţit acest pământ românesc. Mai târziu au apărut marii ctitori de biserici şi mănăstiri, voievozi care au iubit ţara lor şi au luptat împotriva necredincioşilor apărând acest pământ şi credinţa pe care fii neamului românesc au mărturisit-o întotdeauna. Au mai apărut apoi mari binefăcători sau oameni care în viaţă curată şi în multe fapte bune l-au mărturisit pe Dumnezeu în oraşe şi sate sau în munţi, în locuri singuratice ca monahi, respectiv ca monahii. Calendarul Bisericii noastre este presărat cu foarte mulţi sfinţi români şi aproape că nu este săptămână, nu trec câteva zile ca să nu îi mărturisim pe aceşti sfinţi odrăsliţi din sânul neamului nostru”, a mai spus Preasfinţia Sa. Sfinţii neamului românesc ne îndeamnă pe noi cei care trăim acum la începutul veacului al XXI-lea să nu uităm rădăcinile noastre creştine Totodată, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a subliniat faptul că în această duminică trebuie să ne aducem aminte că noi avem de împlinit acest testament al sfinţilor români de a rămâne cu toţii un neam de mărturisitori ai Mântuitorului Hristos. „Sfinţii neamului românesc ne îndeamnă pe noi cei care trăim acum la începutul veacului al XXI-lea să nu uităm rădăcinile noastre creştine, să nu uităm botezul nostru pe care unul dintre cei chemaţi de Domnul la Apostolat, Sf. Andrei, l-a urmat pe Mântuitorul mergând apoi până la marginile lumii şi propovăduind Evanghelia la toată făptura. În această Duminică a pomenirii Sfinţilor Români trebuie să ne aducem aminte că noi avem de împlinit această dorinţă sau acest testament al sfinţilor români de a rămâne cu toţii un neam de mărturisitori ai Mântuitorului Hristos. Această mărturisire o putem împlini şi noi chiar dacă nu ni se cere preţul sângelui pe care mulţi dintre sfinţii români l-au dat, aşa cum a fost domnul ţării româneşti, Constantin Brâncoveanu. Avem datoria să nu ne pierdem credinţa, să nu ne pierdem sufletele acum când sunt atâtea tentaţii, când Biserica are atât de mulţi neprieteni, când credinţa ortodoxă este atât de ameninţată”, a spus Preasfinţia Sa. Tot în această zi, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, a hirotonit întru preot pe diaconul Dragoş Gheorghe Dumitrescu pe seama parohiei Leşile – protopopiatul Ilfov Nord, iar teologul Sorin Petre Georgescu a fost hirotonit diacon pe seama capelei Spitalului Filantropia. La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiată Slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Teoctist Patriarhul. *** Ridicată la iniţiativa şi cu strădania vrednicului de pomenire patriarh Teoctist între anii 2003 şi 2006, Mănăstirea „Duminica Sfinţilor Români“ reprezintă împlinirea firească a unui gând ce a apărut în anul 1992, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca a doua duminică după Rusalii să fie închinată tuturor sfinţilor români, ştiuţi şi neştiuţi. Foto: Ziarul Lumina
Download: Click for download attached file: Hramul manastirii Duminica Sfintilor Romani din Bucuresti
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 729
Id: 52746
Data: Jun 14, 2015
Imagine:
]]>Ortodoxia înseamnă continuitate deplină cu Hristos, cu Cincizecimea, cu predica apostolică și cu sfinții lui Dumnezeu. În același timp, Ortodoxia nu este un tezaur pasiv aparținând .....
Data: Jun 14, 2015
]]>În duminica a doua după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului a resfințit Biserica cu hramul „Sfânta Treime” a parohiei Florești din protopopiatul Năsăud. În .....
Data: Jun 14, 2015
]]>La 14 iunie 2015, Biserica Ortodoxă s-a aflat în Duminica a II-a după Rusalii (a Sfinţilor Români), ocazie cu care Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, s-a aflat în .....
Data: Jun 14, 2015
]]>Duminică, 14 iunie 2015, în Duminica închinată sfinților români, cunoscuți și necunoscuți, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor micii comunități din .....
Data: Jun 14, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).