Joi, 08 mai 2014, credincioșii Parohiei Magura II, Protopopiatul Bacau, l-au cinstit pe Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, cel care este ocrotitorul comunitații și al sfântului lacaș ce se construiește de câțiva ani.Potrivit epr.ro, Sfânta Liturghie a fost oficiata de catre Preacuviosul Parinte Arhim. Pimen Costea, exarhul manastirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului și Bacaului, alaturi de un sobor de preoți din parohiile învecinate, precum și de preacuvioși parinți din manastirile nemțene, apropiați ai Parintelui Paroh Radu Grigoraș.La final, Preacuviosul Parinte Exarh a rostit cuvântul de învațatura îndemnând pe credincioși sa fie marturisitori ai Evangheliei Mântuitorului Hristos. „Sa nu deznadajduim atunci când suntem încercați în necazuri și suparari, ci sa-l rugam pe Dumnezeu sa ne ocroteasca. Așa cum fiecare avem un sfânt ocrotitor, tot așa și o comunitate, o parohie, un popor are rânduit de Dumnezeu un înger pazitor. Astazi, îl cinstim pe ocrotitorul acestei biserici ce se înalța pe culmile Magurei, pe Sfântul Evanghelist Ioan, ucenicul apropiat al Mântuitorului. Prin bunavoința lui Dumnezeu, prin ocrotirea Sf. Evanghelist Ioan, prin rugaciunile și lucrarea dumneavoastra s-a ridicat acest lacaș sfânt, care sa fie marturie peste timp de credința, de dragostea, de jertfelnicia, de daruirea și fapta cea buna pe care o împliniți” - a mai spus Parintele Pimen.Credincioșii prezenți au dat raspunsurile liturgice și s-au bucurat, la finalul Sfintei Liturghii, de momentul artistic organizat de elevii Școlii „Emil Braescu", din comuna.Totodata, ultima din cele patru cruci, de aproximativ 4 metri, a fost sfințita și apoi ridicata pe turla lacașului de închinare.Parintele Radu Grigoraș a mulțumit tuturor celor prezenți, marturisind bucuria pe care o traiește alaturi de enoriași, vazând cum, an de an, biserica se înalța, se împodobește și devine tot mai frumoasa. „Traim nadejdea ca, prin binecuvântarea lui Dumnezeu, vom ajunge la momentul desavârșirii acestei lucrari și vom putea sa ne bucuram deplin la sfințirea ei" - a concluzionat parintele paroh.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 665
Id: 40531
Data: May 10, 2014
Imagine:
Data: May 10, 2014
Data: May 10, 2014
Data: May 10, 2014
Data: May 10, 2014
Data: May 10, 2014
Data: May 10, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
PF Daniel - Duminica tuturor Sfintilor 22.06.2003
PF Daniel - Duminica a 26-a dupa Rusalii - Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina - 17-11-2013
PF Daniel - Duminica a 4-a dupa Pasti - a Slabanogului - 22-05-2016
PF Daniel - Sf. Treime 16.06.2003
PF Daniel - Duminica a 19-a dupa Rusalii - Predica de pe munte - iubirea vrajmasilor - 05-10-2014
PF Daniel - Nasterea Maicii Domnului 2000
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).