Vineri, 25 iulie, când Biserica Ortodoxa cinstește Adormirea Sfintei Ana, mama Maicii Domnului, Înaltpreasfintitul Parinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va oficia slujba Sfintei Liturghii la Manastirea Sf. Ana din Orsova, care îsi serbeaza hramul. Dupa cum ne-a transmis Catalin Cernatescu, alaturi de Înaltpreasfinția Sa se vor afla alți trei ierarhi, membri ai Sfântului Sinod: Preasfințitul Parinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfintitul Parinte Lucian, Episcopul Caransebesului și Preasfințitul Paisie Lugojeanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.Împreuna cu ierarhii, ceremonia euharistica va participa la un sobor de preoti si diaconi, în timp ce la strana raspunsurile vor fi date de catre grupul psaltic "Sf. Nicodim" de la Catedrala episcopala din Drobeta Turnu Severin.Sfântul lacas a fost ctitorit de ziaristul interbelic Pamfil Şeicaru, potrivit fagaduintei facute în timpul primului Razboi Mondial.Asezamântul monahal a fost construit între 1936 si 1939, perioada în care Şeicaru era director al ziarului “Curentul” si deputat în Parlamentul României. În timpul comunistilor, chiliile au fost transformate în locuri de cazare, în biserica functionând o discoteca si un restaurant. În anul 1990, Manastirea Sfânta Ana a fost preluata de proprietarul de drept, dându-i-se si menirea pentru care a fost ridicata.Astfel, abia în decembrie 1990, manastirea a fost sfintita de episcopul Damaschin Severineanul, vicar al Mitropoliei Olteniei. Complexul monahal initial a fost alcatuit dintr-o biserica de lemn, cu elemente de stil traditional românesc si chilii pe ambele parti, ansamblul având forma literei "U". În ultimul deceniu, a mai fost construita clopotnita cu un altar de vara si un fost bloc de alimentatie publica în care functioneaza actualmente Muzeul memorial Pamfil Şeicaru, biblioteca, trapeza si un atelier de croitorie.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 592
Id: 42622
Data: Jul 22, 2014
Imagine:

Data: Jul 22, 2014

Data: Jul 22, 2014

Data: Jul 22, 2014

Data: Jul 22, 2014

Data: Jul 22, 2014

Data: Jul 22, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Predica la pomenirea Sfintilor Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan (Pr. Prof. Constantin Coman, 30 ianuarie 2013)
Predica la Duminica a XXXII-a dupa Rusalii (a lui Zaheu) (Pr. Prof. Constantin Coman, 3 februarie 2013)
Predica la Duminica Sfantului Ioan Scararul (IPS Pimen, 14 aprilie 2013)
Predica la praznicul Adormirii Maicii Domnului (IPS Pimen, 15 august 2012)
Predica la praznicul Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul (Arhim. Melchisedec, 29 august 2011)
Predica a Parintelui Cleopa la pomenirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel (29 iunie 2012)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).