Mesajul Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat participanților la cel de al VII-lea Congres Național „Hristos împartașit copiilor”, organizat de Patriarhia Româna în colaborare cu Organizația World Vision România - Manastirea Caraiman, 17-18 septembrie 2014:Educația religioasa este fundamentala pentru formarea personalitații unui copil și presupune o mare responsabilitate din partea Bisericii, a familiei și a profesorilor de a insufla copiilor credința în Dumnezeu, care trebuie sadita în sufletele lor, ca lumina pentru viața.În perioada școlaritații copilul traiește o amplificare și o diversificare a starilor afective, experimentând emoții din ce în ce mai complexe și mai nuanțate. Cercetarile psiho-pedagogice moderne au aratat ca relațiile afective și starile emoționale contureaza ceea ce numim inteligența emoționala. Deci pedagogii și psihologii sunt de acord ca personalitatea omului, în structurile ei fundamentale, se formeaza, în principal, pe durata primilor ani de viața. De aici apare necesitatea educației religioase înca de la vârsta preșcolara și apoi pe toata durata școlaritații.Aparenta inocența a copilului în primii ani de viața ascunde, de fapt, seriozitatea și importanța acumularii de informații și deprinderi pentru întreaga viața a acestuia. Deși este perceputa uneori de catre elevi ca un sistem de constrângere, educația școlara este un partener indispensabil în dezvoltarea personala și sociala a copiilor și tinerilor. Conștientizarea acestui fapt, precum și schimbarile continue din viața umana, determina sistemele educative sa fie într-o continua adaptare, pentru a putea raspunde eficient nevoilor de dezvoltare și perfecționare personala. Fie ca suntem copii, tineri sau adulți, ne aflam uneori în situația în care avem nevoie de sprijinul celorlalți sau de consiliere. În mod special, categoriile vulnerabile, cum ar fi copiii aflați în abandon școlar sau cei ce se afla sub riscul de abandon școlar, au nevoie de orientare, susținere și consiliere pentru a reveni sau pentru a ramâne în sistemul educațional.Biserica, în calitatea ei de Trup tainic al lui Hristos (cf. Efeseni 5, 23), care îi încorporeaza pe oamenii uniți cu Hristos prin botez, a înțeles chemarea Lui „Lasați copiii sa vina la Mine ...!” (Marcu 10, 14) și de-a lungul timpului a devenit principalul factor de educație creștina a copiilor. În zilele noastre, Biserica Ortodoxa Româna a implementat programul Hristos împartașit copiilor înca din anul 2006 și a continuat procesul educațional asumat prin alte proiecte precum Alege Şcoala!. Din aceasta perspectiva, parteneriatul dintre Biserica Ortodoxa Româna și Fundația World Vision România a reliefat în programele adresate copiilor și tinerilor intenția de a oferi formatorilor (preoți duhovnici și profesori) și prin ei parinților, cunoștințe și abilitați de care au nevoie pentru a-i ajuta pe elevi în vederea prevenirii si reducerii abandonului școlar, dar și sa se pregateasca pentru un loc de munca și pentru o viata împlinita.Proiectul „Alege Școala!” implementat în regiunile de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, Vest și Nord-Vest ale României propune un curs de pregatire organizat pe șapte module prin care evidențiaza și implementeaza principii pedagogice și moral-spirituale pentru îmbunatațirea educației. În sensul acesta unele module se refera la oferirea de servicii de orientare și consiliere atât pentru copii, cât și pentru parinți. Specialiștii în educație accentueaza azi rolul familiei, al școlii, dar și al comunitații locale în educație. Comunitatea trebuie inclusa mai pregnant în luarea deciziilor, în conducerea școlii și în susținerea activitaților de învațare.Întrucât educația este un drept fundamental al fiecarei persoane, consideram ca este nevoie de o colaborare intensa și de o îndrumare atenta din partea școlii, a parinților și a comunitații pentru ca educația sa fie prețuita ca act ce defineste sau formeaza personalitatea copilului și influențeaza în mod decisiv evoluția lui viitoare ca persoana.Felicitam și binecuvântam pe toți cei care, cu responsabilitate si multa daruire, au contribuit la buna desfasurare a acestor proiecte, pentru o educație moral-spirituala rodnica a copiilor si a tinerilor.Ne rugam Preasfintei Treimi sa le daruiasca tuturor multa lumina si bucurie în lucrarea sfânta de a împartasi copiilor si tinerilor iubirea lui Hristos - izvorul fericirii eterne!† DANIELPatriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 607
Id: 44078
Data: Sep 17, 2014
Imagine:

Data: Sep 17, 2014

Data: Sep 17, 2014

Data: Sep 17, 2014

Data: Sep 17, 2014

Data: Sep 17, 2014

Data: Sep 17, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Despre PF Teoctist Arapasu - Mitropolit Bartolomeu Anania (2007)
PF Teoctist Arapasu - In memoriam, Universul Credintei, TVR
PF Teoctist Arapasu - la Catedrala Ortodoxa Sfintii Chiril si Metodie din Praga
PF Teoctist - Sfintirea Bisericii Sfantul Spiridon Vechi
PF Teoctist Arapasu - Despre pastoratie si sfinti - dialogurile Credo
PF Teoctist - Vizita la Vatican
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).