]]>Cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox RomânalEuropei Occidentale și Meridionale, și în prezența Preasfințitului Părinte Ignatie Mureșanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, Paraclisul Episcopal Nașterea Maicii Domnului și Sfântul Ioan Iacob Românul de la Hozeva din Borehamwood – Londra, Marea Britanie, și-a sărbătorit hramul, duminică, 06 septembrie 2015. Prăznuirea hramului a început sâmbătă seara, cu slujba Vecerniei, săvârșită de Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșanul și a continuat duminică prin oficierea Sfintei Liturghii arhiereşti. Din soborul slujitorilor au mai făcut parte: Protos. Serafim Pașca, slujitor la Paraclisul Episcopal din Borehamwood, Pr. Teodor Gradinaciuc, director de programe la Radio Trinitas, alături de doi diaconi. Părintele Teodor Gradinaciuc, împreună cu dl Aurel Moisiuc, colegul său de la Radio Trinitas, s-a aflat zilele acestea în Marea Britanie cu ocazia desfăşurării proiectului „Identitatea românească în lume”, care urmăreşte promovarea uneiimagini pozitivea românilor în diaspora și afirmarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase prin acțiuni de mediatizare și consolidare a parteneriatelor. Cei doi au realizat un reportaj, luând un interviu Preasfințitului Părinte Ignatie Mureșanul, Părintelui Protos. Serafim Pașca, precum și unor credincioși care au fost prezenți la Sfânta Liturghie. Sărbătoarea lăcaşului de cult a fost împodobită cu o numeroasă prezență de credincioși, incinta Paraclisului devenind neîncăpătoare. Credincioşii au venit îmbrăcați în costume populare, împreună cu copiii lor, la Sfânta Liturghie împărtășindu-se peste 100 de copii. La finalul slujbei, a avut loc și tradiționala agapă (masă festivă), întregind astfel bucuria comuniunii euharistice. Comunitatea de credincioși, adunată în jurul Paraclisul Episcopal din Borehamwood – Londra, având dorința fierbinte de a avea un loc de rugăciune, în care să se săvârșească zilnic slujbe, intenționează ca în viitorul apropiat să achiziționeze un teren pe care să construiască o mănăstire românească în stil tradițional maramureșan şi care să devină un centru de spiritualitate și cultură românească. Viitoarea vatră monahală se dorește a fi o oază duhovnicească în care credincioșii români stabiliți în Marea Britanie să aiba partede „bucuria regăsirii şi trăirii credinţei strămoşeşti, a spiritualităţii şi a identităţii româneşti, a întăririi în comuniunea dătătoare de putere, mângâiere şi nădejde în Dumnezeu”, după cum a afirmat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în mesajul adresat în Duminica migranților români (16 august 2015). Trebuie să menționăm că un rol deosebit în înființarea eparhiilor și parohiilor în diaspora l-a avut Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care cu înțelepciunea și înspirație a organizat viața spirituală a celor plecați departe de casă, asigurând astfel asistență religioasă și sprijin duhovnicesc pentru românii de peste hotare. Cei care doresc să afle mai multe informații despre viitoare mănăstire românească din Marea Britanie o pot face accesând site-ul: www.manastireasfantulioaniacob.co.uk
Download: Click for download attached file: Hramul Paraclisul Episcopal din Borehamwood â Londra
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 687
Id: 55748
Data: Sep 9, 2015
Imagine:
]]>La Facultatea de Teologie Ortodoxă din București se desfăşoară zilele acestea examenul de capacitate preoţească, sesiunea septembrie 2015, pentru licenţiaţii în Teologie, .....
Data: Sep 10, 2015
]]>„Creștinii o pot cinsti pe Maica Domnului prin exemplul vieții lor”, a spus Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului credincioşilor prezenţi marţi, 09 septembrie 2015, la .....
Data: Sep 10, 2015
]]>Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de 30 de preoți și diaconi a oficiat miercuri, 09 septembrie 2015, Sfânta .....
Data: Sep 10, 2015
]]>Mănăstirea Vorona din judeţul Botoşani şi-a sărbătorit, în ziua praznicului Naşterii Maicii Domnului, la 08 septembrie 2015, hramul principal, după cum aflăm de pe site-ul .....
Data: Sep 10, 2015
]]>Mănăstirea Recea din Judeţul Mureş şi-a sărbătorit hramul, marţi, 08 septembrie 2015, în ziua sărbătorii Naşterii Maicii Domnului. Cu acest prilej, în ajunul sărbătorii, Slujba .....
Data: Sep 10, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).