]]>În perioada 15 - 20 aprilie 2015, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Vincenţiu, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului „Izvorul Tămăduirii” al Mănăstirii din Slobozia, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor. Calendarul evenimentelor se va desfăşura după următorul program: Miercuri, 15 aprilie 2015: La orele 15:00 va avea loc primirea Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, la Catedrala Episcopală, urmată de slujba de Te Deum. La orele 15:30, după slujba de Te Deum, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu, soborul de preoţi şi credincioşii vor pleca într-o procesiune pe străzile municipiului Slobozia până la Mănăstirea „Sfinţii Voievozi”, unde sfânta icoană va fi depusă într-un baldachin în curtea sfântului lăcaş, spre închinare tuturor credincioşilor. Vineri, 17 aprilie 2015: În ziua sărbătorii hramului Mănăstirii „Izvorul Tămăduirii” va fi săvârşită Sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu. La slujbă vor participa toţi membrii clerici ai Permanenţei Consiliului Eparhial, preacucernicii părinţi protopopi ai Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor. Împreună rugători vor fi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, judeţene şi credincioşi. Sâmbătă, 18 aprilie 2015: La ora 07.00 - Acatistul Buneivestiri şi Sfânta Liturghie, iar seara Priveghere cu Litie în cinstea Sfinţilor Arhangheli. Duminică, 19 aprilie 2015: Din ziua hramului până Duminică se vor săvârşi slujbe în cinstea Maicii Domnului, iar Duminică, 19 aprilie 2015, se va săvârşi, începând cu ora 09:00, Sfânta Liturghie sub protia Preasfinţitului Părinte Episcop Vincenţiu. Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului va rămâne spre închinare până luni, 20 aprilie 2015, orele 10:00, când va fi pregătită pentru întoarcerea la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.
Download: Click for download attached file: Hramul Manastirii Slobozia
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 622
Id: 50837
Data: Apr 15, 2015
Imagine:
]]>Slăvita sărbătoare a Învierii Domnului a fost prilej de bucurie şi slujire la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Într-un cadru festiv, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a oficiat .....
Data: Apr 15, 2015
]]>Un suflet nobil, pe cât de iubit şi apreciat, pe atât de modest, o pasăre rară, ce-şi cântă trilurile în munţii Bucovinei şi, din când în când, coboară în lumea cea mare să-i amintească .....
Data: Apr 15, 2015
]]>Potrivit relatărilor Evangheliştilor, imediat după Răstignirea şi Învierea Domnului au loc mai multe momente în care Mântuitorul se arată ucenicilor Săi. Chiar în ziua de Paşti .....
Data: Apr 15, 2015
]]>Sâmbătă, 11 aprilie, la ceremonia pogorârii Sfintei Lumini în Biserica Sfântului Mormânt şi a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos din cetatea sfântă a Ierusalimului a fost .....
Data: Apr 15, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Rugaciune pentru chemarea milei lui Dumnezeu, citita de Parintele Iustin
Pr Justin Parvu - Despre viata vesnica
Pr Iustin Parvu - Despre sfarsitul lumii, mantuire, Japonia si tehnologie
Pr Iustin Parvu - Tara noastra - pridvor al Imparatiei lui Dumnezeu
Pr Iustin Parvu - Omul si natura
Pr Iustin Parvu - Rugaciune de dezlegare la inceputul Postului Mare
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).