Hramul Manastirii Brancoveni din Episcopia Slatinei si Romanatilor

Manastirea 'Brancoveni' din Episcopia Slatinei si Romanatilor si-a serbat joi, 16 august, hramul. Evenimentul a fost marcat prin oficierea Sfintei Liturghii de catre Inalt Preasfintitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, impreuna cu care a slujit un sobor de arhierei, preoti si diaconi, informeaza Ziarul Lumina, Editia de Oltenia.La ceas de praznuire, sute de credinciosi din toate partile Olteniei au venit la Manastirea 'Brancoveni' din judetul Olt spre a inalta rugaciuni de lauda in cinstea sfintilor care s-au mucenicit pentru credinta ortodoxa: domnitorul Constantin Brancoveanu, impreuna cu cei patru fii ai sai, Constantin, Ştefan, Radu si Matei, si cu binecredinciosul sfetnic Ianache.Sarbatoarea a inceput de miercuri seara, cu Privegherea. A doua zi, preotii slujitori au savarsit Acatistul Sfintilor Brancoveni. La Sfanta Liturghie au slujit sase arhierei, membri ai Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, respectiv Inalt Preasfintitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, Preasfintitul Lucian, Episcopul Caransebesului, Preasfintitul Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei, Preasfintitul Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, Preasfintitul Gurie, Episcopul Devei si Hunedoarei, si Preasfintitul Macarie, Episcopul romanilor din Europa de Nord. 'S-a aratat preocupat de credinta ortodoxa prin tot ce a facut'Cuvantul de invatatura a fost rostit de IPS Mitropolit Irineu, care a laudat viata si credinta Sfintilor Martiri Brancoveni. 'Sfantul domnitor Constantin Brancoveanu a trait crestineste si a iubit pe Maica lui Dumnezeu. S-a rugat intotdeauna catre dansa sa-l ajute si asa se face ca Mantuitorul Hristos l-a chemat la ceruri in data de 15 august, ziua de praznuire a Adormirii Preacuratei Maicii Sale. In timp ce aici, pe pamantul tarii noastre, crestinii cinsteau aceasta sarbatoare, el isi dadea sfarsitul crestinesc neinfruntat la Constantinopol si punea raspuns bun la Infricosatoarea Judecata a lui Hristos. Cele ce auzise la Sfintele Liturghii le-a pus in practica in ceasul muceniciei sale, inaintea oamenilor, aratandu-se ca un tare diamant ce sfarma orice ispita de la cei necredinciosi. Cu adevarat, fericit este sufletul sau si al copiilor sai, caci astazi se salasluiesc cu totii in Imparatia lui Dumnezeu! Nu trebuie, insa, sa credem ca evlavia Sfantului Constantin Brancoveanu a inceput in temnitele musulmane, la Constantinopol, ci toata viata a fost un credincios adevarat. S-a aratat preocupat de credinta ortodoxa prin tot ce a facut. Manastirile sale, bisericile pe care le-a ctitorit, toate acestea l-au ridicat la cel mai inalt varf al credintei crestine: mucenicia', a aratat IPS Irineu. In continuare, Mitropolitul Olteniei a explicat dimensiunea mistica a muceniciei, aratand ca 'este similara cu mantuirea, dupa gandirea primilor crestini care vedeau in Crucea Mantuitorului semnul Izbavirii si al mantuirii. Ei faceau deosebire intre omul pacatos care se ingrijeste doar de lumea aceasta si omul credincios care priveste spre cele inalte, spre Imparatia cerurilor. Mucenicul nu uraste lumea si nici nu vrea sa arate ca se leapada de ea dintr-o dorinta de a-i impresiona pe ceilalti. El isi cauta locul dincolo de ceea ce este pamantesc, tanjind permanent sa ajunga la starea cea dintai, cea 'dupa chipul Creatorului Sau''. Gramate de multumire pentru binefacatorii sfintelor lacasuri olteneIn final, PS Sebastian a multumit tuturor, in calitate de gazda, pentru prezenta si impreuna-rugaciune. 'Se cuvine sa aducem slava lui Dumnezeu pentru ziua aceasta sfanta. Iata ca, dupa Adormirea Maicii Domnului, sarbatoarea de astazi este una cu totul speciala, mai ales pentru noi, cei din Episcopia Slatinei si Romanatilor, intrucat ii praznuim pe ocrotitorii eparhiei noastre. Multumim tuturor pentru participarea si implicarea in organizarea acestui deosebit eveniment', a spus PS Sebastian. Pentru ajutorul acordat mai multor lacasuri de cult din judetul Olt, mai multi membri din Parlamentul si Guvernul Romaniei au primit gramate de multumire din partea Centrului eparhial Slatina. Manifestarile dedicate Sfintilor Brancoveni in Episcopia Slatinei si Romanatilor au continuat printr-un concert de muzica bisericeasca sustinut de corul eparhial in amfiteatrul Primariei Bals.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 683

Id: 23977

Data: Aug 18, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).