Multe sunt cursele vrajmasilor diavoli fata de tinerii zilelor noastre. Pentru a le alunga, este nevoie in primul rand de disciplina mintii, care trebuie curatata de ispita indreptatirii de sine, ravna cea rea, socotita de Sfantul Isaac Sirul o mare boala. Toate complicatiile gandirii pervertite, cautatoare de raspunsuri paranormale, de ghicitorie, superstitie, dezlegari de vise si vedenii - si altele asemenea - sunt asemanate de catre Sfantul Ioan Scararul aceluia care alearga dupa umbra sa si incearca s-o prinda. Potrivit invataturii noastre dreptslavitoare, Mantuitorul Hristos a venit in lume pentru ca sa-l elibereze pe om de pacat, de moarte si de orice influenta nefasta a Satanei, restaurandu-l si dandu-i putinta de a redeveni Fiu al lui Dumnezeu (dupa har), prin credinta si fapte bune.Lucrarea izbavitoare a lui Hristos are ca obiect firea omeneasca cea cazuta, pe care diavolul de la inceput a robit-o prin diferite forme atragatoare, dar in acelasi timp inselatoare. Niciodata diavolul nu a fost si nu-i va fi omului decat dusman, cautand prin toate mijloacele sa-l atraga, sa-l insele si sa-l piarda. Cel inselat este atras prin cateva metode distincte: 1. Mandria, credinta in puterile sale, imbatarea cu activitatea sa. 2. Dragostea patimasa pentru viata pamanteasca. 3. Lipsa simtamantului pacatului. Avand bine conturate in fiinta sa cele trei metode, omul zilelor noastre dezvolta inlauntrul sau alte forme ale caderii de natura oculta (magie, superstitii, vraji, false minuni) sau de natura idolatra (noii idoli ai omenirii: sporturi, genuri muzicale, vedetele, precum si adictiile sau dependentele de alcool, droguri, jocuri, bani, tutun, internet, TV) - dar ca radacina si izvor avand pe acelasi tata al minciunii, diavolul. Altii au un cult al muncii exagerate, neglijand familia si viata adevarata, cu greutatile si bucuriile ei. In randul tinerilor de astazi, isi fac loc tot mai mult tot felul de practici si convingeri straine de spiritualitatea noastra, ca de exemplu: yoga, radiestezia, reiki, bioenergia, atractivitatea patimasa, plictiseala sau lehamitea, frumusetea exploatata in mod pervers, reprezentarea disimulata a patimilor si crimei. Ce-i de facut? Sigur, toti vor spune ca omul este liber si ca in virtutea acestei libertati poate sa faca ce vrea. Suntem de acord ca nevoia de libertate este primordiala si universala. Şi inainte de Hristos, in anii Vechiului Testament, Dumnezeu striga: Omule, am pus inaintea ta doua lucruri: focul si apa. Alege si ia. Daca iti vei intinde mana la apa, te vei racori. Daca o vei intinde la foc, te vei arde (I Sirah 15, 16). Apa racoroasa este adevarul Sfintei Scripturi, invatatura lui Hristos, dogmele Sfintei noastre Biserici. Focul ce arde reprezinta inselarea, coruptia, rautatea, furtul, minciuna, calomnia, marturia mincinoasa, desfranarea, blasfemia, crima. Omul veacului nostru ce alege? Aici e tragedia. Maretia omului, cum am spus, este libertatea. Dar tot ea este si tragedia lui. Libertatea este un cutit cu doua taisuri: foloseste sau nu foloseste? Este un avantaj sau un dezavantaj? Chestiunea aceasta este mare si complexa. Cu toate ca libertatea presupune pericolul, nu inceteaza sa fie un avantaj si un privilegiu al omului, cu conditia sa fie folosita cu responsabilitate. O greseala mare a tinerilor zilelor noastre este aceea ca si-au impropriat convingerea ca toate pot fi atinse; ca religia crestina este un sistem filosofic, argumentat si expus logic, ca oamenii, in starea lor actuala (morala, religioasa, intelectuala), pot sa-si insuseasca orice adevar si credinta. Iar despre faptul ca crestinismul este Viata, adeseori nu vor sa stie. In loc sa iubeasca Adevarul si sa se inchine lui, ei il pun la indoiala si polemizeaza cu el. Spunea Petre Ţutea: Doua adevaruri, nici un adevar, ca singurul Adevar este Dumnezeu. Datoria noastra, a crestinilor ortodocsi, este sa ne intelegem credinta pe doua cai: facand cunostinta cu ea si traind-o. Persistenta in rau a demonilor este paradigma atractiei nefericite in vartejul patimilor, care creeaza o dependenta cronicizata, dupa cum precizeaza parintele D. Staniloae: Hotarul oricarei patimi e sa nu aiba hotar, ca si fericirea vesnica. Patima are si ea o sete de infinitate si chiar un progres la infinit, o sete de infinitate in directia nimicului, la al carui capat nu se poate ajunge niciodata, odata ce existenta e creata de Dumnezeu. Aceasta poate fi, in parte, o explicare a vesniciei iadului. E o sete spre o existenta aparenta, dar in realitate tot mai inconsistenta. La hotarul ei nu se poate ajunge niciodata, pentru ca faptura e tinuta in existenta de Dumnezeu, si ea trebuie sa se miste la nesfarsit fie in Dumnezeu, Cel real infinit, ca sa cuprinda tot mai mult din El, fie impotriva Lui, miscare care e si ea nesfarsita, pentru ca El fiind infinit, niciodata faptura nu ajunge sa nege tot ce este El. Multe si felurite sunt cursele mestesugite ale vrajmasilor diavoli fata de tinerii zilelor noastre. Pentru a le alunga, este nevoie in primul rand de disciplina mintii, care trebuie curatata de ispita indreptatirii de sine, ravna cea rea, socotita de Sfantul Isaac Sirul o mare boala, care indeparteaza pe om de intalnirea cu Dumnezeu in rugaciunea curata. Toate complicatiile gandirii pervertite, cautatoare de raspunsuri paranormale, de ghicitorie, superstitie, dezlegari de vise si vedenii - si altele asemenea - sunt asemanate de catre Sfantul Ioan Scararul aceluia care alearga dupa umbra sa si incearca s-o prinda. De aceea, mijlocul cel mai eficient de a nu rataci de la cale si de a nu cadea prada demonilor este acela de a ne indeletnici mereu cu citirea Sfintelor Scripturi, a Sfintilor Parinti si a Vietilor Sfintilor. Aceasta lectura ne descrie in mod concret taramul spre care nazuim; ofera credintei noastre imagini, idei, simtaminte; ne arata calea, ne incurajeaza si ne incalzeste inima. Cine s-a hotarat sa mearga pe aceasta cale, pleaca de la gandul incontestabil ca mai presus decat opera mantuitoare a lui Hristos n-a existat si nu va exista niciodata nimic, pe parcursul intregii istorii omenesti. Daca vom cerceta vietile marilor genii sau conducatori lumesti, la toti vom gasi si imperfectiuni, doar in Fiul bland al Mariei vom afla tot ceea ce este minunat, tot binele si frumosul la care s-a gandit vreodata omenirea. Sa privim acest Chip, sa-L clarificam si sa-L adancim in noi insine, sa traim cu gandul la El si sa-I daruim inima noastra. Aceasta este adevarata viata in Hristos. Daca se intampla aceasta, atunci va veni si linistea deplina a inimii, pacea si bucuria despre care vorbea Sfantul Efrem Sirul: Impaca-te cu tine insuti, si se va impaca cu tine tot Universul. Pentru aceea, viata nu trebuie traita in nestiinta, in nepasare. In jurul nostru si in noi insine are loc o lupta duhovniceasca, razboiul nevazut - cum zice Sfantul Nicodim Aghioritul, in renumita sa carte cu acelasi nume. Iar Sfantul Apostol Pavel lamureste lucrurile: Lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii raspandite in vazduhuri (Efeseni 6, 12). Parintele Mitropolit Augustin de Florina zice: Gloantele ca ploaia. Cad capete! Dusmanii cei nevazuti intreprind atacuri in fiecare ceas si in fiecare clipa. Sufletele nemuritoare sunt in pericol. De aceea si noi sa fim priveghetori. Nu la somn, ci la arme, la armele cele duhovnicesti! In aceasta lupta, Hristos nu ne-a lasat fara arme. Duh este vrajmasul, duhovnicesti sunt si armele impotriva lui. Dintre ele, enumeram pe urmatoarele: credinta, rugaciunea, postul, smerenia si Cinstita Cruce. Daca vom folosi aceste arme, atunci vrajmasul va fi biruit si se va implini cu fiecare din noi cuvantul triumfator al lui Hristos: «am vazut pe Satana ca un fulger cazand din cer» (Luca 10, 18). (Articol aparut sub semnatura Pr. Toader Crasmariu si publicat in "Ziarul Lumina" din data de 14 octombrie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 743

Id: 34607

Data: Oct 14, 2013

Imagine: