]]>În fiecare an, sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos adună credincioşi de pretutindeni la mănăstirea Lainici din judeţul Gorj. Cu prilejul hramului sfintele slujbe vor fi oficiate de către Înaltpreasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei şi Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. „Anul acesta, bucuria duhovnicească prilejuită de hram va fi mare, întrucât credincioşii vor avea în mijlocul lor doi ierarhi de seamă ai Bisericii Ortodoxe, Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei şi Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, care vor săvârşi slujbe atât în biserica mănăstirii cât şi la altarul de vară al Schitului. La Schitul Locurele, Preasfințitul Părinte Nicodim va participa la slujba Privegherii ce se va săvârşi în ajunul praznicului, pe 5 august. La strană vor cânta psalții din Grupul "Sfântul Nicodim" al Catedralei episcopale din Drobeta Turnu Severin. La ceremonia religioasă de joi, 6 august, sunt așteptați monahi şi monahii din întreaga ţară. După Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Dr. Irineu, clericii și credincioşii vor fi poftiţi la tradiţionala agapă frăţească”, după cum ne-a transmis Cătălin Cernătescu, Redactor Ştiri Episcopia Severinului şi Strehaiei. Sărbătoarea "Schimbării la Faţă a Domnului", ca hram al Mănăstirii Lainici, se leagă mai mult de istoria Schitului Locurele. Cinstitul aşezământ monahal este aşezat pe versantul vestic al Văii Jiului, la o altitudine de 750- 800 m, pe muntele Gropul din masivul Vâlcan. A fost construit între anii 1850 şi 1852, prin osteneala monahilor Luca şi Cleopa. Hramul ales, "Schimbarea la Faţă", se leagă de o veche tradiţie monahală, după care cei ce fac sihăstrie în munţi se aseamănă Apostolilor Petru, Ioan şi Iacov care pe Muntele Taborului au văzut minunea Schimbării la Faţă a Mântuitorului Hristos, aşa cum menţionează Sfintele Evanghelii.
Download: Click for download attached file: Hramul manastirii Lainici
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 504
Id: 54537
Data: Aug 6, 2015
Imagine:
]]>La Sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Domnului membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: .....
Data: Aug 6, 2015
]]>În fiecare an, la 6 august, prăznuim una dintre cele mai mari sărbători creştine -Schimbarea la Faţă a Mântuitoruluipe muntele Tabor. Astăzi, în fericită zi de hram, .....
Data: Aug 6, 2015
]]>Echipa Pro Vita Iaşi se implică într-o acţiune de informare şi de conştientizare, adresată pelerinilor care urcă până la cota 1.770, pe masivul Ceahlău, .....
Data: Aug 6, 2015
]]>De praznicul Schimbării la Faţă a Domnului, una dintre cele mai vechi aşezări monahale din Banat, Mănăstirea Săraca, şi-a sărbătorit hramul istoric, după cum ne-a precizat George .....
Data: Aug 6, 2015
]]>Cu bincuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, 70 de tineri, în cea mai mare parte elevi ai Colegiului Naţional ,,Traian Lalescu“ din Reşiţa, .....
Data: Aug 6, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).