]]>Biserica Ortodoxă a sărbătorit ieri, 27 august, pe Sfântul Mucenic Fanurie. În mai multe biserici din întreaga ţară au fost oficiate slujbe în cinstea sfântului ocrotitor. La Biserica „Sfântul Fanurie” - Mihai Bravu, Protoieria Sector 3 Capitală, au fost săvârșite slujbe și activități social-misionare, informează Ziarul Lumina. Credincioşii bucureşteni au participat încă de ieri-seară la sărbătoarea hramului Parohiei Mihai Bravu din Capitală, unde, în cinstea Sfântului Mucenic Fanurie, au fost săvârşite Vecernia, Litia, Acatistul Sfântului Mucenic Fanurie şi slujba de sfinţire a apei. Ieri, în ziua hramului, au fost săvârşite Utrenia, Sfânta Liturghie şi slujba Parastasului pentru ctitorii şi binefăcătorii locaşului de cult. Din sobor au făcut parte pr. Alexandru Atanase Barna, consilier cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, pr. paroh Cristian Popa, pr. Ioan Malaxa, pr. Marian Hangu, pr. Ovidiu Laurenţiu Stegăruş, de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” - Vatra Luminoasă, pr. Vasile Comănescu, pr. Constantin Voicu şi pr. Ciprian Hangu, de la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti. „Credincioşii au dobândit multă evlavie la Sfântul Mucenic Fanurie. Pot să spun că este prima biserică din România în care s-a săvârşit Acatistul Sfântului Mucenic Fanurie, acatist care a fost tradus în biserica aceasta, unde avem şi o icoană deosebită a sfântului, realizată în 1956 de Olga Greceanu. S-a citit în biserica noastră Acatistul Sfântului Fanurie dinainte de 1956, probabil la 1954-1955, când biserica noastră era în vremea aceea în construcţie. Abia în 1959 a fost acoperită şi a durat mai multă vreme, până în 1971-1973, când biserica a fost şi pictată, pentru ca în 1974 să fie sfinţită. Sfântul Mucenic Fanurie a ajutat la ridicarea acestei sfinte biserici şi am mărturia celor care au fost cântăreţi, iar apoi preoţi, sau credincioși la biserica aceasta”, a precizat pr. paroh Cristian Popa. Evlavia faţă de acest sfânt mucenic creşte pe an ce trece, iar aceasta se vede nu numai în ziua de cinstire, ci şi în celelalte zile ale anului când se săvârşesc rugăciuni şi slujbe în cinstea Sfântului Mucenic Fanurie. La final, credincioşii prezenţi au primit câte un dar din partea parohiei.
Download: Click for download attached file: Hramul Parohiei Mihai Bravu din Capitala
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 692
Id: 55306
Data: Aug 28, 2015
Imagine:
]]>O puternică alunecare de teren, din noaptea de 14/15 mai 2014, a transformat Mănăstirea Rătești, din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, așezământ cu începuturi în secolul al XVI-lea, .....
Data: Aug 28, 2015
]]>La sediul Protoieriei Sector 3 din Capitală s-au întâlnit astăzi, 27 august 2015, în şedinţă de lucru reprezentanții Sectoarelor Administrativ - Bisericesc și Economic ale Arhiepiscopiei .....
Data: Aug 28, 2015
]]>La Sărbătoarea „Tăierea cinstitului cap al Sf. Proroc Ioan Botezătorul”, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio .....
Data: Aug 28, 2015
]]>În fiecare an, la29 august, de praznicul “Tăierea cinstitului cap al Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul”, Mănăstirea Cămărăşeasca din judeţul Gorj îşi sărbătoreşte hramul. .....
Data: Aug 28, 2015
]]>Biserica Ortodoxă cinsteşte mâine, 29 august 2015, Sărbătoarea „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”. Slujire arhierească În această zi Biserica bucureşteană Boteanu Ienii .....
Data: Aug 28, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).