Cu prilejul praznuirii Sfantului Prooroc Ilie Tesviteanul, vineri, 20 iulie 2012, Manastirea Vasiova si-a sarbatorit hramul. Anul acesta bucuria duhovniceasca a fost sporita prin aducerea, pentru prima data, cu binecuvantarea IPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, moastelor Sfintei Mucenite Tatiana de la Catedrala Mitropolitana din Craiova, informeaza site-ul episcopiacaransebesului.ro.Sarbatoarea duhovniceasca a debutat joi seara prin oficierea slujbei Vecerniei cu Litie de catre IPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei alaturi de un sobor de ierarhi, membrii ai Sfantului Sinod, din care au facut parte PS Lucian, Episcopul Caransebesului, PS Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei si PS Gurie, Episcopul Devei si Hunedoarei si PS Emilian Lovisteanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului, inconjurati de un numeros sobor de preoti si diaconi.Cuvantul de invatatura i-a apartinut IPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, care a precizat: In aceasta seara de vecernie si de priveghere am inceput praznuirea Sfantului Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul acestei sfinte manastiri, binefacatorul nostru si mijlocitor inaintea lui Dumnezeu. Sfintii sunt aceia care in viata lor pamanteasca s-au nevoit in multe feluri si in multe chipuri, adica si-au pregatit sufletul si l-au curatit in asa fel, incat acesta sa fie casa lui Dumnezeu, pentru ca ne spune Sf. Scriptura ca Dumnezeu locuieste in om, locuieste in inima franta si smerita. Noi dorim mereu sa ne apropiem de Dumnezeu, pentru ca daca in sufletul nostru si in viata noastra nu exista Dumnezeu atunci suntem saraci, lipsiti, straini si indepartati de ceea ce este fericire si bucurie vesnica. Daca il avem pe Dumnezeu in sufletul nostru atunci si viata cea mai grea este usoara, pentru ca Domnul ne-a spus: Indrazniti, Eu am biruit lumea. Deci cel care il iubeste pe Dumnezeu este cu adevarat fericit pentru ca ca gasit comoara, calea, adevarul si viata .La final, Preasfintitul Parinte Episcop Lucian al Caransebesului a multumit ierarhilor prezenti pentru dragostea si jertfa prin care s-au facut partasi la sarbatoarea Manastirii Vasiova precum si a Eparhiei Caransebesului. Programul liturgic a continuat prin oficierea slujbei Utreniei, a Acatistului Sfantului Prooroc Ilie Tesviteanul, iar la miezul noptii un sobor de preoti a oficiat Sfanta Liturghie. Pe parcursul noptii moastele Sfintei Mucenite Tatiana au ramas in incinta manastirii spre inchinare, iar vineri dimineata acestea au fost aduse la Catedrala Episcopala din Caransebes spre bucuria duhovniceasca a credinciosilor orasului de Timis si Sebes.Vineri, 20 iulie, a fost oficiata slujba de sfintire a apei precum si Taina Sfantului Maslu, iar apoi PS Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei, alaturi de un sobor de preoti si diaconi, a oficiat, in paraclisul de vara al manastirii, Sfanta Liturghie la care au luat parte numerosi credinciosi si credincioase. Ca in fiecare an, curtea manastirii s-a dovedit a fi neincapatoare pentru sutele de credinciosi si pelerini care au venit din localitatile invecinate si de la distante mai mari, pentru a sarbatori hramul Manastirii Vasiova.In prezent Manastirea Vasiova este indrumata de monahia Varvara Santiuan, care impreuna cu duhovnicul Ion Petrica si cu cele doisprezece vietuitoare se ostenesc cu gradinaritul, apicultura, ateliere de pictura si croitorie, aceasta manastire fiind o oaza de spiritualitate si duhovnicie in Episcopia Caransebesului.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 537
Id: 23390
Data: Jul 20, 2012
Imagine:
Manastirea timiseana Dobresti si-a sarbatorit, astazi, 20 iulie 2012, unul dintre ocrotitori, pe Sfantul Prooroc Ilie. Sfanta Liturghie a fost oficiata de Preasfintitul Parinte Gurie, Episcopul Devei si Hunedoarei. La slujba au participat slerici si credinciosi din Dobresti, dar si de la .....
Data: Jul 20, 2012
Biserica Schitului Acoperamantul Maicii Domnului' si Sf. Prooroc Ilie' din localitatea Chiriacu, judetul Giurgiu si-a sarbatorit, astazi, 20 iulie 2012, hramul. Cu acest prilej, cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, au avut loc numeroase manifestari .....
Data: Jul 20, 2012
Manastirea Sf. Ilie din Dragomiresti si-a sarbatorit, astazi, 20 iulie 2012, hramul. Sfanta Liturghie a fost oficiata de Preasfintitul Parinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului. Suntem la Manastirea Sfantul Proroc Ilie Tesviteanul din orasul .....
Data: Jul 20, 2012
Manastirea Agapia este, pana sambata, 21 iulie 2012, gazda mai multor evenimente prilejuite de incheierea lucrarilor de reabilitare a complexului monahal. De asemenea, ceremoniile marcheaza aniversarea a 370 de ani de la sfintirea temeliei bisericii catedrale, 150 de ani de la sfintirea .....
Data: Jul 20, 2012
Zi de praznic a fost pentru obstea Manastirii nasaudene Sfantul Ilie din Nuseni. Cu prilejul hramului, Sfanta Liturghie a fost oficiata, astazi, 20 iulie 2012, de Inaltpreasfintitul Parinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului. Credinciosii din localitate si din .....
Data: Jul 20, 2012
Credinciosii din Parohia 'Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul' din municipiul Tulcea au trait astazi, 20 iulie 2012, momente de bucurie prin participarea la Sfanta Liturghie arhiereasca savarsita de Preasfintitul Parinte Visarion, Episcopul Tulcii inconjurat de un sobor de preoti si diaconi. .....
Data: Jul 20, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).