„Sfânta Parascheva se bucura de cea mai mare evlavie din partea credinciosilor din Moldova si din întreaga tara“. Acestea sunt cuvintele preacuviosului arhimandrit Timotei Aioanei, Episcop-vicar ales al Arhiepiscopiei Bucurestilor. Mai multe amanunte legate de cultul Sfintei Parascheva si de cinstirea Ocrotitoarei Moldovei în tara si strainatate aflati din interviul urmator publicat în Ziarul Lumina din data de 14 octombrie 2014, realizat cu parintele Timotei Aioanei.Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva se bucura în fiecare an de prezenta unui numar mare de oaspeti deosebiti. Preacuvioase arhimandrit, spuneti-ne câteva cuvinte despre prezenta preacuviosiei voastre la racla Sfintei Parascheva.Prezenta noastra la racla Sfintei Parascheva este si de aceasta data o datorie. Am petrecut la Iasi cei mai multi ani ai vietii mele, în preajma moastelor Sfintei Cuvioase Parascheva. Într-o zi de 14 octombrie 1993, am fost hirotonit ieromonah în aceasta catedrala. Sunt sentimente profunde pe care le încerc ori de câte ori o chem pe Sfânta Parascheva în rugaciune.Cum va amintiti de hramurile de altadata ale Sfintei Cuvioase Parascheva?Am observat, începând cu anul 1990, si mai ales cu anul 1996, o schimbare a sarbatorii Sfintei Parascheva. Hramul Sfintei Parascheva a devenit un pelerinaj care a adunat sute de mii de oameni. Numarul lor parca a crescut mereu. Hramul Sfintei Parascheva este sarbatoarea care se bucura de cea mai larga cinstire din toata România. Sfânta se bucura de cea mai multa evlavie din partea credinciosilor din Moldova, din întreaga tara si chiar din lume. Numarul celor care o cinstesc pe Sfânta Parascheva este foarte mare.Ce legatura vedeti, preacuviosia voastra, între Sfânta Parascheva si Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu?Sfântul Constantin Brâncoveanu a acordat o mare cinstire sfintilor. Sfânta Parascheva, dintre toti sfintii care au legatura cu pamântul românesc, s-a bucurat întotdeauna de mare cinstire. Sfântul Constantin Brâncoveanu s-a inspirat permanent din viata sfintilor si a Sfintei Parascheva. Felul cum au murit a aratat ca Sfintii Martiri Brâncoveni au meditat la viata si petrecerea sfintilor
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 606
Id: 44699
Data: Oct 14, 2014
Imagine:

Data: Oct 14, 2014

Data: Oct 14, 2014

Data: Oct 14, 2014
Data: Oct 14, 2014
Data: Oct 14, 2014

Data: Oct 14, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 2 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 3 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 6 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 5 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 4 - subtitrare romana
Talpa Maicii Domnului - Pochaev - film ortodox rusesc tradus
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).